Buemi: "Nu am semnat cu Toro Rosso pentru 2011"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 16.07.2010
Sebastien Buemi susţine că nu a semnat cu Toro Rosso pentru anul viitor, deşi echipa l-a confirmat joi pentru sezonul 2011.

Toro Rosso a anunţat joi seara prin vocea şefului Franz Tost ca Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari vor concura pentru echipă şi anul viitor, considerând că ambii piloţi s-au descurcat foarte bine ultimele două sezoane.

Cu toate acestea, Buemi a negat semnarea unui nou contract cu Toro Rosso şi a sugerat că este deschis la ofertele provenite din partea altor echipe.

"Nu am semnat încă. Sunt câteva detalii are lipsesc, aşa că piaţa transferurilor este încă deschisă", a declarat Buemi pentru publicaţia elveţiană Blick.

Declaraţiile pilotului elveţian vin în contextul în care Renault şi-a manifestat interesul pentru el cu numai câteva zile în urmă, considerându-l drept un potenţial coechipier pentru Robert Kubica în sezonul viitor.

Via | Blick

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru