Sergio Perez se impune la Monaco. Carlos Sainz și Max Verstappen pe podium

de Alexandru Monenciu
Luni, 30.05.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sergio Perez a câștigat Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco, după o cursă care a avut de toate. Podiumul a fost completat, pe rând, de Carlos Sainz și Max Verstappen.

După ce a stabilit cel mai rapid timp în sesiunea de calificări, toată lumea credea că ghinionul lui Charles Leclerc, în cursa de casă, este de domeniul trecutului. Dar, cu toții aveam să aflăm, ziua următoare, că nu este așa, astfel că monegascul mai trebuie să aștepte un an mult dorita victorie.

START AMÂNAT

Cursa de duminică se anunța una interesantă, încă de la început. Din cauza ploii, startul a fost amânat, iar piloții au pornit în tururile de recunoaștere, pe pneuri de ploaie, în spatele Safety Car-ului. Apoi, sesiunea a fost întreruptă de steaguri roșii.

Organizatorii au decis ca restartul să fie din mers, în spatele mașinii de siguranță. În timpul turului de formare, Lance Stroll și Nicholas Latifi au făcut cunoștință cu parapeții neiertători de la Monaco, pilotul celor de la Aston Martin intrând la boxe cu o pană la roata dreapta-spate.

Apoi, într-un final, Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco a început. Ordinea în fruntea plutonului era Charles Leclerc, Carlos Sainz, Sergio Perez și Max Verstappen.

Cum condițiile pe circuit se îmbunătățeau, unii piloți, inclusiv Pierre Gasly și Mick Schumacher, au trecut pe pneuri intermediare. Până în turul 7, piloții din frunte nu schimbaseră încă pneurile "full wet" cu care au pornit în cursă.

În turul 10, Leclerc era la peste 4.5 secunde în fața lui Sainz. Două tururi mai târziu, strategia lui Gasly dădea roade. Francezul a trecut de Zhou Guanyu, acesta din urmă greșind în virajele Nouvelle Chicane și Mirabeau, iar mai apoi de Daniel Ricciardo.

Deși trasa ideală era aproape uscată, Lewis Hamilton a intrat în turul 16 la boxe și a revenit pe circuit pe pneuri intermediare.

A urmat apoi Sergio Perez, pilotul mexican ieșind pe circuit pe locul 4, spatele lui Lando Norris.

Britanicul de la McLaren a intrat și el, echipa de la boxe s-a mișcat foarte bine, astfel că Norris a revenit pe circuit în fața lui Hamilton. Între timp, septuplul campion mondial a încercat de câteva ori să treacă de Esteban Ocon, dar francezul nu a renunțat la poziție cu una cu două.

A existat chiar și un contact între cele două monoposturi. Din această cauză, Ocon a primit ulterior o penalizare de 5 secunde.

LECLERC, LOVIT DIN NOU DE GHINION

Leclerc și Verstappen au trecut pe intermediare în turul 18. Încă pe pneuri de ploaie, Carlos Sainz era acum la conducerea cursei. Între timp, însă, Mick Schumacher trecuse, în turul 17, pe pneuri hard.

Apoi, ghinionul lui Leclerc a lovit din nou. Ambii piloți Ferrari au fost chemați la boxe deodată, monegascul pierzând astfel timp prețios. Sainz a revenit pe circuit pe locul 3, iar Leclerc pe 4, ambele monoposturi fiind acum încălțate cu pneuri hard.

Un tur mai târziu, Red Bull a copiat strategia italienilor, iar Perez a ieșit în fața lui Sainz. Spaniolul a avut emoții în turul 24, atunci când era să piardă spatele monopostului pe linia de start-sosire. Din fericire, Sainz a salvat situația.

Nu același lucru se poate spune despre Mick Schumacher. Fiul fostului mare campion mondial, Michael Schumacher, a pierdut (la propriu) spatele monopostului Haas în turul 27 și s-a oprit în parapet.

Germanul a ieșit cu bine din monopost, dar cursa a fost oprită, din nou, de steagurile roșii.

În "pauză", Mercedes a decis să-i schimbe aripa fața lui Hamilton, afectată în duelul de mai devreme cu Ocon.

Red Bull, Mercedes, Alpine și Williams au trecut pe pneuri medii, iar italienii de la Ferrari au rămas pe pneurile dure.

Cursa a fost reluată în turul 33. Perez a blocat frânele în Mirabeau, dar a rămas pe prima poziție. Tot acum, Hamilton a încercat, fără succes, de Fernando Alonso.

Încet, încet, pneurile medii se degradau, astfel că, cu 10 minute rămase din cursă, Carlos Sainz s-a apropiat la mai bine de o secundă de Perez. Totodată, Leclerc câștiga la Verstappen.

VICTORIE PEREZ

În ciuda mai multor încercări, Sainz nu a reușit să preia conducerea cursei, astfel că Sergio Perez a câștigat prima sa cursă din 2022, cu un avantaj de doar 1.154 secunde. Spaniolul de la Ferrari a încheiat pe 2, iar Max Verstappen a completat podiumul.

Vizibil dezamăgit, Charles Leclerc s-a mulțumit cu poziția a patra. George Russell a făcut o nouă cursă foarte bună și a terminat pe 5, în fața lui Lando Norris, Fernando Alonso și, poate cel mai important, în fața coechipierului de la Mercedes-AMG, Lewis Hamilton.

Restul punctelor au fost adjudecate de Valtteri Bottas și Sebastian Vettel.

Comentarii (54)

  • Au pilot, super-pilot, au mașină, n-o mai dau în bară cu dezvoltarea. Punct. Mai departe au rămas la fel de varză, mă refer la strategie. Au reușit din nou, pentru a nu știu câta oară, să piardă o victorie pe care scria Ferrari. Trist.
    Ce înseamnă Monaco. Din grupul celor patru din față, Perez a fost, per ansamblu, cel mai lent. Dar a câștigat și asta este tot ce contează.
    18 13
  • 1. Strategia gresita Ferrari - din ce am citit pe subredditul de Formula 1 si racefans, majoritatea sunt de parere ca ar fi fost suficient ca Ferrari sa reactioneze la pit-stop-urile RB si ar fi pastrat locurile 1-2. Ei bine, asta nu s-a intamplat, Perez a trecut pe inters in turul 16 si Leclerc abia in turul 18, dupa ce Perez recuperase secunde bune deja.

    Sainz ajunge precum Vettel la Ferrari, isi face strategia mai bine decat cei reponsabili de acest aspect. Ghinionul lui a fost ca l-a prins pe Latifi pe out-lap care l-a tinut prea mult in spate, desi primise blue flags. La fel a patit si Leclerc cu Albon un tur intreg, care ar fi trebuit sa iasa in fata lui Verstappen.

    Multi scriu ca Latifi nu ar trebui judecat asa aspru, desi cred ca ar fi trebuit zburat de mult din F1 si adus un Piastri / De Vries in locul lui. Csf, cash is king.

    2. Mick Schumacher. Din ce inteleg, la accidentul lui a fost eroare de pilotaj, nu de monopost. Ramane de vazut cat timp numele de familie o sa-l mai tina in F1.

    Ma astept sa vina comentariile ca a fost campion in F2 si in F3 .. dar tot tind sa cred ca exista piloti mai buni decat el care ar putea sa concureze in F1 pe merit si nu pe alte considerente.

    3. Lando Norris. Inspirata trecerea pe mediums noi pe final de cursa, se apropiase incredibil de mult de Russel. Nu stiu daca ar fi reusit sa-l depaseasca - lucru aproape imposibil la Monaco - dar a avut un race pace mai mult decat decent. Din pacate, colegul lui - Ricci - nu stiu daca mai prinde inca 1 an in F1.
    11 3
  • Hamilton din nou sub Russell. Mașină identică. Cum am spus, ori asta e adevărata lui valoare, ori vârsta își spune cuvântul. Talent are cu carul, deci probabil vârsta...
    12 8
  • Cred ca si adaptarea la noua conjunctura (monopost nou+rulaj in pluton) e problema. Nu ca nu ar fi un pilor bun, dar una e sa faci management cand esti lider in curse, alta e sa fii in pluton.
    9 1
  • De aia nu trebuie să faci promisiuni care nu depind de tine(sau numai de tine). Ce spunea zilele trecute Charles „Resping îngrijorările Ferrari legate de ritmul de cursă Red Bull. Sunt încrezător în echipa mea și sunt sigur că vom...ajunge imediat înapoi în vârf.” Dar echipa vrea, sau poate? Uiți că ești la echipa Ferrari? Citește puțin istoria echipei și nu te mai bucura că ai contract pe mai mulți ani, că tu ești cel care a pierdut la semnarea contractului multianual. Ești tânăr și Ferrari a dezamăgit mulți campioni care venise cu mari speranțe la ei. Dacă nu ai puterea și tupeul lui Michael Schumakher să le spui ce să facă(conduci) adio carieră. Cere imediat schimbarea celui care a greșit că au de unde alege și următorul va fi mai atent. Dacă nu cazi de prost și vor da vina pe tine la toate. Ai contract!
    10 1
  • Ferrari au "reușit" iar imposi
    Dacă la Monaco cu plecare 1-2 din grilă în spatele mașinii de siguranță au făcut praf cursa, pe circuite unde Max nu stă la discuții cu depășirile...ce așteptări să mai aibe?!
    Ca și echipă, Scuderia pare o adunătură de începători, precipitați și fără coordonare. Par și chiar sunt crispați, încearcă variante de strategie parcă treziți din somn! Pe lângă fiabilitatea cu semne de întrebare a motorului și a îmbunătățirilor de obicei sub ale concurenței, echipa e sub orice critică.
    Iar piloții Ferarri nu cred că sunt destul de rezistenți la stres, asta se va traduce prin greșeli în următoarele curse.
    13 0
  • Neutru
    @Moldovean&Eu Asta-i valoarea reală sau chiar mai rău. Cea cu „multicampionul” este valoarea „politicii corecte” față de „pata de culoare” din cursele auto de la începutul anilor 2000. Citiți și voi dar nu autobiografia scrisă de el sau fanii lui și ai BLM. Citiți-l pe Bernie Eclestone cel care l-a adus în F1,
    10 7
  • Și Russell a fost în pluton de la începutul campionatului!
    4 1
  • Atentie ca Sainz a cerut derogare de la strategia echipei, altfel era posibil sa fi terminat in spatele lui Russell.
    8 1
  • Costel
    iar a devenit L'echec asupritu' de serviciu?!?


    Driver Team Pit stop time lap

    Charles L'echec Ferrari 25.710 18
    Charles L'echec Ferrari 28.034 21

    Medie de 26.872 s/ pit, o CATASTROFA, dupa cum concluzioneaza media de specialitate....
    -------------------------------------------
    WARNING!
    Max Verstappen Red Bull 27.009 18
    Max Verstappen Red Bull 26.930 22

    Medie de 26.969 s/pit
    .......oooopss!
    vreti sa refaceti calculele?....n-aveti decat....
    --------------------------------------------

    in duelul de la distanta cu Max, L'echec tot la boxe a pierdut duelul?!?:-))))

    .....nu, nicidecum, L'echec a pierdut duelul pe pista, acolo unde sufera masiv cand aderenta-i perfectibila, L'echec se tareste atunci cand conditiile meteo nu-s impecabile, nu ca pe asfalt uscat ar excela......

    ...respect lui Sainz pentru faptul ca si-a aparat cu dintii strategia asupra propriei curse, refuzand taios tranzitia catre pneurile intermediare!

    jos palaria pentru Perez, cel care nu doar ca a facut o cursa mare -ajutat si doua pit-uri excelente, ambele la 24.5 secunde-, dar a reusit, cu pretul unui flat spot, sa mentina in viata si fauna din Principat:

    https://youtu.be/22yQFFheokc
    8 17
  • @Costel
    Dupa cum stim cu totii (inclusiv tu) ca esti partinitor, calculeaza, te rog, diferenta dintre ultimele 2 pit-stop-uri pentru Max si Leclerc. 28.034 - 26.930 = 1.104.

    Acea secunda ar fi facut diferenta cand Max iesea de la boxe si ajungea in spatele lui Leclerc. Charles s-ar fi distantat pentru ca acesta deja avea 1 tur pe hard-uri care incepusera sa se incalzeaza, iar la Max erau reci pentru ca abia iesise de la boxe.

    Frate, iei franturi de adevaruri si le aranjezi numai de-al naibii ca sa iasa Leclerc vinovat. Nici nu stiu daca tu crezi ce spui sau troll-ezi la greu pe automarket de cativa ani incoace.

    Nu-ti mai raspund la alte eventuale comentarii.
    14 4
  • @SGT 1-Componenții echipei Ferrari erau foarte mândri de parcă meritul clasării 1+2 erau al lor. Mergeau ca niște curcani fuduli. Dar la schimbat roțile li se-nodau mâinile. Problema e că nu sunt conduși de cineva cu personalitate și putere de decizie că fără frică de a rămâne pe dinafară nu fac treabă bună.2Mick nu cred că trebuia adus, nu-i de el sau nu are cine să-l sfătuiască(vezi cazul Max-Tatăl care ia cultivat comportamentul). 3 Russell și Norris sunt piloți britanici, Ricci deșii a venit în F1 pe mașină campioană n-a făcut mare „brânză”, atât poate. Cine a crezut că-i mai bun s-a cam înșelat(și ia dat salariul mai mare decât al pilotului-coleg care-i mai bun).
    9 0
  • Adică Hamilton nu-i britanic? Și Ricci nu-i australian? Nu arată ei dar în acte sunt! Au comportamentul mai „deosebit”. Mai beau din pantofi șampania, sar în piscină când câștigă, celălalt are slăbiciuni la tatuaje, lanțuri, inele dar...
    5 1
  • Leclerc știa că-și face treaba, obținuse un avans pe prima poziție, de strategie se ocupă echipa.

    Sainz încerca mai mult să compenseze carențele în șofat. Trebuia să tragă de anvelope pentru a scurt-circuita strategiile celorlalți.

    De-aș fi fost strateg la Ferrari, mă lăsam de meserie numai ca să scutesc echipa.

    Să dăm vina pe Leclerc că avea 20 secunde avans când l-a lăsat motorul?!? Că a fost chemat la boxe pentru a i se spune să rămână pe pistă când era deja la boxe?!? Ne este jenă nouă de cum arată echipa asta!!! :)

    Mi-am dorit să-l văd pe Hamilton luptând pentru 1-4 puncte, pot accepta victorii Ferrari cu 3 tururi avans, bă, dar ne crapă obrazul de rușine când vedem ce se întâmplă. Ăștia sunt din aceeași specie cu noi! :)
    11 1
  • Costel
    @SGT,

    crezi ca-ti merge sa ma escrochezi in vazul tuturor?....tre' sa reactionez, doar pentru ca adevarul sa biruie....
    incearca atunci sa amintesti si timpul pierdut de Max, in compartie cu L'echec, la primul pit al amandurora, mai ales ca au abordat o strategie similara....
    Max a pierdut 1.3 secunde fata de L'echec, nemaiamintind ecartul generat de pozitiile de pe pista ale celor doi in turul 18, din nou, avantaj L'echec, avantaj generat de pozitiile ocupate de fiecare in calificari....

    deci, concluzia FIABILA e una singura:
    L'echec e principalul vinovat, in stintul sau de 3 tururi cu intermediare, a pierdut enorm fata de Max....

    vreau sa-ti ofer un exemplu, cat se poate de elocvent, al consumatorului de F1(Romania) care nu vrea si pace sa evolueze, doar ca sa percepi infantilismul & subiectivismul care ne dau tarcoale clipa de clipa, amatorism care, sper macar, sa nu-nceapa sa acapareze si acest forum:

    "Și au bătut joc de copilul ăsta....este incredibil cat de slabă este această echipă...echipa mea preferată....Binoto este un clovn...n are nicio calitate sa conducă acesta echipă!!!! Cum naiba sa nu l ajuți pe Leclerc in cursa lui de casă?!"

    ....vezi, parca se instrumenteaza un dosar de abuzuri savarsite asupra unui minor, asa-s prezentate faptele....

    ....prima data l-au batjocorit, apoi au refuzat sa-l ajute sa depaseasca trauma pe care a incasat-o.....

    ...nimic mai fals, L'echec are partea lui de vina, vina pe care nu poa' sa si-o asume nicimacar la aproape 25 de ani, etate la care altul era deja triplu campion mondial....
    7 22
  • Costeluș, tu ai văzut când l-a chemat inginerul pe Leclerc? După cine a așteptat Leclerc la boxe și de ce a făcut timpul ăla la pit-stop?
    Doamne ferește!!!
    11 1
  • Costel
    @idic,
    una si una fac doua!
    Max, in cursa de Monaco, a petrecut mai mult timp la boxe decat timpul petrecut la boxe de L'echec! (ambii cu doua opriri)
    ....astea-s datele oficiale!
    nu te multumesc ?!?
    inseamna ca nu vrei sa evoluezi!
    ....n-ai decat sa faci un martir din L'echec....

    ....doar ca asta-i aritmetica elementara!
    4 19
  • Zic si eu
    Cei care se mira de pafarismul italienilor cred ca în ultimii ani s-au uitat la anime'uri. Echipa asta a îngropat 3 campioni mondiali în ultimii 10 -12ani, de ce ar fi iertat Leclerc, pilot care (desi nu-i timpul trecut) nici măcar nu ajunge la genunchiul unui Alonso/ Vettel/ Raikonen? Este plina F1 de talente ce au "murit" sperante, mai sus pomenitul Ricci fiind unul dintre mulții.
    Dacă pana pe la finalul mileniului trecut un pilot făcea diferența chiar și cu un monopost mai slab sau cu o gafa în strategie, în actuala era ordinea importantei este : management- echipa- monopost-pilot. Eșecul Ferrari și Hamilton sunt dovada.
    Cand bugetele sunt egale, top-managementul face diferenta: știu sa conducă și organizeze, aleg echipa tehnica și de cursa, aloca resurse unde trebuie pt creare și dezvoltare monopost, ii ofera pilotului suportul necesar (tehnic& tactic).
    8 0
  • Eu spun doar că Leclerc se certa cu inginerul așteptându-l pe Sainz. Agenda ta personala și lumea virtuală în care trăiești sunt problemele tale.
    6 1
  • Matei Binau
    Avem șanse la ambele titluri mondiale, în sezonul 2026.:))))))
    3 0
  • Costel
    @idic,
    nu-s relevante trivialitatile rostite de L'echec in socializarea sa cu ing de cursa in respectivul mal entendu, doar stim ca L'echec e expert in a se victimiza, cum de altfel nu-i definitoriu sa stai pe cricuri sub doua secunde la fiecare schimb de pneuri, sunt multe cauze care genereaza o trecere imperfecta pe la boxe, tocmai de aceea este prezentat, cu asiduitate, timpul total al vizitei pe linia boxelor, de la intrare pana la revenirea pe circuit.....

    chiar crezi ca cele doua treceri ale lui Max au fost ireprosabile?!?...ba bine ca nu....diferenta fata de cele doua pituri ale lui Perez e ca de la cer la pamant, 5 secunde in plus pentru olandez in cele doua pituri....
    Max a fost sabotat de propria echipa?
    Horner a clocit un scenariu pentru a-l impaca pe mexican dupa potlogaria de la Montmelo?
    ...esti dispus sa mergi pana-ntr-acolo?!?
    ...eu n-am gasit niciun argument sa iau in considerare o astfel de varianta....

    inca un aspect:
    L'echec, chiar si cu un al doilea pit similar primului(25.5 - 25.7 s) n-avea cum sa iasa in fata mexicanului, deci victoria era pierduta, poate cel mult sa tanjeasca dupa un loc doi, clasare cert nesatisfacatoare pentru cel care a demarat in cursa din pole position....
    4 12
  • @Costel Contractul Ferrari-Sebastian nu se prelungea indiferent de cine era colegul lui. Nu Charles e vinovat. Lipsa rezultatelor, chiar dacă echipa era vinovată lovea(și lovește) pilotul. Dacă pilotul acceptă greșeala doar pentru că are contract bănos s-a terminat. Și Vettel a stat ani la Ferrari, trebuia să știe asta. Că pilotul își riscă viața pentru banii pe care-i primește, inginerul de cursă nu, dar să vezi ce fudul e când sunt rezultate.
    10 1
  • @Costel Da sunt multiple cauze care generează o trecere imperfectă pe la boxe. Nu doar durata contează, uneori e mai important momentul când ești chemat și locul în care ieși. Anul acesta Ferrari au ales momentul greșit la mai toate cursele. Nu-ți spune nimic asta?
    11 2
  • Box now, box now!
    Stay out! Stay OUT!:))

    Vorbe!

    Ferrari transmite strategia din gură-n gură. Ăla de-a vorbit cu Leclerc e la a treia gură.
    7 1
  • 33+11=44
    A fost o cursa interesanta. Perez, Norris si Gasly sunt candidatii pt. pilotul cursei. Checo a meritat sa castige, Norris face minuni cu un McLaren ce lasa de dorit, Gasly a aratat ca se poate face depasiri si la Monaco.

    Leclerc a fost victima unei strategii cum doar la Ferrari si Mercedes poti sa vezi. Imi pare rau pt. el. Totusi exista si o parte pozitiva: Leclerc a punctat in premiera pe circuitul de casa.
    Cei ce se plang de strategie sa-si aminteasca cum a pierdut Hamilton cursa din 2015: era lider cu vreo 20 de sec. avans si a terminat pe 3 din cauza unei opriri inutile. Deci se poate si mai rau.
    9 1
  • Cristi
    @Costel
    Leclerc, Costele, Leclerc, nu L'echec ca si tu esti Costel, Costele, nu Hostel.
    11 0
  • Costel
    L'echec, mare escroc, mare impostor, urias potlogar....

    L'echec a declarat dupa cursa faptul ca trecerea de la pneuri de ploaie la cele intermediare a fost una gresita, doar ca pe comunicarea radio cu ing sau de cursa, Marcos Padros, L'echec spunea altceva....

    L'echec: „Nu eram conștient de faptul că ne aflam în conversatie pentru trecerea la intermediare in turul18. Nu am avut timp să vorbim despre asta.
    Evident că am primit apelul de la ing meu și l-am ascultat, doar că nu am avut timp să discutăm despre ce pneuri sa utilizez pentru că a fost într-un anumit moment(...) și cred că scopul era să reacționăm la Perez."
    (fasolarul cu intermediare inca din turul 16)

    Marcos Padros So Perez just pitted now, we believe for inters. Confirm inters on Perez.
    Leclerc Inter would be much quicker, for sure.
    Marcos Padros Copy, understood.
    Marcos Padros Gap to Sainz behind 6.3. I will let you know the lap times from Perez.
    Marcos Padros And box this lap, box, pit confirm.
    Leclerc Box this lap.
    Marcos Padros Multi-function tyre position seven, tyre position seven when you can.
    Marcos Padros And box now, box. Verstappen also pitted.
    Marcos Padros Will be tight with Perez.
    Marcos Padros Gap to Perez in front, 4.4.
    ------------------------------------------------

    dar nici Binotto nu-i dispus sa (mai) cedeze in fata *eternului salvator*:

    "Ferrari era pregătit să renunte la intermediare și să treacă direct de la pneuri de ploaie la slick-uri in cazul lui Charles, dacă era necesar, așa cum a făcut Sainz în cele din urmă.

    Leclerc putea proceda precum Lewis Hamilton[wet----->slick], cel care a folosit această strategie pentru a câștiga cursa din 2016 de la Monaco.
    Ferrari se bazează pe feedbackul șoferilor pentru a decide ce tip de anvelopă să se potrivească.
    Pilotii comunică în acest sens, pentru că au senzația exacta a anvelopelor și a pistei, cât de ud este traseul și despre aderența pe care o au.”

    P.S. Mattia, chapeau!
    3 13
  • Până la urmă e foarte bine așa. Strategii de la Ferrari au scris legende până acum.

    Marele escroc și impostor îi duce pe primul loc în mod constant, iar strategii Ferrari îl cheamă la boxe de tot sau îi pierd locuri ca să-l călească.

    Atât doar că băiatul ăla a scos Sauber din anonimat, l-a bătut pe Vettel pe orice fel de vreme, și a dat semne că ar putea câștiga curse dacă e lăsat.

    Sainz nu va scăpa prea curând de complexe și mai sus de locul 2 nu e în stare dpdv psihic.

    Revenind, tot răul e spre mai bine, Red Bull merită un campionat și ar fi interesant de văzut un Verstappen atomic în confruntare directă cu Perez.
    6 1
  • Costel
    @idic,
    departe de mine gandul sa calomniez pe cineva de pe acest forum, dar tre' sa-ntreb:
    tu-ntelegi cate ceva din disciplina F1?!?

    imi cer scuze anticipat daca consideri ca am depasit acel palier al bunei cuvinte, asta pentru faptul ca sunt o persoana cu o inalta tinuta morala.....

    .....am adus probe a caror irefutabilitate este incontestabila, am explicat de fiecare data cu argumente impecabile, dar iata, majoritatea indivizilor de pe acest forum pretuiesc doar infantilismul si partinirea cronica......
    ...evident, respectivele vietuitoare fac uz de uriasa lor *calitate*, sa-mi ofere cu nemiluita voturi negative!

    @idic,
    in momentele care urmeaza sa-ncerci, evident, numai daca-i posibil, sa faci ochii cat cepele:

    Before Perez pitted, Leclerc and his race engineer were already considering a switch directly to slicks:

    Marcos Padros Let me know track condition.
    Leclerc It’s drying up quickly
    Marcos Padros Okay. Copy that. And other drivers thinking about going straight to slicks. Let me know your opinion on that.
    Leclerc Yeah could be a thing but not now.
    Marcos Padros Understood. Sainz lap time 33.0.
    Marcos Padros And if possible, try to use wet patches for tyre temps.
    Marcos Padros Gap to Sainz behind, Sainz lap time 32.6.
    ----------------------------------------------------
    However when Leclerc was told Perez had pitted, he said putting intermediates on could be advantageous. There was no further discussion of slicks from either side before he pitted:

    Marcos Padros So Perez just pitted now, we believe for inters. Confirm inters on Perez.
    Leclerc Inter would be much quicker, for sure.
    Marcos Padros Copy, understood.
    Marcos Padros Gap to Sainz behind 6.3. I will let you know the lap times from Perez.
    Marcos Padros And box this lap, box, pit confirm.
    Leclerc Box this lap.
    Marcos Padros Multi-function tyre position seven, tyre position seven when you can.
    Marcos Padros And box now, box. Verstappen also pitted.
    Marcos Padros Will be tight with Perez.
    Marcos Padros Gap to Perez in front, 4.4.
    (racefans)

    @idic,
    ..unde-i vina Ferrari?
    ....unde-i culpa lui Padros & Binotto?

    ...pilotul decide, pilotul are feedback-ul corect al pistei, pilotul e despotul suprem al gumelor cu care, nu doar ca risca sa-si compromita rezultatele&cariera, da' cu care-si risca si propria viata!

    L'echec e singurul vinovat, asta fiindca-si cunoaste tarele in conditii pretentioase ale aderentei!
    L'echec a fost depasit de situatie, cum a fost depasit de situatie in multe randuri,
    doar ca L'echec nu-si refuza insolentele, aruncand propriile sale carente profesionale pe umerii altora, tocmai de aceea salut, pentru a doua oara, interventia ferma si cat se poate de limpede a lui Binotto, chiar se impunea ca Mattia sa puna piciorul in prag cu acest L'echec....
    0 11
  • Costel !Esti un loser amice … da, cu un singur „o”.

    Incearca si tu sa-ti exprimi frustrarile in limba materna, renunta la fandoseli lingvistice penibile.
    6 1
  • Da Costele eu propun să-i rupă contractul sau să-l licențieze și-n locul lui să aducă pe...CINE? Pe Kimi la-u licențiat ca să-l aducă pe Alonso, pe Alonso la-u gonit ca să-l aducă pe Vettel. Greșeli „a la Ferrari” pentru că în 2007, primul an din contractul de doi ani Kimi a ieșit campion, ultimul campion la Ferrari. Se spune că „numai un prost dă vrabia din mână pe cioara de pe gard că i se pare că-i mai mare”. Ce-au făcut mari campioni la Ferari? Au încasat salarii mari(mai mari ca ale lui Kimi), au condus 110%- 120% cum se lăuda Alonso deși asta-i o aberație ilogică care demonstrează lipsa educației, sau celălalt despre care se vorbește în padoc că a spionat pentru Mercedes și Red Bull. Grozave alegeri. Să-l dea afară pe Leclerc că are salariul prea mic și să aducă unul cu 30-40 de milioane să se simtă când ratează.
    8 1
  • Costel
    @^,
    ...poate pe Norris, cel mai rasarit dintre pilotii echipelor de pluton, dar nu inainte de 2024, chiar daca-i putin probabil ca Norris sa renunte la Anglia pentru Italia.....

    L'echec nu trebuie dat afara maine cu un sut in dos, L'echec trebuie sa invete sa-si asume faptul ca deciziile personale, demonstrate ca fiind perfectibile, chiar au, de multe ori, consecinte nu dintre cele mai favorabile....

    L'echec poa' sa fie nemultumit de propria echipa, dar doar pentru ca a zabovit DOUA SECUNDE IN PLUS la al doilea sau pit, inconvenient care l-a privat de ocuparea pozitiei a treia de pe podium, fapt confirmat in urma unor simulari, restul elementelor care-au consfintit cadera sa libera in cursa sunt numai din cauza sa....

    .....mai mult pentru L'echec, victorie sau loc secund, e deja delir, acele personaje care continua sa sustina o clasare superioara locului 3 merita sa le fie recomandata translatia catre vizionarea unei discipline sportive mai putin solictanta pentru propriul lor intelect, badmintonul....

    @^,
    nu m-ar mira s-apara o vietuitoare care sa-l incrimineze si pe Sainz pentru prezenta cat se poate de inoportuna la singurul sau pit din Principat, pan' la urma era cursa de casa a *salvatorului*, nu?
    4 11
  • Damon Hill
    Charles trebuie sa aiba mare grija.
    Nu poți să-ți critici echipa de atâtea ori înainte să devină un mare neajuns de PR pentru echipă.

    Ferrari l-a concediat pe fostul campion mondial Alain Prost în 1991, aparent după ce francezul și-a comparat mașina cu un camion, iar această mentalitate mai există la Maranello.
    Ferrari nu sunt oamenii care vor ceda aici.
    Dacă ai un pilot împotriva Ferrari, Ferrari va câștiga întotdeauna.
    Deci, din punct de vedere tehnic sau diplomatic, trebuie să fie puțin mai precaut.
    5 2
  • @Damon Hill Da ai dreptate și e normal ca Ferrari să aibă ultimul cuvânt. Dar inginerul de cursă poate cere să fie schimbat. El nu a spus nimic rău despre Ferrari dar la fel ca Prost sunt convins că nu va rămâne pe dinafară. Prost a câștigat campionatul în 1993 pe când Ferrari a trebuit să vină Mjchael Schumacher „să pună șaua pe ei” și-n 2000 s-au văzut ăi ei campioni. Repet, dacă la Ferrari ești „moale” și ultimul mecanic din echipă te „privește de sus”. Dacă acum nu schimbă inginerul de cursă, va rămâne departe de victorie.Ba mai mult, va fi tratat ca „pilot2”.
    3 1
  • Lapo Elkann
    Ferrari este ca o orchestră.
    Dirijorul Mattia îi conduce pe Charles și Carlos împreună cu bărbații și femeile din Scuderia.
    Se poate întâmpla să ieși putin din ritm, dar când orchestra merge bine oferă emoții unice, inimitabile.
    Ferrari trebuie să-și amintească că este mare si coeziva, Ferrari este o echipa câștigătoare.
    Mai este o lucrare de finalizat, sunt alaturi de voi.
    3 1
  • Lewis Larbalestier Hamilton
    V-aș spune un lucru: dacă aș putea să stau cu fanii prin tribune, l-aș sprijini pe Charles.
    Sunt fan Ferrari.
    Va fi cu siguranță o nebunie să cred că nu am condus niciodată pentru Ferrari.

    Pentru toată lumea, aceasta este o poziție de vis în care să fi. Pur și simplu, Ferrari nu a fost niciodată pe deplin in cărți pentru mine.
    4 1
  • Jacques Villeneuve
    Perioada lui Daniel Ricciardo la McLaren s-a încheiat.
    Zak Brown spune deja că există clauze în contractul său, iar asta înseamnă că aproape a fost luată o decizie. Este o modalitate de a pune presiune pe pilot și de a pregăti mass-media.
    În cele din urmă, a fost un șofer foarte bine plătit, care a costat echipa o mulțime de bani.
    Nu aduce punct substantiale și nu are viteza de care echipa are nevoie pentru a dezvolta mașina. Deci, el doar îi costă bani.

    Ar fi mai ieftin pentru ei să continue să plătească salariul lui Ricciardo, dar să-l lase să stea acasă pe canapea și să pună un alt pilot în mașină.
    Este o realitate dură, dar asta este Formula 1.
    3 1
  • Leclerc
    Păcat că pe această pagină nu se poate și posta imagini! V-aș fi arătat cum pe YouTube într-un sondaj realizat cu titlul "Which driver deserved to win the GP Monaco?" rezultatele erau 90% de partea monegascului. Era postat de ChronoGP acum 15h
    3 1
  • Leclerc
    Încă un clasament interesant, clar: https://www.formula1.com/en/latest/article.power-rankings-who-took-top-spot-after-a-tough-race-in-monaco.5241Azpys0xM6CAtjueomH.html
    1 1
  • Bai, da' Costel asta-i sigur masochist ! Ii spun toti, du-te ba acasa ca esti beat, il iau toți la suturi pentru ineptiile pe care le debiteaza, el nimic, fleorcaie la nesfarsit pe aceeasi tema ! Urata natie de om.
    6 1
  • @!!! Sunt opiniile lui lasă-l să ne arate și nouă. Noi avem opiniile noastre, îl putem contrazice sau nu. În padoc e agitație mare, fanii echipelor și ai piloților sunt și ei intrigați de rezultate. Singurii care par mai liniștiți sunt cei de la Red Bull pentru că le merge bine (chiar mai bine decât sperau).
    5 1
  • Leclerc era la intrarea în turul 16 la 5.3s în faţa coechipierului său, ecartul până la Perez fiind de peste 8s înainte ca acesta să vireze spre dreapta către standuri.
    Aşa că Scuderia nu a reacţionat imediat, considerând distanţa liniştitoare.
    Dar la următoarea trecere mexicanul a fost mai rapid cu 7s ca la precedenta. Leclerc este chemat pentru intermediare când avea 19s în faţa lui Checo şi revine pe circuit în poziţia a treia. Max Verstappen replicase mutarea sa, cu un inlap cu 1.7s mai rapid.

    Ordinea la vârf acum era : Sainz, Perez la 6.8s de lider, Leclerc la 10.9s, Verstappen la 17.8s,
    Russell la 24.2s.

    Din acest moment Ferrari îi pierduse prima poziţie pilotului lor nr.1.

    Spaniolul avusese o discuţie pe radio cu echipa şi îi replicase inginerului său de cursă, Ricardo Adami, că nu vede validitatea încălţării intermediarelor, considerând că era cel mai corect să treacă direct pe pneuri de uscat. În acest moment era în postura potrivită că câştige cursa. Dar imediat va fi şi el afectat de meandrele unei curse ude la Monaco.

    După turul de acomodare cu intermediare, Charles Leclerc se va trezi cu un Albon tocmai ieşit de la boxe infinit mai lent în faţa sa. Până să ajungă în siajul Williams-ului rula marginal mai rapid ca Verstappen (1’28”1 vs 1’28”6), apoi a pierdut cel puţin 3s până să se descotorească de pilotul tailandez (care înainte de face loc a văzut 17 steaguri albastre).

    Linia uscată se vedea destul de clar, iar Ferrari a hotărât să aducă ambii piloţi la capătul turului 21 pentru schimb pe slicks. Dar anvelopele liderului Carlos Sainz erau terminate. Dacă la încheierea buclei 20 între cei doi erau 7.5s-suficient pentru a realiza două pitstopuri consecutive, în următoarea ecartul s-a redus dramatic, înainte de Rascasse scăzând la 3.2s.

    De aici şi mesajul disperat pe radio al lui Xavier Padros :”Rămâi pe pistă! Rămâi pe pistă!”. Analizat la rece, oamenii Ferrari ar fi putut înţelege uşor că diferenţa de performanţă dintre un full wet foarte uzat şi un intermediar nou era de 6-7s/tur. Dacă mesajul inginerului de cursă era transmis cu 5s mai devreme, Leclerc l-ar fi putut urma. Dar când a auzit asta în cască se înscrisese deja pe linia boxelor.
    A fost nevoit să mai aştepte încă 2s în spatele coechipierului până i-a venit rândul pentru slicks.
    Astfel Ferrari i-a pierdut încă o poziţie.
    Totuşi Scuderia mai avea şanse la victorie prin intermdiul celuilalt pilot, Sainz.
    Dar imediat va fi şi el afectat de meandrele unei curse ude la Monaco.
    Sainz a nimerit la ieşirea de la boxe în spatele lui Latifi.

    Williams-ul rula în 1’40, Perez o făcea cu aproape 11s/tur mai iute… Asta l-a afectat dublu pe spaniol: din Beau Rivage şi până la intrarea în tunel cât a stat în spatele lui Latifi, nu doar că a pierdut 2-3s, dar a compromis faza decisivă a generării de temperatură în pneuri.

    Red Bull a mutat din nou corect, judecând impecabil situaţia creată. Ambii piloţi, despărţiţi de 4.9s au fost chemaţi la standuri. Forţând şi călcând linia galbenă de la ieşirea de la boxe, Checo i-a luat faţa lui Carlos. Procedând similar, Max a călcat la rândul său acea linie galbenă şi i-a luat faţa adversarului direct, Charles Leclerc.
    Din acest moment soarta cursei fusese decisă.
    4 3
  • Alexander Albon
    Este dificil de spus ca l-am intarziat pe Leclerc, pentru că am ieșit pe slicks și am avut un avantaj enorm de ritm.
    Ar fi fost nevoie de doua-trei viraje pentru a-l lăsa să treacă pe Leclerc și apoi aș fi fost imediat suficient de rapid pentru a-l depăși din nou.
    Aceasta a fost decizia mea la acel moment, eu inaintea lui Leclerc, am considerat ca asa este mai bine pentru amandoi, eu fiind pilotul mai rapid la momentul acela.
    8 3
  • Jos Verstappen
    Red Bull a obținut un rezultat bun, dar, în același timp, a exercitat o influență mică pentru a-l ajuta pe Max să ajungă în față.

    Că a terminat pe locul al treilea, se datorează greșelii lui Ferrari la a doua oprire a lui Charles Leclerc.

    Liderul campionatului, Max, nu a fost ajutat în acest sens de strategia aleasă de RBR.
    S-a întors complet în favoarea lui Checo.

    A fost dezamăgitor pentru mine și mi-ar fi plăcut să fie diferit pentru liderul campionatului.

    Perez a câștigat cursa din cauza primei sale opriri la boxe.
    Echipa poate explica asta ca un joc de noroc, dar deja văzuseră, de exemplu, cu Pierre Gasly, că intermediarele erau cea mai bună opțiune la acel moment.
    Mi-ar fi plăcut să meargă pe Max, dar bineînțeles, nu sunt în totalitate obiectiv.

    Cred că aici au fost aruncate 10 puncte de la Max.
    Mai ales cu cele două retrageri pe care le-am avut, avem nevoie de fiecare punct.
    Nu uitați că Ferrari are în prezent o mașină mai bună, mai ales în calificări.
    8 3
  • @ Alexander Albon ești un rătăcit în F1, n-ai calități(și n-ai avut) nici pentru formulele inferioare. Sponsorii au reușit să te aducă unde ești dar caută-ți altă pasiune că asta nu-i de tine. Ai fost cel mai slab coechipier al lui Max, dar se pare că tu nu ai simțul realității.
    5 1
  • Strateg Binotto
    "Cred ca am facut unele greseli dar important este sa invatam din aceste lucruri si vom fi mai puternici data viitoare"
    Ei bine eu sper sa va prindeti mai la sfarsit sau deloc.
    Inca ceva, era un fan mercedes care spunea inaintea sez,
    ca el spera ca mercedes sa vina cu o masina care sa domine
    si toti ceilalti fani sa inchida televizoarele de invidie.
    Prieten drag sper ca ai stricat macar un televizor pacat ca nu mai stiu cum te-ai inscris atunci
    La sfarsit forzza Red Bull
    4 0
  • Eu în locul lui Costel, văzând statistica voturilor pro vs contra celor postate de mine (așa cum e în cazul lui), mi-aș băga capul în pământ de rușine, m-aș simți ca un din ăla cu coarne nedorit de oameni. I-aș propune o terapie cognitiv comportamentală la un medic specialist. Asta pentru că potrivit psihologului Stephen Briers, la Costel găsești multe erori de gândire ce necesită o astfel de terapie. Să le enumăr:
    *Catastrofizarea ("Vine sfârșitul lumii")- el cum vede o eroare la unul din adversarii lui, cum pune ștampila ca "exclus/mort" (altfel spus, face din țânțar armăsar);
    *Generalizarea pripită ("mie întotdeauna îmi merge prost")- în cazul lui nu se referă la el ci la ceilalți din jurul lui, cum de exemplu vede mereu lucruri proaste la Ferrari și Leclerc;
    *Gândirea dihotomică și rigidă ("ori e albă, ori e neagră")- ceva asemănător, dar nesănătos d.p.d.v. psihologic, se întâlnea și la A.Senna care spunea "să fi al 2-lea înseamnă să fii primul care pierde". Asemeni și Costel: cum face adversarul o mică eroare, cum îl consideră ca fiind demn de coada plutonului. Și invers: pt.că nu-l mai simte pe Vettel demn de podium, chiar și o clasare în top 10 a neamțului pentru el e ca o victorie;
    *Învinovățirea ("E numai vina ta")-știe numai să scoată așchii din ochiul altuia dar nu se uită la bârna din ochiul lui;
    *Filtrarea și amplificarea ("Vezi? Este exact așa cum am crezut!")- eroarea asta de gândire aș spune că e specifică lui: dacă se întâmplă să se întâmple ceva similar a ceea ce a intuit el (nici gând de raționament, doar intuiție), sare de c... în sus mândru și curajos.
    V-am dat doar câteva exemple explicate ca să nu ziceți că vreau să țin cu ursul sau cu lupul, ci sunt niște idei definite clar de acel specialist în psihoterapie.
    8 2
  • Costel
    .....dupa *galopul de sanatate* oferit de L'echec saptmana trecuta, iata, apar sistematic niste creaturi care-au ajuns sa-mi invalideze concluziile, concluzii a caror irefutabilitate este generata tocmai de actorii principali(pilotii), nicidecum de posibilele mele verdicte partinitoare.....

    ....ofer acelor primate un dialog extins care are rolul sa faca lumina, doar ca numai acelora al caror IQ chiar depaseste valoarea 70, dialog care certifica diferenta profesionala uriasa intre Perez si L'echec in conditii deloc ireprosabile ale aderentei, mexicanul spunand inca din turul 12 faptul ca pista se prezinta pentru intermendiare, L'echec abordand subiectul intermediarelor abia in turul17, dupa ce fusese anuntat de mutarea mexicanului.....

    ...cu mare parere de rau, dialogul este in limba engleza!......cine nu-ntelege o iota nu tre' sa dispere, ramane cu privilegiul sa-mi ofere voturi, cu nemiluita......

    PS.cine l-a oprit pe L'echec sa treaca la intermediare prin turul 10, 12, 14, 15, 16, 17?
    cine l-a oprit pe L'echec sa treaca la pneuri slick in turul 18?
    Binotto, nu-i asa? Padros tre' sa fie, nu?
    John Elkann?!?.....poate Lapo sa fie de vina?!?


    racefans.net/2022/06/02/transcript-how-red-bull-seized-a-win-that-ferrari-looked-like-they-had-in-the-bag/
    10 9
  • @Strateg Binotto
    Marius il cheama pe tipul ala. Acelasi care ne spunea, dupa -trei curse din campionat, ca Mercedes isi va remedia greselile si va trece in pas de defilare peste Ferrari si RBR, in maxim o luna. N-a spus insa in luna cărui an ...
    4 2
  • Costel. Când nu reușește, și nu reușește niciodată, să-și impună "argumentele" (aberațiile fără ghilimele), specimenul devine agresiv și jignește în stânga și-n dreapta, citez "creaturi, primate, IQ sub 70, necunoscători de limba engleză" șamd. Adică un site de analfabeți, departe de pretențiile pe care le are el.
    Băi specimenule, dacă nu-ți convine"audiența" pe care o ai aici, dacă îți pute calitatea celor care postează aici, de ce nu te duci tu să faci circ în altă parte, este plin internetul de site-uri care suportă chiar și aberații mai mari decât poți emite tu. În special cele engleze, că tot ești tu cunoscător.
    7 5
  • @ Costel Primate suntem toți oamenii! Specie de maimuțe fără păr(cu mai puțin păr). Poate că unii se consideră altceva dar să ne spună ce că știința asta consideră. Despre IQ și despre Fizica(mecanica) cuantică totul e relativ și greu de definit deși toți folosim și „ne dăm cu părerea” de 100 de ani. Despre PS-urile tale hai să-ți spun și opinia mea. Leclerc este un om cu bun simț și disciplinat(mai sunt câțiva piloți în grilă) care ascultă ordinele echipei. Din nefericire pentru el, inginerul de cursă(și poate nu numai el) încă de anul trecut caută să-l „împingă” pe Sainz în față. De asta trebuie să-l schimbe dacă mai vrea să câștige. Citește și tu numele inginerului de cursă și fă un efort de imaginație. Anul trecut puteam da vina pe performanțele Ferrari dar anul acesta numai cine nu vrea nu observă.
    7 2
  • Costel este prea prost si prea hater ca sa inteleaga ca pe Leclerc la primul schimb l-a fortat echipa sa treaca pe intermediare

    https://www.youtube.com/watch?v=iRFJrYP8Up0

    El nu a facut decat sa confirme ca intermediarele ar fi mai bune in turul 18, echipa trebuia sa anticipeze ca va iesi in urma lui Perez si sa il tina pe pista pana era suficient de uscat pentru slick-uri.

    Iar al doilea stop a fost o catastrofa a inginerilor, trebuia chemat un tur mai tarziu.

    Costel e complet cretin, ii reproseaza lui Leclerc ca a pierdut un avans fata de Max din turul 18 pana in 21. Pai Max este un super pilot, cel mai bun de pe grila, unde e rusinea ca recupereaza el timp fata de tine? Max inca din 2016 de la 18 ani a sters pe jos cu idolul lui Vettel, pe ploaie in Brazilia.

    Daca Ferrari il chema in turul 22 pe Charles, nu avea cum sa piarda pozitia in fata lui Max, ba chiar avea sanse sa ii fata lui Sainz, pentru ca la toti pilotii primul tur pe slickuri nu a fost grozav, de teama sa nu derapeze pe pneuri rece si pista inca umeda pe alocuri. Indiferent cat a pierdut monegascul fata de olandez din turul 18 pana in 21, daca schimbau in acelasi tur, Max nu avea cum sa treaca in fata.

    Incompetenta Ferrari si poate un favoritism pro Sainz la faza asta i-a privat pe italieni de un dublu podium.
    8 12
  • Ralf Schumacher
    Leclerc a greșit destul el însuși, așa că ar trebui să tacă.
    Câștigați împreună și pierdeți împreună.
    Echipa a greșit mai puțin decât a făcut-o el până acum.
    7 1
  • Helmut Marko
    Ferrari este sub presiune.
    Lui Leclerc îi este greu cu presiunea și face greșeli.
    Nu uitati, Perez a fost mai rapid cu 9 secunde pe pneuri intermediare decat Leclerc pe pneuri de ploaie in turul 20, o eternitate in sporturile cu motor.
    În Monaco am forțat pilotii Ferrari să reacționeze la tacticile noastre, iar unul dintre ei a reacționat greșit.
    Acesta a fost, pe foarte scurt, rezumatul ultimei curse.
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru