Ecclestone minimalizează şansele ca Michelin să furnizeze pneuri în F1

de Daniel Popescu
Joi, 29.08.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bernie Ecclestone susţine că echipele nu sunt interesate ca Michelin să devină furnizor de pneuri în Formula 1 şi insistă că are deja un contract cu Pirelli pentru sezonul următor.

Niciuna dintre echipele cu care am vorbit nu vor schimbarea. Toate echipele care au vorbit cu mine spun că sunt foarte mulţumite cu Pirelli.

Bernie Ecclestone
CEO Formula One Management
Michelin a confirmat recent că este interesată să furnizeze pneuri în Formula 1 începând din sezonul 2014 şi că urmează să negocieze semnarea unui contract cu FIA, Bernie Ecclestone şi cele 11 echipe.

Înainte ca discuţiile să înceapă, Ecclestone a minimalizat însă şansele producătorului francez de cauciucuri cu două argumente: există deja un contract cu Pirelli, iar unele echipe şi-au exprimat deja intenţia de a rămâne alături de producătorul italian.

"Formula One Management (FOM) şi Pirelli au un contract. În plus, niciuna dintre echipele cu care am vorbit nu vor schimbarea. Toate echipele care au vorbit cu mine spun că sunt foarte mulţumite cu Pirelli şi că Pirelli a rezolvat problemele pe care le-a avut cu pneurile", a declarat britanicul în vârstă de 82 de ani pentru publicaţia Autoweeek.

Michelin ar vrea să aleagă echipele pe care le consideră favorite la victorie şi le va plăti mult mai mulţi bani decât altcineva pentru a obţine contractele.

Bernie Ecclestone
CEO Formula One Management
Una dintre ipoteze a fost că Michelin ar putea deveni al doilea furnizor de pneuri pentru a crea concurenţă cu Pirelli, însă Ecclestone se opune categoric acestui plan.

"Michelin ar vrea să aleagă echipele pe care le consideră favorite la victorie şi le va plăti mult mai mulţi bani decât altcineva pentru a obţine contractele.

Oricum, avem o înţelegere cu Pirelli", a adăugat el.

Pirelli are deja contracte cu FOM şi cu 10 echipe, singurele semnături care lipsesc fiind cele al forului mondial şi ale echipei Marussia. Ecclestone afirmă însă că absenţa unui contract între Pirelli şi FIA nu este obligatorie.

"Nu cred că avem nevoie de unul. FIA nu are nicio legătură cu aspectele comerciale. Poziţia FIA este că stabileşte regulamentul care a fost acceptat. Jean Todt este preşedintele FIA, dar dacă se pune problema unui vot în Consiliul Mondial el are un singur vot. Dar asta nu contaza, pentru că oricum nu este de competenţa Consiliului Mondial", a mai precizat Ecclestone.

Via Autoweek

Comentarii (1)

  • Abia astept sa-i bata toaca, sa-i bata clopotul, preotii sa ii citeasca, rudele sa il jeleasca.
    6 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru