Robert Vişoiu încheie pe locul 5 testele de GP3 de la Barcelona

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 13.03.2012
Robert Vişoiu a ocupat locurile 7 şi 5 în cele două părţi ale ultimei zile de teste de la Barcelona din cadrul competiţiei GP3.

Pilotul român Robert Vişoiu a terminat în forţă ultima zi de teste din cadrul sesiunii de evaluare de la Barcelona din cadrul competiţiei GP3.

Piteşteanul în vârstă de numai 16 ani a ocupat locul 7 în clasamentul sesiunii de dimineaţă după ce a fost cronometrat cu 1:38.391 la capătul celor 34 de tururi parcurse. Pilotul echipei Jenzer Motorsport a fost însă cu numai patru zecimi de secundă mai lent decât liderul Antonio Felix Da Costa.

În sesiunea de după-amiază, piloţii au fost cu aproximativ o secundă mai lenţi, însă Visoiu a reuşit să termine pe locul 5 după ce a fost cronometrat cu 1:39.354 şi a parcurs 32 de tururi, fiind cu numai şase zecimi de secundă mai lent decât liderul Daniel Abt.

Ultima sesiune de teste va avea loc în perioada 11-12 aprilie pe circuitul de la Silverstone, iar noul sezon al competiţiei GP3 va începe în weekendul 11-13 mai cu etapa de la Barcelona, care va avea loc în paralel cu Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru