Fernando Alonso a anunţat că începutul lunii septembrie achiziţionarea echipei de ciclism Euskaltel-Euskadi ca măsură de salvare de la închidere în urma dificultăţilor financiare ale acesteia.
Spaniolul a făcut acest gest datorită pasiunii sale pentru ciclism şi a fost de acord să plătească aproximativ 6 milioane de euro pentru această tranzacţie. Cu toate acestea, echipa a anunţat luni într-un comunicat de presă că negocierile finale au eşuat şi, ca urmare a acestui fapt, va relua procucedura de închidere la finalul acestui sezon.
"Negocierile dintre Euskaltel-Euskadi şi reprezentanţii lui Alonso s-au încheiat fără a a ajunge la o înţelegere. Pentru Euskaltel-Euskadi este o veste tristă că, după speranţele generate de acordul de principiu, un acord definitiv nu a fost formalizat pentru a garanta viitorul membrilor echipei şi pentru a recompensa fanii care au fost loiali până în ultimul moment. Din păcate, Euskaltel-Euskadi este obligată să reia închiderea organizată şi responsabilă a proiectului", precizează echipa de ciclism într-un comunicat de presă.
Potrivit publicaţiei spaniole Marca, înţelegerea a eşuat din cauza faptului că Alonso nu a fost de acord cu condiţiile contractuale impuse de echipă, care dorea ca spaniolul să păstreze infrastura, numărul de angajaţi şi întreaga conducere fără să apeleze la concedieri pentru reducerea costurilor.
Via SkySports










Nuuuuuuu,e imposibil [-(