Raikkonen, încrezător în potenţialul Lotus la Melbourne

de Daniel Popescu
Vineri, 15.03.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kimi Raikkonen este optimist că Lotus poate obţine rezultate pozitive în prima cursă a sezonului din Australia şi nu crede că defecţiunile tehnice din teste îşi vor face din nou apariţia.

Kimi Raikkonen a obţinut rezultate bune în cele două sesiuni de antrenamente libere de vineri din cadrul Marelui Premiu al Australiei, după ce a ocupat locurile şase şi, respectiv, patru.

În stilul caracteristic, finlandezul a evitat să facă predicţii cu privire la performanţele pe care le poate obţine în calificări şi cursă, însă apreciază că în garajul echipei sale totul decurge conform planului. În plus, acesta crede că echipa a rezolvat defecţiunile tehnice la cutia de viteze, care au afectat programul echipei în testele de iarna de la Barcelona.

"Totul a decurs bine, fără probleme. Monopostul pare să se comporte foarte bine până acum. Am avut mai mult sau mai puţin o problemă în teste şi când s-a întâmplat am avut nevoie de o jumătate de zi pentru a o rezolva. Cred că suntem destul de încrezători că nu se va mai întâmpla. Cu aceasta excepţie, monopostul a fost în regulă pe tot parcursul iernii. Nu mă aştept să avem probleme, dar nu se ştie niciodată", a declarat el.

Urmareste Automarket
Unele publicaţii internaţionale au relatat în această săptămână că Raikkonen a revenit în Formula 1 după doi ani de absenţă doar datorită bonusurilor oferite de Lotus pe lângă salariul de bază.
El a negat însă vineri aceste informaţii şi susţine că a avut şi alte motive pentru a reveni în competiţie.

"Am fost plătit bine pentru munca mea. Uneori au fost mai mulţi bani, alterori mai puţini, dar dacă banii ar fi fost singura motivaţie nu aş fi în Formula 1. Chiar dacă Formula 1 a devenit mai sigură, încă există riscuri mari", a adăugat el.

Via Reuters, Motorsport

Comentarii (2)

  • si poza e cu Grosjean
    0 2
  • A revenit in F1 pentru ca in WRC nu facea nimic semnificativ.Aici e unul dintre cei mai respectati piloti,in WRC era doar un alt nume.
    9 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru