Drivetest Dacia Logan (2012-2016)

1.5 dCi 90CP Man Laureate
Dacia Logan (2012-2016) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 04.03.2013
A doua Loganizare

Campania de promovare a lui Duster, primul SUV al mărcii Dacia, avea sloganul "scandalos de accesibil". De ce? Nimic mai simplu: era şi este cel mai ieftin SUV din segmentul său oferit pe piaţă, cu dotări competitive. Ei bine, un alt membru al celei mai tinere game oferită de un producător de automobile ne-a atras atenţia: Logan 2. Deşi preţul de pornire a crescut subtil faţă de generaţia precedentă, lista de dotări standard a crescut mai ceva ca vrejul de fasole al lui Jack. Iar costurile acestor dotări sunt comparabile cu cele ale unui jaf de la casa unui uriaş: un pumn de boabe magice de fasole.

Însă, când pleci din reprezentanţa Dacia cu noul Logan, nu te aleargă niciun uriaş, putând şunta povestea până la final, când personajul principal trăieşte fericit până la adânci bătrâneţi. Ce-i drept, găina care face ouă din aur nu este inclusă, dar puteţi comanda sistemul MediaNav, care înlocuieşte cu succes harpa care putea să cânte singură.

Până la finalul poveştii, o privire în regat ne arată că părăsirea unui alt castel cu un model comparabil cu Logan 1.5 dCi Laureate necesită un troc care să implice o pungă mai mare de galbeni, ceea avantajează din plin modelul din Mioveni.

Dacia Logan (2012-2016)
1.5 dCi 90CP Man Laureate

  • Pret de pornire 6.690 €
  • Pret model testat 12.250 €
  • Taxa auto 54 €

Motor / Transmisie

După întâlnirea cu Logan alături de motorul 0.9 TCe de 90 CP la lansarea internaţională din Spania, eram curios cum se va comporta şi diesel-ul de 1.5 litri din ofertă. Banca de organe Renault a donat două versiuni ale acestei unităţi, de 75 şi de 90 CP. Aceasta din urmă a fost inima de sub capota modelului testat de noi şi reprezintă iterarea de top a gamei Logan, mai ales din punct de vedere financiar. Propulsorul este des întâlnit pe modelele grupului Dacia Renault Nissan şi aproape că nu mai necesită vreo prezentare. Motorul furnizează 90 CP la 3.750 rpm şi 220 Nm la 1.750 rpm. Roţile din faţă primesc puterea prin intermediul unei transmisii manuale cu cinci trepte.

dCi-ul de 1.5 litri oferă reprize excelente în orice treaptă, fiind foarte agreabil în exploatarea de zi cu zi. Ne-a plăcut faptul că avem acces la cuplul maxim sub pragul de 2.000 rpm, ceea ce e ajută mult atât la consum, cât şi la încrederea pe care ţi-o oferă modelul. Însă, odată subturat, acesta va începe să vibreze şi nu va mai fi la fel de impresionant.

Trebuie să menţionăm faptul că Dacia a făcut îmbunătăţiri majore la capitolul antifonare, modelul fiind semnificativ mai silenţios decât predecesorul său, deşi încă auzim diesel-ul în acţiune atunci când suntem la bord. Transmisia cu cinci trepte are o etajare relativ scurtă, iar levierul agaţă uneori la schimbarea treptelor, fară a fi enervant.

Consum

Dacia Logan 1.5 dCi are un consum mediu declarat de 3.9 litri la sută. Pentru mediul urban, este anunţată o valoare de 4.4 litri la sută, pe când mediului extraurban îi este asociată o valoare de 3.7 litri la sută. Valoarea anunţată este foarte bună, fiind surclasată doar de Chevrolet Aveo 1.3D în  versiunea de 75CP, cu 3.7 litri la sută în regim mixt.

Versiunea de 95 CP a lui Aveo Sedan anunţă un consum mixt de 4.1 litri la sută, cu 0.2 litri la sută mai mare decât cel al lui Logan 1.5 dCi. Însă, dacă vom compara versiunea de 75 CP a lui Logan diesel cu cea de 75 CP a lui Aveo, modelul Chevrolet va fi câştigătorul evident la capitolul economie.

În cadrul testului nostru, am obţinut un consum urban situat între 4.2 şi 5.1 litri la sută într-un regim economic de condus, care a urcat la 6.5 litri la sută dacă trecem într-un ritm alert şi la un trafic aglomerat. În mediul extraurban, am atins un consum de 3.6 litri la sută circulând cu o viteză de până la 90 km/h. Pe autostradă, Logan 1.5 dCi afişează 2.000 rpm la 120 km/h şi înregistrează un consum de 5.0 litri la sută.

Performanţe

În timp ce vechiul Logan 1.5 dCi putea să atingă o viteză maximă superioară de 173 km/h, noul Logan este mai rapid cu 0.4 secunde până la 100 km/h (12.4). Secretul: are 20 Nm în plus pe care îi şi livrează mai devremem chiar dacă modelul nou consumă cu 0.1 litri la sută mai puţin în regim mixt la nivel declarativ.

Cu excepţia vitezei maxime, avem îmbunătăţiri la toate capitolele. În comparaţie cu versiunile echivalente din gama Aveo Sedan, Logan 1.5 dCi oferă performanţe dinamice superioare, exceptând viteza maximă, unde modelul american depăşeşte berlina din Mioveni.

Vestea bună la nivel general în ceea ce priveşte noul Logan dCi 90 este reprezentată de senzaţiile pe care ţi le oferă cuplul motor superior, modelul nemaiavând momente în care îl percepi ca fiind anemic în raport cu rivalii sau cu alte maşini comparabile de pe şosea.

Interior

Dacă dăm la o parte sistemul multimedia MediaNav, interiorul este partea la care Dacia Logan a avansat cel mai puţin în comparaţie cu generaţia anterioară. Sigur, avem un bord nou, cu ceasuri de bord cu margine cromată, suprafeţe cu materiale de calitate superioară celor găsite pe Logan facelift, mici îmbunătăţiri în anumite zone şi... cam atât. Partea bună este că Logan a rămas la fel de spaţios ca întotdeauna. În plus, acum puteţi comanda şi o cotieră pentru modelul din Mioveni, piesă mult dorită în rândul posesorilor primei generaţii de Logan.

Personal, consider că noilor ceasuri le lipseşte un instrument important: indicatorul de temperatură al lichidului de răcire. Însă indicatorul de carburant pare să fie mai precis decât în cazul generaţiei precedente a lui Logan. Că tot vorbim despre generaţia precedentă de Logan, Dacia încă nu oferă un reglaj pe profunzime al volanului, iar scaunul şoferului are doar două trepte efective de înălţime: jos şi sus, poziţia de mijloc între acestea fiind dificil de atins. Scaunele au rămas aproape neschimbate, dar comutatoarele de la bord şi unele materiale par să fi primit mai multă atenţie.

Per ansamblu, interiorul lui Logan a crescut din punct de vedere calitativ, dar aş fi vrut ceva mai multă atenţie în realizarea acestuia. O altă noutate este reprezentată de bancheta spate fracţionabilă 60/40, dar subliniem faptul că aceasta este oferită standard doar pe anumite versiuni de echipare (Ambiance şi Laureate).

Preţ de achiziţie

Versiunea de top a vechiului Logan 1.5 dCi 90 Laureate costa 10.700 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România. Acum, versiunea de top a lui Logan 2, dCi 90 Laureate, pleacă de la 11.200 euro cu TVA inclus. Avem o diferenţă de 500 de euro care ne aduce însă în plus ESP, 4 airbag-uri în standard, un motor mai silenţios, un habitaclu mai liniştit acustic prin antifonarea perfecţionată şi numeroase alte îmbunătăţiri. Ce-i drept, exemplarul din imagini costa 12.250 euro cu TVA inclus, dar acesta integra toate opţionalele din ofertă, cu excepţia cotierei despre care am vorbit mai sus.

Logan diesel îşi merită în continuare banii din toate punctele de vedere, iar consumul său este chiar mai bun decât al vechii generaţii. Dacă aceasta va fi la fel de fiabilă ca prima - şi teoretic nu are de ce să nu fie, preconizăm un val serios de achiziţii între taximetrişti, companii şi chiar persoane private.

Versiunea berlină a lui Kia Rio nu este oferită şi în compania unui diesel, ceea ce a scos-o din discuţia comparativă încă de la început. Însă Chevrolet Aveo Sedan, un vechi rival al primei generaţii Logan, are şi el o nouă generaţie, disponibilă alături de mai multe motoare diesel şi otto economice. Cel mai ieftin Aveo Sedan cu motor diesel pleacă de la 13.300 euro cu TVA inclus. Rămâne de văzut  dacă românii vor prefera un model mai scump, dar cu cinci stele EuroNCAP şi un motor de 75 CP în favoarea unui model mai bine dotat şi mai ieftin, dar cu un punctaj EuroNCAP aşteptat de maximum patru stele.

Siguranţă

Reprezentanţii Dacia au declarat în repetate rânduri că nu vor produce modele de cinci stele la capitolul siguranţă în viitorul apropiat. După cum ne-a explicat şi Arnaud Deboeuf, directorul gamei entry de la Renault, ar costa prea mult dezvoltarea unui model nou care să ofere cinci stele de siguranţă, iar clienţii nu ar mai plăti diferenţa de preţ, ceea ce ar reprezenta pierderi pentru constructorul român deţinut de francezii de la Renault.

Noul Logan dispune în serie de patru airbag-uri frontale şi laterale pentru şofer şi pasager, faruri de zi, ABS şi AFU, precum şi ESP. Vorbim despre un nivel al dotărilor de siguranţă fără precedent pentru marca din Mioveni, dar încă modest la nivelul industriei auto din 2012.

În cazul monovolumului Lodgy, Deboeuf ne-a declarat că garantează trei stele EuroNCAP. Ne aşteptăm ca Logan să obţină un punctaj cel puţin la fel de bun, deşi suntem conştienţi că nu va putea să obţină mai mult de patru stele de siguranţă. Ca de obicei, acest capitol va fi actualizat după testarea lui Dacia Logan în cadrul facilităţilor EuroNCAP.

Ţinută de drum

Noua generaţie a lui Logan împarte platforma tehnică cu prima generaţie, peste 50% dintre componente fiind comune. Asta înseamnă că Logan are un comportamentul aproape neschimbat faţă de cel al primei generaţii, cu toate că ESP-ul îi aduce un beneficiu în materie de stabilitate în viraje şi la viteze mari. Direcţia este neschimbată, iar suspensia se comportă aproape la fel, cele două fiind parcă născute pentru drumurile din România. Nu o să mergi cu Logan pe Nurburgring niciodată, dar suspensia moale va fi mai mult decât agreabilă la gropile mioritice. Sistemul de frânare prezintă o îmbunătăţire subtilă, graţie prezenţei noilor sisteme de siguranţă activă.

Garda la sol rămâne în continuare un atu al acestui model, noul Logan fiind puţin mai înalt decât precedesorul său, deşi este o diferenţă de câţiva milimetri. Această diferenţă te ajută să treci liniştit peste gropi şi mici obstacole fără să te gândeşti că vei provoca o avarie maşinii în respectivele cratere. Sigur, Logan nu a devenit ceva crossover, dar pare să fie mai bine adaptat drumurilor româneşti decât orice alt model din segment. E oarecum normal, la câţi kilometri au înghiţit prototipurile prin şoselele bombardate din jurul Mioveniului în faza de testare.

În ceea ce priveşte sistemul de control al stabilităţii, acesta intervine destul de discret pentru a corecta tendinţele subviratorii ale modelului, oferind un comportament ok pe viraje, dar cu o tentă subviratorie evidentă. Cât timp nu forţezi nota, Logan va sta pe drum aşa cum îi "dictezi" prin volan şi pedale.

Vizibilitate

În raport cu prima generaţie, noul Logan are un parbriz şi o lunetă cu o înclinaţie mai mare, elemente care au rol aerodinamic. Aceste modificări nu schimbă avantajele lui Logan în materie de vizibilitate, respectiv oglinzile laterale mari, luneta de dimensiuni generoase şi suprafeţele vitrate laterale mari. Pe lângă acestea, noua generaţie a lui Logan este oferită şi în compania unui pachet care include senzori de parcare, ceea ce ajută parcările în spaţiile înguste.

Tehnologie

Logan vine cu un lucru unic în segmentul său: sistem de navigaţie cu touchscreen. Niciunul dintre rivalii lui Logan nu oferă asemenea dotare nici măcar ca opţiune.

În cazul în care nu avem la dispoziţie MediaNav, Dacia oferă sistemul multimedia Plug&Radio, care oferă o mufă USB şi un conector jack, un afişaj decent, comenzi pe volan şi conectivitate Bluetooth.

Pe lângă aceste dotări care nu erau disponibile până acum în gama Logan, Dacia oferă şi sistemele "clasice", cum ar fi geamuri electrice faţă, oglinzi cu reglare electrică, sistem de climatizare cu reglare manuală, închidere centralizată cu telecomandă, etc. Practic, elementele cu care ne-a obişnuit orice maşină modernă. Aici nu sunt multe de spus, toate elementele de mai sus funcţionând aşa cum ne-am fi aşteptat.

Logan este şi prima berlină de la Dacia echipată cu tempomat, care are şi funcţie de limitator de viteză. Sistemul este controlat de şofer la fel ca la modelele Renault, fiind activat prin intermediul unui buton de pe consola centrală şi controlat cu ajutorul comenzilor de pe volan (+/-, O/R). Ca de obicei, sistemul este simplu şi intuitiv de folosit.

Design

Fie că o comparăm cu puţinii săi rivali din segmentul berlinelor de clasă mică sau o analizăm separat, noua generaţie a lui Logan arată bine. Sau măcar mai bine decât generaţia anterioară. De departe, partea frontală este cea mai atractivă parte a noului Logan. Profilul este apropiat de cel al generaţiei precedente, pe când posteriorul este schimbat semnificativ. Remarcăm faptul că stopurile lui Sandero sunt montate în caroserie într-un mod mai "legat". Oricum, avem şi aici o îmbunătăţire semnificativă faţă de prima generaţie, totul fără să piardă portbagajul imens.

Dacă nu vă atrage prea mult noul Logan, designerii Renault ne-au demonstrat că se poate mai rău, noul Symbol fiind un exemplu clar al eşecului din acest punct de vedere. Modelul Renault nu mai este însă comercializat în România.

Date tehnice - Dacia Logan (2012-2016) 1.5 dCi 90CP Man Laureate
Combustibil
Diesel
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1461
Lungime mm
4346
Putere maxima CP (rpm)
90 (4000)
Latime mm
1733
Cuplu maxim Nm (rpm)
220 (1750)
Inaltime mm
1517
Viteza maxima km/h
173
Greutate kg
1059
Acceleratie 0-100 km/h s
11.8
Ampatament mm
2634
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
510
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Dacia Logan (2012-2016)

Ultimele teste

Comentarii (67)

  • Bancheta spate pare fractionabila 1/3 din poze. asa este? Nu credeti ca asta trebuia mentionat la rubrica interior, ca un avantaj fata de vechea generatie? Acum poti cara schiurile in masina, nu?
    47 1
  • Andre Turnbull
    Platiti 2000 de euro in plus pt o Skoda Rapid 1.6 TDI merita diferenta pt o masina bine echipata si siguranta de 5 stele
    27 95
  • @eee
    Corect, exemplarul din imagini are bancheta spate fracţionabilă 60/40. Din păcate, acest feature nu este standard, fiind oferit doar pe versiunile de echipare Laureate şi Ambiance.

    Mulţumim pentru precizare.
    33 0
  • _steli
    @Andre
    Problema e ca acei 2 000 eur sunt de fapt vreo 4 500 eur (dupa datele de pe acest site). Iar pt. cine nu-i are ... nu merita !
    Cred ca e un model corect Daciuta noastra.
    63 6
  • @Andre
    La 2000 de euro in plus Rapid-ul e baza si are motorizare pe benzina mult mai gurmanda. Nu mai comparati mere cu pere.
    Asa pot zice si eu ca mai bine la 10.000 o bicicleta Maserati si faci si economie de 2000 de euro :))))))
    Sunteti culmea...
    44 8
  • @Andre Turnbull
    Logan din test: pret 12.250Eu
    Skoda Rapid 1.6 TDI:
    - 3000Eu in plus pret pornire
    - 350Eu - vopsea metalizata
    - 330Eu- jante aliaj
    - 24Eu - a 3 a tetiera spate
    - 157Eu- geamuri electrice spate
    - 160Eu - oglinzi electrice
    - 24Eu - pachet fumatori
    - 180Eu - pachet fumatori
    - 320Eu - asisteneta parcare cu spatele
    - 140Eu - volan piele
    - 120Eu - sistem "multimedia" adica USB + aux-in dar FARA GPS!!!

    Deci, la o matematica de scoala primara Cele doua modele sunt echivalente, skoda avand un "avantaj" de + 4.805Eu dar fara GPS

    Deci Andre Turnbull, nu stiu cui te adresezi tu, dar parca ai impresia ca aici de-a face doar cu potentiali cumparatori de Skoda. Frate, iti inteleg refularea poate si invidia, dar exemplul tau este absolut ridicol. Dincolo de faptul ca platesti aproximativ in plus 5.000eu (daca punem si GPS-ul) nu ai INCA certitudinea cat de sigur este rapid si cate puncte va lua comparativ cu logan 2.

    PS..altii mi-au luat-o inainte pana am reusit eu sa manac ceva si sa ma bag pe configurator sa nu scriu tampenii
    81 4
  • Dezavantajul Loganului sunt testele de siguranta comparativ cu Skoda. Si poti sa iti pui scaun cu reglare lombara (nu stiu daca la Dacia e disponibil asa ceva dar eu care am probleme cu spatele ma uit la asta). In rest atuurile sunt de partea Loganului..
    26 13
  • @McLaren
    Loganul din 2006 pe care l-am avut eu avea reglare lombara.
    29 1
  • un oarecare
    12 000 un logan?tre sa fi dus rau
    14 42
  • @ un oarecare: 15k+ pe orice alta masina dotata decent...tre sa fi normal la cap :).
    21 3
  • Nu inteleg parerile contra (si precizez ca nu-s posesor de Logan si nici de vechitura adusa din germanica) din mai multe motive:

    Unii zic ca trebuie sa fii dus sa dai 12000 euro pe un Logan 2. De ce?
    Rio si Aveo, care sunt urmatoarele sedanuri din clasa mica peste Logan 2 incep de la...12000 euro, avand niste motorizari pe benzina, nu diesel, anemice si dotari ok. Daca vrei una mai dotata dai 14.500-15000 (la care normal se adauga reducerile lor care sunt cam de 10% la Chevrolet si inexistente la RIO si tot iesi mai scump si inca e vorba de motoare pe benzina nu diesel, cu puteri in jur de 100-110 cp care consuma sensibil mai mult). Rapidul e mai scump decat cele doua cu cateva sute de euro la pretul de pornire.
    Deci cum sa compari Rapid cu Logan 2?
    Vrei disel ieftin, cu portbagaj mare, te orientezi spre Logan 2. Vrei finisari mai bune, motorizari mai puternice si design modern plus siguranta certificata, te duci cu Rio, Aveo.
    Daca toti am avea bani foarte multi am merge toti numai cu RR si Ferrari si am huli si marci precum Audi care par low-cost ca finisari fata de celelalte doua.
    Asta e problema ca unii ciumpalaci nu inteleg ca nu toata lumea are bani sa treaca la o masina din clasa superioara. Multi din ciumpalaci au vechituri de 7-8 ani cu 300.000 km la bord si au aere de britanici milionari in pounds...Mai terminati fratilor ca suntem romani. Mai jos cu pretentile.
    63 8
  • @AM...readucandu-mi aminte de matematica din clasa a 4 a am uitat sa intreb cum v-a placut culoarea modelului testat

    Pozele sunt prelucrate la greu iar in realitate n-am vazut inca nuanta. Nu de alta dar asta e cam singura culoare mai acatarii pt logan 2, albastrul ala azurit fiind dedicat lui Stepway.
    8 1
  • O masina decenta pentru un om pragmatic si cu un salariu mediu. Pentru visatorii la Bemve, exista Seria 3, vatianta anterioara in pretul asta insa cu Logan nu dai gres, e chiar o masina fiabila ce suporta cu stoicism gropile, pietrele, praful si glodul.....sau jegul autohton!

    Dar Loganul de fata are totusi un defect....nu satisface ego-ul tot mai mare al romanasilor autohtoni, nici mandria si nici impresiile unor omenasi mici, mici, mici!
    62 7
  • Sa inteleg ca daca iti doresti ceva mai bun esti un om mic, mic, mic? Cumpara-ti tu Logan si lasa oamenii sa hotarasca ce vor sa-si cumpere, ca nu ne-am intors din nou la comunism!
    17 42
  • Pai slVW_83, fan VW si VAG, in locul golf-ului 6 iti cumparai 2 Logan-uri si-ti mai ramaneau si bani in buzunar, unii se dau mari nationalisti dar daca ii intrebi pe bune intre 4 ochi ar gasi multe alte variante decat sa-si cumpere logan, drept urmare si vanzarile Dacia la noi in ultimul timp, oricum tare adevarul universal cum ca "nu dai gres cu Logan", dar ce misiune trebuie sa ai cu Logan ca sa nu dai gres? Este o masina decenta la pretul ei, dar mie unul mi se pare foarte sanatos sa existe multe alternative, atat noi cat si sh, se cheama diversitate.
    10 24
  • Andre Turnbull
    ŠKODA RAPID SMART DIESEL

    1.6 TDI 105 CP în ediție limitată
    Preț recomandat 14463 Euro inclusiv TVA
    +siguranta de 5 stele
    +motor diesel fiabil
    +dotari de serie excelente
    +marca,Skoda are o cota de piata mai mare ca la alte modele inclusiv Dacia
    +garantie 4 ani si 120.000 km
    Merita diferenta?Eu zic ca DA daca te uiti la noul Logan nu are nici macar frine cu disc pe spate cum are Skoda Rapid!
    Este un punct de vedere!Multumesc
    20 42
  • Bau-Bau
    O masina frumoasa cu dotari decente la un pret imbatabil ! Diesel de 90 Cp cu un cuplu mai mult decat generos oferit la turatii joase face ca masina sa se miste mai mult decat ok. Are garda la sol mare si suspensii orientate spre confort rezistente la gropi nu iti rupi spatele ca in alte modele mai de fite. Motorul este cuplat la o cutie de viteze cu 6 rapoarte nu ca la altii care la motorul de 1.6 tdi 105 cp folosesc o cutie cu 5 rapoarte (asta in anul 2013 ) . Motorul dci de 90 Cp este mult mai rafinat decat la multe modele cu pretentii mai mari. Si nu in ultimul rand retea de service foarte dezvoltata atat in tara cat si in strainatete cu,costuri de intretinere decente. Cui ii pute si mai are 4000 de euro in plus cumpara acelas lucru dar cu alta sigla.
    40 14
  • @all

    Nu m-ati inteles! Eu am avut buget 20k!!!
    Daca avem 10-12k sigur mergeam pe Logan pt. ca vroiam musai o masina NOUA si virgina!
    Mai detin o Solenza din 2004 tot noua si cu peste 200 000 km prin bortile autohtone. Merge perfect!

    O masina noua da de lucru la oameni, oricare ar fi ei. Una SH imbogateste doar niste samsari, fara sa generalizez desigur!
    35 1
  • @slVW_83
    Pai desigur ca generalizezi, oriunde in lume exista si piata sh, samsareala este la noi mai mult, in fara iti poti cumpara masini la mana a 2-a si cu garantie, chiar daca si acolo mai poti lua tepe, conditiile sunt mult mai bune si mai credibile, pe principiul asta in Europa de ex n-ar trebui sa mai vezi pe strazi masini mai vechi de 7-8 ani, dar acei proprietari nu cumpara piese de schimb, nu dau de munca in continuare? Iar innoirea unui parc auto trebuie sa se faca natural, ca asa hai sa se faca doar masini de unica folosinta doar pt cativa ani ca da de munca la oameni.
    4 13
  • Mai bine un BMW 320d second de dupa 2002. Dacia nu e masina...Dacia e sicriu.
    5 37
  • 827457097-21
    @ Andre Turnbull Daca merita mergi si cumpara tu una ! Tot ca o parere personala
    Skoda Rapid Activ 1.6 Tdi 105 Cp pret pret 15555 (prima varianta de echipare ) este din configuartorul Skoda
    NU are o cutie de viteze cu 6 rapoarte la un motor mai mare
    NU are navigatie
    NU are tempomat
    NU are limitator de viteza
    NU are geamuri electice pe spate
    NU are computer de bord
    NU are genti de aliaj
    NU are volan din piele
    NU are schimbator de viteze din piele
    NU are senzori de parcare
    NU are satelit de comanda pentru radio cd
    NU are bluetooth
    NU are mod eco pentru motor
    NU are oglinzi reglabile electic si incalzite
    NU are tapiserie din piele
    Toate astea prietene le gasesti pe Dacia Logan II la un pret de 12700 de euro inclusiv vopsea metalizata !!!!!!
    Si la Dacia ai 4 ani garantie in limita a 100.000 de km
    Nu cred ca 1.6 tdi motor relativ nou este mai fiabil decat 1.5 DCI un motor mai mult decat verificat aflat in productie din 2003
    Skoda are discuri pe spate din simplul motiv ca exista o norma care obliga toti producatorii care fac masini care au mai mult de 100 de Cp trebuie sa fie echipate OBLIGATORIU cu discuri de frana spate ! Altfel nu se inghesuia Skoda sa puna discuri pe spate vezi Octaviile mai vechi ce de discuri au pe spate.Aia cu Skoda rapid de 5 stele ramane de vazut ca nu afost testata inca. Intreb si eu merita diferenta data pe Skoda ?
    51 10
  • NU generalizez! E firesc sa existe si o piata pentru modelele SH asa cum exista si pentru cele NOI. Vreau doar sa spun ca intre o gioarsa la mana a III-a sau a IV-a in ACEEASI bani as alege fara regrete o masina noua, in speta un Logan!

    Trebuie doar sa-ti invingi pofta de marire.....si propriul ego!
    15 1
  • Andre Turnbull
    Nu merita sa cumparati un Logan!Mai bine un Chevrolet Cruze sau Renault Fluence de ce sa dam banii pe o masina care nu merita?
    3 32
  • @Andre Turnbull
    cota de piata 2012
    - dacia 30%
    - wv -10,6%
    - skoda - 8,7%

    motor diesel fiabil...aha uitase-si sa ne povestesti de mancatorii de ulei de la wv
    siguranta de 5 stele? stelutze verzi ce roiesc in jurul capusorului tau. Atunci da. Pe astea de unde le-ai scos...te-ai jucat cu machete de skoda in curte si au rezistat?
    dotari de serie excelente...pentru o editie limitata evident. Morcovul Dacia se cam mareste si din partea inferioara a ajuns sa va gadile in cerul gurii.

    Care-i problema fratioare? cam bate vantu' pe la voi prin curte, asa-i?
    Si daca mai apare si noul logan cota aia de piata "mai mare decat la alte modele inclusiv dacia" o sa se citeasca cu minus

    Astept provincia!
    38 10
  • Cosmin
    are siguranta de 5 stele Dacia?poate peste 10 ani pina atunci cumparati masini sigure!
    5 32
  • Desi este greu sa nu se simta unii jigniti cand vorbesti de Dacia (si evident vor incepe sa se umfle in pene), in primul rand NU are rost sa compari Logan 2 cu Rapid. Skoda Rapid nu este o masina low cost precum Dacia. Skoda in sine nu este low cost.
    Iar faza ca Dacia are navigatie si piele... cumpara-le si simte-te ca intr-o masina de 20000 de euro. Dar nu te mira ca nu ai caroserie galvarizata si dupa 3-4 ani incep sa apara primele puncte de rugina si ca ai una dintre masinile fabricate in Europa a carei siguranta e printre cele mai slabe. Pentru ca este o masina gandita sa fie fiabila, accesibila si eventual cu niste dotari la care pana acum doar visai ca ti le puteai permite la o masina noua. Evident ca se puteau face imbunatatiri si in privinta caroseriei sau sigurante, insa asta crestea pretul si se apropia cam mult de cel al unui Renault Symbol.
    Sunt curios daca sistemul de injectie este acelasi ca la Logan 1. Ma refer evident la DCI-uri.
    18 25
  • @Cosmin: e drept, nu cred sa ajunga la 5 stele prea curand. Insa si dacia a crescut foarte mult la siguranta fata de modelele anterioare. Vine cu ESP si 4 airbag-uri in standard. Parerea mea e ca producatorii cresc pretul automobilelor cu sisteme gen avertizor de parasire banda, monitorizare unghi mort, detector oboseala, lumini de drum automate, franare autonoma in caz de urgenta, monitorizare presiune in pneuri, etc. Si EuroNCAP este intr-o oarecare masura partas. Asta pentru ca este o autoritate in domeniul sigurantei si tot ceea ce spune este considerat "solid gold". Din cate stiu, astfel de sisteme atarna greu in punctajul final. Din pacate unele teste cel putin arata ca aportul lor la siguranta este neconcludent. Mai rau inca, numele sistemelor este scris mare in lista de dotari ca un urias plus, pe cand limitarile acestor sisteme sunt trecute in manual, pentru cine are rabdare sa le citeasca.
    Ca exemplu:
    http://prevenireaccidente.ro/
    Mie personal mi se par destul de importante unele limitari.
    Evident, nimic nu poate inlocui o celula de siguranta bine proiectata, o caroserie atent proiectata cu ideea deformarii controlate in cap, o suspensie si o directie buna, etc Si aici probabil dacia mai are de lucru pentru a recupera terenul pierdut. Sistemele electronice insa au limitarile lor, de care nimeni nu pare foarte dispus sa discute. Cele esentiale (ABS, ESP, airbaguri - in numar limitat deocamdata-) au aparut si pe dacia. Din ce a ramas cel putin unele mi se par supraevaluate ca pret :).
    13 2
  • un oarecare
    Dati cautare pe autovit, masini pana in 15 000 euro, din 2012 incoace!sunt masini cu maxim 30 000km care au inca garantie cativa ani!Ma astept numai la manute rosii dar nu ma intereseaza!Daca avea 5 stele euroncap si nu arata ca o caruta merita banii!
    4 23
  • Florin
    Eu personal le doresc celor care afirma sus si tare ca skoda rapid e mai tare chiar sa-si cumpere, dar nu-si permit ! Ei isi cumpara BMW din 2002 cu 3 milioane de km la bord, o tapiserie infecta si cu iz de manele. Astia cupara skoda sau bmw si dupa aia se duc la dezmembrari mah sa-si cumpere cate o piesa pe care o monteaza un taximetrist vestit intre blocuri ! Astia care comentati asa aiurea v-ati interesat cat costa reviziile la o skoda rapid si apoi sa va apucati sa vorbiti ? Va zic eu prieteni, la diesel costa 2800 ron reviziile pana la 60.000 KM iar la benzina 3600 Ron pana la 60.000 km. Stiti cat costa la Logan ? 900 ron la diesel si 2200 la benzina . Stiti cat costa la BMW din 2002 ? Un sac de cartofi vandut in piata la taraba , eventual mai pastrezi o bucata sa-l bagi pe toba sa sune periculos.
    Vreti sa va spun cat costa si Casco pe an la Dacia Logan vs Skoda Rapid ?
    Dacia - 400-500 euro pe an
    Skoda - 640 - 800 euro pe an

    Deci, adunati diferenta la service, la asigurari, la consum si o sa vedeti cum urca pretul . Asta daca sunteti oameni normali la cap si va faceti asigurare nu ca aia cu BMW din 2002 care baga cate 2 litri la pompa sa mearga sa cumpere seminte sau sa vanda cartofi.

    P.S. Motorul pe benzina de 105 CP nu cred ca scoate sub 10 % in oras iar ca mai iesi odata la luna cu ea pe afara , asta nu inseamna ca ai medie de 6 % , dar brand-ul conteaza.
    46 4
  • antonny
    @un oarecare .......vrei o skoda inscrisa in 2012 cu 90000km reali pe catea service si pe computer de bord 32000 km 13500 euro ....pret de catalog 22000 euro
    11 3
  • Tot citesc comparatia cu Skoda Rapid si observ ca nimeni (nici macar Automarket voit sau mai putin voit) nu s-a gandit la gemenii PSA 301 si C elysee cu motoare 1.6 hdi 90 cp si un pret fff apropiat de Dacia.
    Hai ca v-am dat apa la moara acum:-)
    6 17
  • @Florin
    Ce treaba au Bmw-urile din 2002 cu discutia Logan vs Rapid? Banuiesc ca te referi la seria 3, deci cat costa seria 3 din 2002 cu motorizari obisnuite, nu M-uri? 12 mii de euro? Mai pune niste ani daca vrei sa faci comparatii corecte de pret, de exemplu 2006-2007 care nu au 3 milioane de km, apropo de astia care vorbesc aiurea, si la Daciile iesite din garantie cati mai cumpara piese originale by renault care sunt super scumpe, bloc de lumini la Logan 800 de lei, bai esti nebun...sunt pline service-urile de cartier de Logan de 5-6 ani facute doar pe carpeli, inclusiv de la dezmembrari, dar se vede stima si respectul francezilor pt fostii posesori de Logan care si le-au cumparat acum 4-5 ani, au cerut dublarea timbrului de mediu pt euro 3 si euro 4 ca sa moara cu ele de gat, motoare euro 3 pe care le vindeau si-n 2008, hahaha. Daca tot faci calcule, cat dai pe un Logan de 12 mii in 5-6 ani de rate si apoi cat mai valoreaza la revanzare? Dai 16-17 mii si-l vinzi dupa 5 ani cu 3000-4000 mii, asta daca n-o sa ceara astia de la renault dublarea euro 5 peste vreo 5-6 ani , hahaha.
    9 21
  • @lord - stai calm, nu-i nimic mai bun ca dacia daca dacia este adusa in discutie ;)
    6 16
  • antonny
    Dacia Logan 1.5 dCi 90CP Laureate pret 12250 euro
    Peugeot 301 1.6 HDI 92CP Allure pret 14.700, oferta 13.708,
    Škoda Rapid 1.6 TDI / 105 CP pret cu oferta de 3000 euro 14460 euro
    Chevrolet AVEO 1.3D 16v 95CP pret 15020 Euro OFERTA 13515 Euro
    PLATA O FACETI LA CASERIE ......sa nu uitati sa intrebati cat costa stampila la 15000 km /30000 km /45000 km
    23 1
  • rusine dacia
    Putini stiu ca o dacie logan 1,6 16V full option si cu cutie automata se vinde in UAE cu 8000 usd adica 6000 euro. La noi daca ar exista modelul respectiv ar costa cel putin dublu - rusinica. In rest toata stima Dacia care da de munca romanilor si participa semnificativ la PIB-ul Romaniei
    6 16
  • cum adica sa isi pastreze fiabilitatea, pai daca pastreaza fiabilitatea modelelor diesel de la logan 1 dau faliment, ai idee cate mai iau itpul pe bune dupa 2 ani de functionare? lool, bai redactore, nici laudatio nu stii sa faci, ai cazut in derizoriu
    1 18
  • Vreau sa-mi confirme cineva demultiplicarea cutiei in tr a 5-a. Doar 2000rpm la 120km/h???
    1 1
  • Cica:

    http://www.anusedcar.com/index.php/tuv-report-year-age/2013-4-5/307

    Pentru cui ii e lene sa deschida linkul e vorba de untimul raport facut de TUV, in ceea ce priveste fiabilitatea masinilor din Germania. Este vorba de cei care acum 2 ani laudau Loganul, iar ultrasii Dacia ma puneau la zid si aruncau cu rosii ca nu stiu ce vorbesc (valabil si in cazul lui Megane). Clasamentul ma surprinde si nu prea.
    12 29
  • @LauCalin: nu stiu ce masoara TUV acolo dar daca Dacia ar fi avut atatea probleme cat zice acolo (25% in 70k km) nu ar fi avut atata succes.Sper ca nu includ acolo si becuri arse :))) Acuma un factor deloc neglijabil este si cat de abuzate au fost acele masini si ma indoiesc ca un sofer de Toyota Prius se poarta cu masina lui la fel ca unul de Porsche sau de... Dacia.
    31 4
  • Asta cu vanzarile foarte bune, e adevarat... in Germania Dacia inca se vinde bine. Insa asta nu e chiar un pretext. Un neamt isi permite mult mai usor o Dacie decat un VW sau o Skoda.
    Si sa nu uitam ca sunt multe masini care s-au vandut in milioane de exemplare de-a lungul anilor (de ex. imi vine in minte Peugeto 206). Si VW are vanzari record, insa asta nu inseamna ca face cele mai fiabile masini.
    Parerea mea este ca trebuie tinut cont de faptul ca Dacia este o masina ieftina si din multe puncte de vedere medie.
    16 25
  • @LauCalin, as fi foarte curios sa aflu si eu ce sistem de injectie are noul Logan DCI.Cureaua de distributie stiu ca au schimbat-o si au pus una pe lant ,insa marea lor problema ca si generatia trecuta a avuto cu injectoarele si cu pompa de ulei.
    7 12
  • @LauCalin mult respect... chiar serios dar....(cred ca ai patit ceva aka nu te mai recunosc)
    la faza cu tuv foarte agresiv , ...asta e poate erai nervos.
    insa:"Asta cu vanzarile foarte bune, e adevarat... in Germania Dacia inca se vinde bine. Insa asta nu e chiar un pretext. Un neamt isi permite mult mai usor o Dacie decat un VW sau o Skoda"
    pai si un roman ce isi permite mai usor nou? .
    Bineinteles fiind vorba in contrast despre" loganistii" din Romania.
    22 5
  • arogantul
    @BMW
    mai bine un volvo S40/S60 second de dupa 2008. BMW e sicriu pt prostanacii de 18 ani cu permisu luat de trei luni.
    9 19
  • @crunt_temmpo, daca tinem cont de unii care in afara de Renault si Dacia nu mai stiu nimic, care te mai si jignesc daca nu esti de acord cu ei, cred ca limbajul meu nu a fost unul agresiv. Nu am spus ca Dacia este o masina proasta, o teapa, am spus ca este o masina medie cu un pret low cost.

    Iar daca tinem cont de faptul ca salariul minim pe economie in Germania este de peste 1000 de euro, fata de nici 200 de euro cat este acum in Romania, cei care isi permit un Logan nou este evident ca sunt mai multi in Germania. Deci unul din motivlele pentru care Dacia se vinde bine in tarile dezvoltate e faptul ca este o masina mai accesibila pentru cei care vor o masina noua. In Germania un Logan nou isi poate permite chiar si un student care are un simplu job. Ori unui roman obisnuit nu prea i se pare lucru usor sa plateasca o rata de 200-250 de euro/luna timp de 3,4 ani, in conditiile in care el castiga 500 euro/luna sa zicem.
    Parerea mea este ca principalul avantaj pentru care Dacia vinde bine e faptul ca este o masina care nu ridica probleme prea mari la fiabilitate, ofera niste dotari pe care nu te astepti sa le aiba un low cost si evident pretul. Ori daca vrei o siguranta foarte buna, daca vrei mai mult confort, o tinuta de drum mai buna, e cutie mai bine etajata, o pozitie mai buna la volan, sau o caroserie galvarizata... tre' sa te mai cauti in buzunare si sa mergi in alta parte. Bine, nu m-as mira ca acum unii sa inteleaga ca i-am facut sarantoci pe cei care au Logan...
    18 25
  • Toti se vor "analisti auto". Putini sunt insa cei care inteleg piata globala in ansamblu si privesc obiectiv.

    @LauCalin
    Cum bagi tu mereu aceeasi placa. Nu e vorba de limbaj agresiv. E vorba de a scrie sau nu tampenii. E vorba de a reda cat mai fidel realitatea. E vorba de a striga tare ADEVARUL si de a reclama falsitatea / minciuna.
    Teoreticienii ca tine fac 1 din 2 lucruri: ori enerveaza, ori plictisesc / adorm participantii la discutie. Oricum, de adus ceva constructiv, in mod sigur NU aduc. Ti s-a dovedit ca gresesti la nenumarate articole. De cate ori ti-ai cerut scuze sincer? Niciodata.
    35 9
  • arogantul
    @LauCalin
    ""Bine, nu m-as mira ca acum unii sa inteleaga ca i-am facut sarantoci pe cei care au Logan...""

    si cu toate astea multi exact asta vor crede, si din cauza ca le convine de minune sa creada ca i-ai facut sarantoci, pt ca astfel isi autovalideaza dreptul la replica si colera tampa.
    5 20
  • @arogantule
    Sunteti mai degraba niste ipocriti. LauCalin se referea la fanii marcii ca "ultrasii Dacia" , deci o jignire scoasa de pe stadion, pt ca apoi, cateva comentarii mai jos, tot el sa se victimizeze afirmand ca "te mai si jignesc daca nu esti de acord cu ei". De ce nu selectrezi asta, huh? Cata credibilitate sa aveti voi? Zero!
    20 6
  • @crunt_temmpo, acum iti intelegi despre ce vorbeam? Poftim dovada. Ce spun eu si ce vor altii sa inteleaga. Ah, si nu cred ca este cazul ca acum sa-mi cer scuze. Cand am gresit, am recunoscut (daca "mda" ar fi citit si alte comentarii de-ale mele ar fi vazut). Doar ca pana acum cam tot ce am spus despre Dacia si Renault s-a cam adevereit. Piata globala nu e doar la Renault si Dacia, amigo.
    Domnul de mai sus nu vrea sa inteleaga ca o masina low cost are si puncte slabe, uneori vizibile.
    14 29
  • Aiurea! Bai Nostradamus de Bucale, scuza nu una sincera, e facuta la misto, deci nu se pune.
    Nu vad pe nimeni sa afirme perfectiunea la Dacia, se faceau doar niste comparatii la care tu ai sarit de c^r in sus... ca de obicei... ca si cum ti s-ar fi adresat special tie... ca un afront personal.
    Conceptul lowcost trebuie luat ca atare. E ceva ce ar trebui sa existe pentru ca asta cere piata. Puncte slabe, puncte tari? Bravo, ai descoperit apa calda! Amice, compromisuri exista in orice segment, la orice marca. Pentru unii, unele lucruri cantaresc mai mult, altele mai putin. Ce conteaza, e rezultatul dupa ce tragi linie... sa ai un impact semnificativ asupra pietei pe care te concentrezi... pentru Dacia, acea piata e Europa. Si da, are un impact semnificativ pe toate pietele importante.
    38 7
  • ChuckNorris
    @suedezu oi zice tu multe prostii dar de data asta ai dreptate...
    4 20
  • Mda...Aroganti mai sunt ''puristii'' astia ai marcii sau grupului Renault-Dacia.

    In concluzie Dacia ramane doar o marca low cost si atat nu se vrea a fi mai mult.
    10 25
  • @mda, si tu imi spui ca sunt arogant. esti foarte amuzant, ca taximetristii care le stiu pe toate.
    11 28
  • Mircea
    @LauCalin
    ti-a zis ca esti arogant?! Ti s-a zis ca esti ipocrit. Hai ca te-ai pierdut !
    Citeste mai bine ce si cui i se adreseaza comentariile.
    32 8
  • Oricum daca incepeti cu acuzatii de parca vezi doamne v-as fi jignit inseamna ca nu intelegi o boaba din comentariile mele. Si pe principiul explica-i prostului ca e prost sa vezi daca intelege de ce, ma dau batut. V-am pupat! ;)
    14 27
  • acesta este un motor bun, cu care trebuie echipat orice logan. nu hal de 0.9cmc. era interesant sa ne spuneti la 130km/h cat consuma(cat e limita pe autostrada), nu la 120. oricum, pana in 6 cred.
    5 17
  • @LauCalin:Nu te supara pe@mda si altii ca el, Loganistii si fanii Renault sau VW numai atat stiu.Nu ai ce sa le ceri. Dacia face exact ce trebuie sa faca intr-un grup in care ramane la statutul de Cenusareasa.Renault nu e VW, iar Dacia nu e Skoda, asta e. Ma bucur ca UE i-a obligat sa puna esp, ca altfel iesea si Loganul ca Lodgy. Ideea este sa existe progres.Nu poti cere piele si incalzire in scaune sau ac automat sau faruri cu xenon sau mai stiu ce altceva, e totusi Dacia. Iar Renault nu va lasa niciodata marca asta sa faca exact ce au facut coreenii cu Hyundai, nu au cum, nu au bani si riscurile sunt prea mari. Asa ca, trebuie sa spunem ca la Dacia evolutia se vede, au facut un break frumos, mai frumos decat berlina si incearca sa se adapteze la piata din mers. Restul...raman discutii
    13 23
  • liviu82
    @LauCalin Hai ca esti ridicol. Cica "explica-i prostului ca e prost" ... Daca nici asta nu-i jignire, atunci ce mai e? Nu, tu esti singurul destept :))
    17 5
  • Daca prelua Vw Dacia si acum ne chinuiam cu 1.2 htp 60 cp si chiulase ovalizate la 50.000 km. Scuteste-ne.
    20 7
  • ce nu pricep eu de ce nu au mai pus butoanele geamurilor ca la masinile normale(pe usa) ba mai mult au mai pus 1buton pe consola(tempomatul).in timp ce alte branduri pun butoane pe volan sau in apropiere ptr siguranta sa nu cauti dupa comenzi, Dacia le pune pe consola centrala.Bine k nu au pus tempomatul in portbagaj sau pe bancheta din spate :))
    2 11
  • @HD77SKO
    Ce gasesti pe/langa volan la alte marci sunt comenzile pilotului automat si a sistemului multimedia/ audio (ceea ce are si Dacia pe unele modele) , in niciun caz butoanele geamurilor :))
    5 0
  • Dragos
    Ce chiulase indoite? Despre ce vorbesti tu? Loganul meu din 2005 are aproape 350.000 km si nu are nici pe dracu. Aproape imi doresc sa cedeze pentru a-mi lua alta dar masina sa incapatianeaza sa mearga bine.
    4 0
  • hazard
    E ok acest model de Dacie, dar nu la acest pret prea mare. S iata de ce: Skoda Rapid, 1.6 tdi 105 CP, aproximativ 14500 euro.
    0 3
  • Marius
    Am un VW Golf 6 1,4 80Cp si 120000 km in 3 ani , este buna dar la 80000 km am inlocuit compres de clima si la 100000 km am inlocuit amortizoarele (nu erau scurse) dar erau cam moi parca era barca....acum cu amortiz noi originale merge iar ok, o gramada de bani au costat .
    Daca aveam logan cred ca costurile erau la cca 40% !
    Recunosc ca doare la buzunar dar cand vor face loganul cu scaune din care sa nu cazi frane disc spate etc voi cumpara prb un Logan !
    3 0
  • Eu am avut logan 14 mpi an 2005 ;km 119000 dar nu am schimbat inafara de capete bara si pivot nimic altceva pe linga consumabile deci daca aveai logan nu pateai asa ceva ,oricum vw este ridicat in slavi de multi si nu cred ca merita .ORICUM concluzia dacia nu se poate compara cu vw nu domnilor
    3 1
  • Nicu Buricu.
    Nu stiu de ce se spune ca Dacia Logan 2 e un model low cost pentru ca nu e asa. La pretul de 7900 euro modelul pe benzina de 1,2 fara clima, computer de bord si faruri de ceata, mai bine as opta pentru Citroen C-Elysse sau Peugeot 301 care la 10000 euro are aceste dotari si are un design mult mai frumos atat exterior cat si interior iar calitativ este superior Loganului.
    4 4
  • In primul rind loganul de 1.2 l cu clima ,costa cu 2300 de euro mai putin decit peugeot 301 cu motor de 1.2 72 de cai si nu mi se pare sa aiba un design mai reusit decat a loganului ,oricum sti preturile la piese ptr peugeot .interesativa extrem de scumpe .Oricum diferenta este de 97.000 de ron intre cele 2 masini.
    0 3
  • florinn2013
    buna ziua
    de ce logan 2 are navigatia in alte limbi si nu are in romana? nu am cuvinte sa descriu acest aspect. masina romaneasca, dar nu pe limba romanilor...
    stie cineva daca se poate(si unde) monta magazie de cd-uri la logan 2 cu navigatie?
    multumesc
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru