Drivetest BMW X5 (2013-2018)

3.0 Diesel Turbo (30d) 258CP 4x4 Aut8
BMW X5 (2013-2018) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 20.01.2014
Cuirasat

Bismarck. Un nume cu greutate în istoria Germaniei şi o pagină glorioasă din cartea celui de-al doilea Război Mondial.

În 1939, carena lui Bismarck atingea apa portului din Hamburg devenind cea mai mare navă de război construită vreodată în Europa. În mai 2013, a treia generaţie a lui BMW X5 păşea pe covorul roşu, aşteptând să ducă mai departe moştenirea predecesorilor săi sub o nouă titulatură: „The Boss”.

Aşa cum Bismarck a devenit rapid mândria Kriegsmarine, forţa navală armată a Germaniei, aşa şi noul X5 vine să îşi asume rolul de lider al ofensivei 4x4 pentru gama BMW.

BMW X5 (2013-2018)
3.0 Diesel Turbo (30d) 258CP 4x4 Aut8

  • Pret de pornire 63.364 €
  • Pret model testat 93.851 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorul diesel de 3.0 litri cu şase cilindri în linie a fost, este şi va rămâne cea mai populară alegere a publicului din România şi nu numai. Este la fel de răspândit ca Windows-ul piratat pe calculatoarele românilor. Oriunde vezi sigla bavareză, dai şi peste inscripţia 3.0d.

Şi în cazul testului nostru a fost la fel. „The Boss”, aşa cum îl numesc germanii, nu putea face excepţie, aşa că la întâlnirea cu noi a venit împreună cu dieselul popular, rafinat însă pentru o experienţă în tăcere.

Unitatea livrează 258 de cai putere şi impresionează, ca de fiecare dată, cu un cuplu motor de 560 de Nm, disponibil foarte devreme, la numai 1500 de rotaţii. Atât de devreme încât nu prea apuci să te ştergi bine la ochi. Sunt suficiente cifrele astea pentru o maşină de două tone? Sunt. Ba chiar prisosesc dacă eşti un şofer cuminte şi nu faci abuzuri.

Onomatopeele tale sunt sinonime cu cele ale motorului şi cu derularea rapidă a copacilor de pe marginea drumului.

În situaţii de urgenţă, selectează treapta Sport, apasă la fund pedala de acceleraţie şi transmisia automată cu opt trepte înţelege mai repede decât un câine pe care l-ai dresat cu mâna ta.

Cutia are o întârziere insesizabilă în condiţii normale de rulare, însă dacă scăpaţi levierul schimbătorului în stânga, lucrurile se dezlănţuie. Liniaritatea se păstrează, însă totul este mult mai alert, iar orice retrogradare se simte plăcut şi deloc brutal.

Consum

Pipeta bavareză. A fost titlul unui reportaj mai vechi cu Seria 1 şi ar fi fost un titlu potrivit şi pentru o versiune economică a lui X5. Nu este nevoie de versiuni economice. X5 se descurcă foarte bine şi fără.

Este un SUV de două tone care promite să consume în regim mixt doar 6.2 litri/100 de km. Cam atât cât consumau în trecut vechile generaţii ale modelelor compacte. Este o valoare cu aproape un litru mai mică decât cea a unui Porsche Cayenne diesel.

Valorile reale sunt ceva mai mari, însă, chiar şi aşa, ele rămân decente. În Bucureşti, cu multe exagerări ale pedalei de acceleraţie şi fără modul Eco Pro activat (X5 are şi el această funcţie), noi ne-am oprit undeva la 11 litri/100 de kilometri. În afara oraşului, computerul de bord a indicat şi 7 litri/100 de km.

În condiţiile în care şi eu şi voi rămânem cu gura căscată la asemenea valori, nu-mi rămâne decât să-mi închipui ce faţă au făcut inginerii Audi, Porsche, Mercedes şi Land Rover când au văzut ştacheta ridicată atât de sus.

Performanţe

Chiar şi la proba de 100 de metri, acolo unde jamaicanul Usain Bolt doboară record după record, mai avem parte şi de câte un final la fotografie. Din păcate, BMW X5 nu lasă loc de aşa ceva.

Pe cât de disputat este acest segment, pe atât de clare sunt diferenţele între participanţii la duel. BMW X5 sfidează orice emoţie când vine vorba de acceleraţia de la 0 la 100 de km/h. Cu doar 6.9 secunde, X5 le lasă rivalilor doar opţiunea de a se bate pentru locul doi, departe de vârful plutonului.

La fel se întâmplă şi dacă vorbim despre viteză maximă, cei 230 de km/h fiind mai mult decât suficienţi pentru a pierde carnetul şi bugetul pentru carburant pe o lună de zile.

Interior

Sunt sensibil la culori. Nu daltonist. Sensbil. În faţa unor culori vii rămân absorbit asemeni unui puşti blocat în faţa unei vitrine cu dulciuri. Aşa am rămas şi atunci când butonul de deschidere a uşilor mi-a desenat o linie albastră în habitaclul noului X5. Funcţia de iluminare ambientală pe diferite culori m-a cucerit. Sunt oarecum subiectiv când spun că posibilitatea de combinare a culorilor de la interior mi se pare cea mai tare invenţie a noii generaţii. Mi-aş fi dorit totuşi ceva mai multe opţiuni pentru culoare.

După ce te plictiseşti de alternarea LED-urilor, începi să observi detaliile. Designul proaspăt păstrează tradiţia şi nu se abate cu mult de la ceea ce ştiam. Avem însă materiale ceva mai bune, plastic moale, plăcut la atingere. Să luăm, spre exemplu, materialul folosit pentru butoanele de pe maneta de semnalizare. Sunt altfel. Par noi şi de calitate. Plasticul este combinat cu ceva, ce la prima vedere părea a fi un lemn cu nervuri, pentru ca mai apoi să se dovedească a fi un surogat.

Uşile grele, pentru care este necesar un sistem de închidere de tip soft-close, sunt prevăzute cu spaţii de depozitare a băuturilor, şi nu numai, foarte generoase. Spaţiul interior este generos şi suficient pentru cinci pasageri. Pe bancheta din spate au loc chiar şi trei adulţi, cu suficient spaţiu la nivelul picioarelor şi al capului.

Cât despre portbagaj, cei 650 de litri sunt suficienţi pentru nevoile unei familii, dar pălesc în faţa celor 775 de litri ai rivalului Audi Q7. Şi fiindcă tot suntem la portbagaj trebuie să spun că îmi place compartimentarea lui, materialul cu care este capitonat şi faptul că partea inferioară a uşii poate susţine greutatea unui om normal.

Preţ de achiziţie

Pentru a putea înscrie în lotul său un jucător ca Adrian Mutu, Petrolul Ploieşti a trebuit să caute adânc în vistierie şi să calculeze bine mutarea. Pentru a putea parca în garajul său noua generaţie X5, românul va fi, de asemenea, nevoit să facă nişte calcule amănunţite.

Versiunea testată de noi este chiar cea entry-level, aşa că avem un punct de plecare potrivit pentru calcule: puţin peste 63.000 de euro. E drept că după ce am adăugat toate opţionalele şi am privit totalul a trebuit să ne întrebăm pe ce s-au dus alţi 30.000 de euro. Da, într-adevăr: preţul final este de 93.000 de euro.

În segment, un Audi Q7 3.0 TDIi quattro Steptronic de 245 de cai porneşte de la 60.000 de euro. Dacă vă doriţi o versiune a motorului care să respecte normele de poluare Euro 6, adică la fel ca X5, mai scoateţi din buzunar alţi 2000 de euro.

În curtea Mercedes preţul de pornire este şi el unul mai mic decât al lui X5: foarte puţin peste 60.000 de euro. La Range Rover însă, diferenţele nu sunt prea mari, preţul de plecare pentru versiunea TDV6 de 258 de cai putere fiind tot de 63.000 de euro.

Porsche ridică şi mai sus ştacheta şi cere nu mai puţin de 70.000 de euro pentru un Cayenne Diesel de numai 245 de cai.

Siguranţă

Convinşi de faptul că nu se aşteaptă nimeni ca X5-ul anului 2013 să scoată mai puţin de 5 stele EuroNCAP, am purces la numărarea sistemelor de siguranţă activă şi pasivă şi a celor de asistenţă. După ce am ajuns cu numărătoarea la 20, ne-am oprit şi ne-am hotărât să vă invităm elegant pe site-ul producătorului pentru a le citi şi analiza în detaliu pe toate. Nu de alta, dar listele frugale de acum câţiva ani s-au transformat în misive demne de cronicarii începuturilor de secol 17.

Nu e greu de intuit că sistemele de genul asistenţei de la parcare sau indicatorul schimbării benzilor sunt elemente intrate deja în instinct la acest nivel. De notat sunt însă sistemul Night Vision şi head Up Display-ul de care te vei îndrăgosti iremediabil imediat după ce ai urcat pe scaunul uşor cam înalt al şoferului.

Ai airbag-uri în toate colţurile maşinii şi acces uşor la celelalte sisteme de asistenţă. În plus, maşina sună singură la urgenţă în caz de accident, element pe care Uniunea Europeană vrea să-l introducă pe toate maşinile începând cu deceniul următor.

Ţinută de drum

Nu aş vrea să elogiez atât de mult ţinuta de drum a SUV-ului bavarez. A făcut-o Mircea destul în testul său cu versiunea M50d.

Tot ce vă pot spune este că rigiditatea structurală face din X5 o adevărată jucărie de două tone. Ruliul este neglijabil, direcţia este din nou excelentă, iar suspensia parcă a devenit acum ceva mai confortabilă. Ceea ce rămâne însă o plăcere vinovată este manevrabilitatea. Poţi la fel de bine să mergi "de-a latul", dacă ar fi să folosesc un clişeu. Am rămas plăcut impresionat de cât de permisiv şi sigur devine SUV-ul chiar şi după ce limitezi funcţiile sistemului ESP alegând setarea Sport+ a suspensiei. Ai în faţă o balenă Willy care nu se mai satură de tumbe, jocuri şi alte copilării.

O balenă Willy care debordează de energie în modul Sport+ şi care se cuminţeşte incredibil în cel Comfort. Diferenţa dintre cel mai confortabil mod şi cel mai sportiv este extrem de mare. Vorbim de două maşini diferite, graţie suspensiei adaptive de la BMW.

Despre performanţele în off-road voi lăsa pe alţii să vorbească. Eu nu l-am testat, însă, personal, cred că X5 şi un set de pneuri potrivite se pot descurca în situaţii de dificultate medie: şleauri, drumuri forestiere, zăpadă.

Vizibilitate

X5 e o maşină mare. Ştim cu toţi asta, însă este o maşină mare cu oglinzi laterale şi mai mari. Parcă ar fi televizorul Sport în faţa căruia ne înghesuiam când eram mici. Te ajută foarte mult, chiar şi dacă nu au fost ajustate. În schimb, luneta este destul de îngustă, flancată de doi montanţi, şi ei destul de generoşi.

Tehnologie

Am gustat cu nesaţ fiecare tehnologie nouă pe care X5 o aduce pe piaţă. Cu aceeaşi poftă cu care un negustor de mirodenii îşi înfige nasul în borcanele din cămara sa.

Mi-a plăcut noua cameră frontală care te ajută să te asiguri la ieşirea de pe o stradă secundară cu vizibilitate redusă. Dacă în trecut aveam două două camere montate pe aripi, cu imagini separate, uşor derutante, acum inginerii BMW au rezolvat problema. Avem o singură cameră cu vedere largă, capabilă să îţi proiecteze ce maşini vin din stânga sau din dreapta.

Tot la capitolul utilitate trebuie să vorbesc despre portbagajul cu deschidere electrică reglabilă, extrem de util în parcările subterane, cu acoperiş jos, unde nu vreţi să loviţi hayonul la deschidere.

Despre vizibilitatea pe timp de noapte ar mai trebui să vă zic câte ceva. Cred că este una dintre cele mai tari găselniţe ale germanilor. Fără să exagerez, funcţia de iluminare inteligentă mi-a permis să stau în spatele unei maşini chiar şi cu faza lungă activă. Fasciculul luminos a fost proiectat în aşa fel încât să nu îl orbească pe cel din faţa mea.

Ajung şi la sistemul multimedia. L-am lăudat de câte ori am avut ocazia şi îl laud din nou. Este uşor de folosit, iar suprafaţa tactilă care a apărut acum pe butonul iDrive simplifică mult scrierea unei adrese. Afişajul este cu mult superior celui de pe modelele rivale, iar hărţile 3D, care îţi proiectează în detaliu fiecare latură a Casei Poporului sunt, de departe, cele mai bune pe care le-am testat.

Design

După părerea mea, X5 a avut întotdeauna un design neutru. Nici să-l urăşti, dar nici să-l elogiezi precum cel al lui Infiniti FX. A fost întotdeauna un amalgam echilibrat de linii, bine proporţionate, care au reuşit să inspire dinamism.

Mă bucur că noul X5 este mai reuşit decât vechea generaţie şi mă bucur că păstrează spiritul agresiv cu care BMW ne-a obişnuit.

Mă supără însă unele asemănări cu X3, cel puţin în partea posterioară. Pe timp de noapte, vei fi tentat să confunzi stopurile cu LED ale celor două modele.

Sper că bavarezii se vor opri la timp cu uniformizarea designului, altfel vom avea şi încă un constructor premium cu o gamă la indigo, după exemplul Audi.

Nu ne-a placut

  • Luneta îngustă
  • Preţul piperat
Date tehnice - BMW X5 (2013-2018) 3.0 Diesel Turbo (30d) 258CP 4x4 Aut8
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2993
Lungime mm
4886
Putere maxima CP (rpm)
258 (4000)
Latime mm
1938
Cuplu maxim Nm (rpm)
560 (1500)
Inaltime mm
1762
Viteza maxima km/h
230
Greutate kg
2070
Acceleratie 0-100 km/h s
6.9
Ampatament mm
2933
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
85
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
650
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre BMW X5 (2013-2018)

Ultimele teste

Comentarii (16)

  • Mihnea
    Sa ma scotoces prin buzunarele hainei....89, 92, 93, ah uite..98 000 de euro...ce sa mai fac cu 5000? Mai au ceva optionale, daca tot ies din casa?
    40 3
  • Cat de bun si frumos e X5, m-as opri cu optionalele pe la 75 de mii de euro. Mai mult nu cred ca are rost. Vine suficient de bine dotat si unele optionale sunt mai mult un moft. Oricum isi merita si cei 93 de mii tinand cont ca e cel mai perfromant suv....scz. SAV cum spun cei de la BMW :))
    15 21
  • @AutoMarket
    Dupa testul cu X5 & ML, asteptam si un test cu noul Range Rover 3.0 TDV6 258CP si Porsche Cayenne 3.0 diesel.
    29 5
  • gigilica
    Pe cand un test cu X5 xDrive25d?
    14 5
  • hohoho
    Inseamna ca cine castiga vre un x5 d'asta nou la o promotie, este boier. O vinde si si-a luat frumos 90 mii euro.
    Cu 90 isi ia si apartament si masina de lux.
    21 7
  • HECTOR
    oricat as admira unele bmw-uri...si de ce nu si acest model ale carui performante sunt....de invidiat ...................TOT UN INFINITI FX VISEZ.
    7 6
  • @hohoho, pt unii masina de lux inseamna ceva mai bun decat o tinichea rupta'n c*r cu un milion de km reali adusa din germanica...
    9 18
  • mamăăă frateeee ce de lucruri faceam cu banii astiaaaaaa ...

    .. sau nu!

    Care-i problema? Costa 100000E si sunt unii care ii au si ii dau pe o masina. Vi se pare ca-i o risipa? Poate vi se pare voua, pentru ca aia care cumpara asa ceva au o cu totul alta parere !!

    @Masina - in continuare un jip bemve, cu tendinte sportive (la fel ca toate jipuțele similare) mi se par o exagerare de marketing.
    Poate sunt eu mai "purist" dar, in loc sa am in garaj un X5 "sportiv" as tine in garaj un Defender si un M4 ... nu costa mult mai mult, si fac bine ce au de facut.
    12 5
  • @unckle: eu as merge si mai departe - un Defender si un M135i xdrive (datorita greutatii mai mici, s-ar putea sa se miste mai bine ca un M4).
    7 4
  • rotila
    BISMARK a fost SCUFUNDAT in prima batalie la care a participat.
    NU se putea comparatie mai PROASTA.
    7 3
  • @rotila
    Din cate stiu BISMARK a fost scufundata de englezi. Probabil au lasat sa se inteleaga ca X5 (BISMARK ) o sa fie ,,scufundat'' de Range Rover (englezi) in viitorul test cu RR....
    8 3
  • Am tot respectul sa cred, ca acest pret ii este cuvenit lui Range Rover Sport 2013 nu unui X5 diesel facut numai pt asfalt.

    Bine, BMW-ul X5 cu xDrive, sistemul inteligent all-wheel drive, este un adevarat vehicul de teren: puternic, dinamic si flexibil. Odata ce ajungi sa cunosti X5-ul, vei uita cu siguranta intelesul cuvantului "compromis". Motoarele puternice, sistemul inovator all-wheel drive si interiorul sau flexibil, adaptabil sunt dovada convingatoare ca BMW nu face niciodata lucrurile pe jumatate.

    In schimb la Range Rover Sport da dovada de avantajele, pe care nu le are nici o alta limuzina de lux si aproape nici un alt offroad, si care se arata pe teren: garda de 27 centimetri, suspensie individuala a rotii si o suspensie electronica pneumatica fac ca orice obstacol sa para ca poate fi trecut.

    deci in concluzie eu aleg Range Rover S
    10 4
  • rotila
    "Cuplu motor disponibil foarte devreme. Atat de devreme incat nu prea apuci sa te stergi bine la ochi."
    Oare de ce te stergi la ochi ??
    4 3
  • Nu ma pot abtine sa nu comentez putin:

    ML 350 are exact 258 cai , dar de la 3600 rmp;

    Cuplul maxim este 620 Nm de la 1600 ture deci 582 la 1500 si nu maxin 560 la 1500.

    In plus varianta cu suspensii airmatic, lumini inteligente , scut metalic, rezervor de 93 l , jante 18" cu cauciucuri 255 , alarma interior si antiremorcare, iluminat ambiental , m-au costat fix 62.360 E cu tva fara n negocieri....

    Nu mai spun ca este vorba de model 2012 , este o chestie in a minimiza ce realizeaza Mercedes....de catre toti ceilalti constructori......
    3 1
  • ADRIAN FLORARU
    E O BIJUTERIE DE MASINA BMW X5...DAR DACA AVEAM BANI NECESARI PT UNA NOUA ,,AS ALEGE UN MERCEDES ML 350...
    1 1
  • gogu frana
    fac pariu ca toti care comenteaza raman:"cu privitul si oftatul",cum raman si eu.poate daca unul din noi castiga la lotosa cumpere asa bijuterie.super tare!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru