Brawn evita să facă predicţii pentru strategiile din Canada

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 03.06.2011
Ross Brawn susţine că este prematur să facă predicţii pentru strategiile opririlor la boxe în Canada, prin prisma caracteristicilor circuitului de la Montreal şi a cauciucurilor Pirelli.

Marele Premiu al Canadei din sezonul precedent a oferit una dintre cele mai spectaculoase curse ale anului, lucru favorizat de degradarea excesivă a pneurilor oferite la vremea respectivă de Bridgestone.

Noile pneuri Pirelli au produs spectacol în prima parte a acestui sezon, motiv pentru care se anticipează că şi ediţia din acest an va fi cel puţin la fel de interesantă, mai ales că în 2011 există şi noua regula DRS. În plus, Montreal va fi primul circuit pe care FIA va stabili două zone distincte pentru activarea DRS.

Cu toate acestea, Ross Brawn, şeful echipei Mercedes GP, evită să facă predicţii privind strategiile optime pentru cursa de la sfârşitul săptămânii viitoare.

"Gilles Villeneuve este primul circuit cu adevărat de viteză din acest sezon, unde frânele sunt importante, iar puterea motorului joacă de asemenea un rol. Toate echipele au suferit anul trecut din cauza degradării pneurilor, aşa că va fi interesant să vedem cum se comportă pneurile Pirelli în weekendul viitor.

Nu este uşor să anticipezi dacă situaţia pneurilor va continua pe baza experienţei din 2010 sau dacă vom avea o situaţie diferită. Avem două zone DRS care vor spori depăşirile pe un circuit pe care acestea erau deja posibile", a declarat britanicul în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al Canadei.

FIA a anunţat anterior ca cele două zone DRS vor fi situate pe linia dreaptă de start-sosire şi pe linia dreaptă care precede ultimul viraj al circuitului.

Via | Mercedes GP

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru