Guvernul turc refuză să ofere fonduri pentru cursa de la Istanbul Park

de Daniel Popescu
Vineri, 07.12.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Şansele Turciei de a reveni în Formula 1 anul viitor au scăzut dramatic după ce guvernul a refuzat să sprijine financiar cursa de la Istanbul Park. Speranţele se leagă acum de o revenire surpriză a Austriei.

Turcia a fost foarte aproape să revină în calendarul Formulei 1 după un singur an de absenţă, după ce negocierile dintre Bernie Ecclestone şi Federaţia Turcă de Motorsport s-au încheiat joi cu succes.

Totuşi, semnarea contractului a depins de abilitatea turcilor de a plăti taxa de participare în competiţie, iar Vural Ak, omul de afaceri care a concesionat circuitul, aştepta ca statul turc să ofere un sprijin financiar de aproximativ 13.5 milioane de dolari. Lucrurile au luat însă o întorsătură dramatică joi seară, când Suat Kilic, ministrul sportului din această ţară, a anunţat că Turcia nu va investi niciun ban în cursa de la Istanbul Park.

"Dacă vrea, sectorul privat poate aduce Formula 1. Dar nu se pune problema că noi să plătim costurile pentru drepturile de organizare care au fost propuse unei companii private pentru a aduce Formula 1", a declarat el pentru agenţia de presă Dogan.

Urmareste Automarket
Turcia ar fi trebuit să înlocuiască în calendar ediţia inaugurală a cursei americane de la New Jersey, care a fost amânată pentru 2014.

Ultima speranţă pentru ca sezonul 2013 să aibă 20 de curse se leagă acum de Austria, despre care presa internaţională a speculat că doreşte să revină în calendar după o absenţă de 10 ani pe circuitul Red Bull Ring, varianta modernizată a clasicului A1 Ring care a găzduit curse până în 2003.

Speculaţiile sunt susţinute de faptul că departamentul de licenţiere al Formulei 1 a înregistrat termenul "Grosser Preis von Osterreich", care se traduce prin Marele Premiu al Austriei, încă din 8 ianuarie. În plus, ziua de 21 iulie este rezervată în calendar pentru un "Eveniment european", nu neapărat pentru Turcia.

Via Reuters, Eurosport

Comentarii (7)

  • Jugarugabi
    Alt popor idiot, ca si al nostru, care prefera sa investeasca milioane de euro intr-un sport de cacao, numit fotbal. Un sport in care 20 de oi alearga la unison dupa o minge, sa o infiga intr-o poarta. Wow, ce sport spectaculos, comparativ cu F1. Si subliniez ultima idee din propozitie.
    8 2
  • @Jugarugabi - In vreme ce sunt de acord cu tine in privinta faptului ca F1 este un sport mult mai interesant decat fotbalul,trebuie sa spun ca nu sunt complet de acord cu ce spui tu.In primul rand,fotbalul este un sport foarte interesant,nu sunt doar 20 de oi care alearga dupa minge.Ca nu ajunge la nivelul F1 este altceva;niciun alt sport nu ajunge la acelasi nivel cu F1 dar asta este altceva.In al doilea rand,sunt foarte multi oameni care prefera fotbalul oricarui alt sport;e o chestie de gusturi si din momentul ce fotbalul e "sportul rege" iti dai seama ca mult mai multi oameni urmaresc fotbal decat F1.Ca tie nu iti place asta e altceva,dar din punctul lor de vedere si F1 e doar o adunatura de oameni care se dau cu masina pe circuit,iar unii mai ecologisti ar putea spune ca pilotii ard combustibil degeaba.Trebuie acum sa incercam sa empatizam unii cu altii.In ultimul rand(si probabil cel mai important aspect)fotbalul e o afacere mai profitabila decat F1,iar cu asta cred ca am spus tot!
    5 0
  • Jugarugabi
    @adycd11:
    De acord cu tine la faptul ca ar trebui sa empatizam unii cu altii. Pe mine m-ar durea in spate la 30 de kilometri daca s-ar investi in toate sporturile intr-o oarecare egala masura (ca e intr-un loc mai mult si intr-un loc mai putin, asta e). Dar sa fii ipocrit si sa spui ca nu poti investi intr-un sport pe motiv ca nu sunt fonduri sau ca trebuie sa se ocupe doar compania privata, dar in altul sa torni bani cu nemiluita... nu mi se pare corect.

    Se stie ca turcii sunt consumatori de fotbal, dar sa vina ministerul sportului si sa spuna ca nu investeste in F1 pe motiv ca o companie privata s-a ocupat de asta, mi se pare ca e deplasat rau. Pentru fotbal cum de se gasesc bani pentru investitii? Echipele de fotbal nu sunt tot "companii" private? In stadioanele lor de ce se investesc bani?

    La noi cum a fost smecheria aia cu Arena Nationala? Nu sunt bani sa investim in construirea unui circuit de F1, ba chiar am stopat si evenimentul numit FIA GT pe motive logistice (se opreau prea multe bulevarde, zgomot, etc), dar am gasit fonduri sa facem ditamai arena cu tzishpe milioane de euro, nu? Acolo nu se blocheaza bulevarde, nu e zgomot, la un eveniment?

    Si ca o paralela... simplul motiv pentru care fotbalul e sport "rege" in lume, este pentru ca nu iti trebuie prea multa minte sa il urmaresti si sa il intelegi. Nu vorbim de tehnica acolo, nu exista o intelegere a unui eveniment intamplat pe teren si nu exista, mai ales, spectacolul furnizat de un sport cu motor (oricare ar fi el). Si, cum prostia pe glob este net superioara inteligentei, compara cunostintele unui fotbalist cu cele ale unui pilot de F1. Si compara si un fan fotbal cu unul F1. Vei vedea ca cei din F1 (atat fanii, cat si practicantii) au un nivel de intelect net superior celor din fotbal.

    Cum sunt mai multi inculti care urmaresc fotbal, mi se pare normal sa fie consumatia de fotbal mai mult, ergo fotbalul sa fie denumit sport "rege".

    Iar pe langa asta, si presa (autohtona sau nu) prezinta stiri din sport, care sunt mai nou... stiri din fotbal, pentru ca 95% din stiri sunt legate de marile si micile evenimente fotbalistice, iar ce ramane este umplut cu toate stirile din sport ramase. Daca se poate, intr-un minut sa se vorbeasca de tenis, handbal si Formula1, dintr-un maxim de 20.

    Si ca sa concluzionam, pe o tema amiabila: nu am facut o referire la tine acum, ci a fost o generalizare pentru intreg mapamondul. Daca te-ai simtit ofensat de scrierea mea anterioara si cea de acum, te rog sa ma scuzi, nu era cu o tinta anume spre tine. Voiam, intr-un fel sau altul, sa atrag atentia unui aspect: se acorda prea multa atentie (si financiara, si normala) unui sport care e egal cu 0 dpdv al spectacolului in comparatie cu multe altele (nu numai F1).
    6 1
  • @Jugarugabi. Sunt perfect de acord,dar observ tot mai des fani,sau asa-zisi fani F1 care au un comportament de mahala.
    0 0
  • @Jugarugabi - Da,ai dreptate!E nasol ca nu se investeste in F1 la fel de mult ca in fotbal si din punctul asta de vedere iti dau dreptate!
    P.S. Nu m-am simtit ofensat chiar deloc,eu doar voiam sa spun ca mi se pare normal(nu si corect,totusi)sa se investeasca mai mult in fotbal pentru ca aduce mult mai mult profit.E aiurea sa ajungem sa vorbim despre sporturi si sa trebuiasca sa includem cuvantul "profit",dar din pacate asta e adevarul:sporturile au ajuns niste afaceri si fireste ca oricine incearca sa investeasca in afacerea care aduce cat mai mult profit.
    0 0
  • Jugarugabi
    @tocean78 - Observ, cu parere de rau.

    @adycd11 - Din punctul meu de vedere, sporturile, oricare ar fi ele, ar trebui sustinute de institutiile statelor intrucat se promoveaza VALORI (asa cum sunt ele privite de alti oameni - cum eu nu privesc o valoare fotbalul, altul il priveste ca ceva valoros si viceversa cand vine de F1) si nu se promoveaza furtisaguri. De altfel, pe langa valori, in competitii internationale insistutiile statului trebuie sa realizeze faptul ca tarile prospera, intrucat in respectiva perioada vor veni straini pentru a urmari evenimentul petrecut in tara pe care ei o guverneaza. Venind straini, se castiga bani din cazari, restaurante, cluburi, vanzari bilete pentru evenimente, etc. De altfel, nu se stie niciodata ce investitor viziteaza tara in perioada evenimentului si ramane surprins placut, dorind sa deschida o afacere, dand de lucru unei maini de oameni.

    Dar stai... ca acum ne lovim de alt fapt pe care ii deranjeaza pe politicieni (din intreaga lume, se pare): in buzunarul politicianului nu intra banuti (multi), normal ca nu ii convine si se opune ca berbecul
    1 0
  • Mi-e teama ca e un picut mai complex...aici vorbim de 13.5 mil. taxa de participare - bani care intra direct in buzunarele lui Bernie&co. Vine Bernie cu F1 de banii astia, face cursa, in urma raman (de obicei) pierderi, daca managerul cursei nu se descurca cum trebuie, si uite asa ramai cu ditai gaura. Si, dupa cum se cam stie (din pacate) cursele europene se cam soldeaza an de an cu pierderi din cauza taxelor astea de participare prea mari. De-aia trage matza de coada si Spa, si Hockenheim, d-aia Franta a pierdut cursa ei...
    In fotbal, daca totusi investesti intr-un stadion, ramai cu stadionul, nu-ti pleaca nimeni cu modernizarile in sacosa.

    Sa fiu sincer, intr-un fel ma bucur ca s-a gasit in sfarsit un oficial, fie el si turc, care-i zice mai voalat lui Ecclestone ca , pan-la urma, cere prea mult pentru serviciile lui.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru