Circuitul de la Austin va fi finalizat în luna august

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 19.01.2012
Circuitul care va găzdui cursă din Statele Unite în 2012 va fi finalizat la jumătatea lunii august.

Statele Unite Ale Americii vor reveni în calendarul competiţional al Formulei pentru prima oară după 2007, de data această cursă urmând să aibă loc pe un circuit complet nou construit în localitatea Austin din statul Texas.

Cu câteva luni în urmă, desfăşurarea Marelui Premiu al fost incerta din cauza unui conflict între promoterul circuitului şi compania care deţine terenul, însă în cele din urmă acesta a fost aplnat, iar lucrările au fost reluate. Cursa este programată să aibă loc în luna noiembrie, iar Geoff Moore, directorul de marketing al circuitului, a dezvăluit că lucrările vor fi finalizate la jumătatea lunii august.

"Cursa este în grafic. Se lucrează şase zile pe săptămână. Clădirile din paddock sunt aproape gata, au început lucrările la principala tribună şi avem în vedere o finalizare pentru jumătatea lunii august", a declarat el la capătul unei întâlniri cu Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comerciale ale competiţiei.

În ultimii ani, apariţia unor circuite noi a generat numeroase probleme, cea mai mare fiind consemnată la ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Coreei de Sud din 2010.

La vremea respectivă, marcajul circuitului a fost realizat cu numai două zile înainte de calificări, iar numeroase alte probleme de logistică au fost remediate abia la ediţia de anul trecut.

Via | TheF1Times

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru