Chinezii de la BYD au pornit la drum, în 1995, ca o companie care producea baterii reîncărcabile și acumulatoare pentru telefoane mobile. Trecerea de la tehnologie la mașini a avut loc în 2003, odată cu înființarea companiei BYD Auto.
Chiar și așa, chinezii nu au renunțat la prima lor dragoste: tehnologia. Tocmai de aceea, chiar și în ziua de azi se promovează ca fiind o companie de tehnologie, așadar nu doar un alt producător de automobile.

Au urmat investiții de miliarde de euro în cercetare și dezvoltare, dar rezultatele nu au apărut imediat. După câteva perioade dificile, investițiile au început să dea roade. În 2022, BYD a comercializat 1.860.000 de vehicule NEV (electrice+hibride), iar în 2024 acest număr a crescut la peste 4.6 milioane.
Tot atunci, BYD a devenit cel mai mare producător de vehicule NEV din lume. A fost, de asemenea, al treilea cel mai mare producător de automobile din lume, după vânzări.
Ambiția producătorului asiatic este să devină numărul 1 în lume, iar în 2025 a reușit să se apropie de îndeplinirea acestui obiectiv. Anul trecut, BYD a întrecut Tesla și a devenit, oficial, cel mai mare producător de mașini electrice din lume, cu 2.25 milioane de unități comercializate la nivel global.

În 2026, ambițiile celor de la BYD depășesc spectrul mașinilor electrice accesibile, iar accentul cade pe mobilitatea viitorului. Cea mai bună demonstrație este conceptul Ocean-V, pe care chinezii l-au prezentat, în premieră mondială, chiar la Salonul de casă de la Beijing.
DE LA PRODUCĂTOR DE MAȘINI ELECTRICE LA CREATOR DE ECOSISTEME DE MOBILITATE
Dacă în urmă cu câțiva ani, industria auto din China nu era atât de relevantă pentru restul lumii, în ziua de azi asistăm la o schimbare de paradigmă. Această schimbare a fost reconfirmată cu ocazia Salonului Auto de la Beijing 2026.

Cel mai mare salon auto din lume, desfășurat pe o suprafață de 380.000 de metri pătrați și cu peste 1.400 de vehicule expuse, a devenit scena pe care constructorii chinezi au demonstrat, încă o odată, că nu mai joacă rolul outsiderilor preocupați exclusiv de prețuri competitive. În prezent, poate mai mult ca oricând, competiția se poartă la nivel de tehnologie, experiență digitală, electrificare și redefinirea modului în care oamenii folosesc automobilul.
Unul dintre cele mai aglomerate puncte ale Salonului Auto de la Beijing a fost, fără surprize, pavilionul BYD.

Constructorul chinez a ocupat integral hala H3 și a venit în capitala Chinei cu o demonstrație de forță greu de ignorat. Cei prezenți, au putut admira modele din gamele BYD Ocean Series (Seal 08 și Sealion 08), Denza, Yangwang și Formula X, acoperind practic toate segmentele pieței: de la automobile cu zero emisii de familie până la hypercar-uri de înaltă performanță și modele de lux.
Mesajul pe care cei de la BYD au vrut să îl transmită a fost clar: BYD nu mai este doar unul dintre cei mai importanți producători de automobile electrice din lume, ci un brand care încearcă să definească viitorul mobilității.
BYD JOACĂ DEJA ÎN LIGA GLOBALĂ
Totodată, prezența la Salonul Auto de la Beijing a arătat și amplitudinea transformării printre care trece compania chineză.
În doar câțiva ani, BYD a trecut de la statutul de producător perceput, în principal, prin prisma accesibilității, la unul dintre cele mai influente nume din industria globală a mobilității electrice.
Portofoliul prezent la salon a fost relevant tocmai prin diversitatea sa. La Beijing, chinezii au demonstrat că electrificarea nu mai reprezintă o promisiune limitată la anumite segmente de piață, ci o realitate care poate acoperi întreg spectrul industriei auto.
CONCEPTUL OCEAN-V: CÂND MAȘINA DEVINE UN "SPAȚIU DE VIAȚĂ"
Punctul central al pavilionului BYD a fost, fără îndoială, un concept care merge dincolo de ideea clasică de automobil. Noul Ocean-V este diferit tocmai pentru că nu încearcă să fie încadrat într-o categorie tradițională precum sedan, SUV sau MPV.
El propune, de fapt, o reinterpretare completă a mobilității de familie.

Conceptul Ocean-V este construit în jurul unei idei simple: mașina viitorului nu va mai fi doar un mijloc de transport, care să te ducă din punctul A în punctul B, ci un spațiu multifuncțional, adaptat stilului de viață modern.
Cu toții știm că petrecem tot mai mult timp în mașină, iar electrificarea schimbă radical arhitectura automobilelor. În acest context, chinezii de la BYD explorează o direcție în care habitaclul capătă aceeași importanță precum performanțele sau autonomia.

Tocmai de aceea, Ocean-V pune accent pe flexibilitate și pe transformarea experienței la bord. Habitaclul are o arhitectură modulară, cu o configurație apropiată de un lounge modern, gândit pentru relaxare și interacțiune.
Practic, conceptul prezentat la Beijing sugerează că viitoarele automobile de familie vor trebui să răspundă unor nevoi mult mai diverse decât simpla deplasare din punctul A în punctul B.
UN CONCEPT GÂNDIT PENTRU STILUL DE VIAȚĂ MODERN
În cazul noului concept BYD Ocean-V, accentul cade pe experiență. Este descris ca un automobil capabil să se adapteze diferitelor scenarii de utilizare: transport urban, călătorii lungi, timp petrecut cu familia sau chiar momente de relaxare și socializare.

Până să vorbim despre interior, îți propun să trecem în revistă și câteva detalii exterioare. Designul păstrează ADN-ul gamei Ocean, dar proporțiile și arhitectura generală trimit către o categorie complet nouă. Conceptul folosește suprafețe fluide, un profil aerodinamic și o siluetă care maximizează spațiul interior.
Spațiul din habitaclu este gândit asemenea unui living contemporan, cu accente pe modularitate și pe libertatea de configurare. Interiorul conceptului Ocean-V poate fi transformat în mai multe moduri.

În modul "Driving", interiorul pune accent pe spațiu și confort, cu un volan fără butoane fizice. Prin apăsarea unui buton, habitaclul trece în modul Cinema.
Scaunele se ajustează automat, volanul se retrage, iar un ecran de dimensiuni considerabile transformă interiorul într-un cinema pe roți.Nu în ultimul rând, modul Camping face ca scaunele să se rotească, pentru a le permite pasagerilor să vorbească față în față. De asemenea, scaunele se pot transforma într-un pat pentru 3 persoane.
Modularitatea habitaclului este subliniată și de incintele sistemului audio care pot fi detașate și utilizate ca boxe portabile.

Prin intermediul acestui concept, BYD vrea să arate că automobilul viitorului trebuie să devină o extensie naturală a stilului de viață. Însă, producătorul chinez nu este singurul care a înțeles încotro se îndreaptă industria auto.
Și era normal să se întâmple așa. Pe măsură ce diferențele dintre modelele cu zero emisii devin tot mai mici la nivel de performanțe sau autonomie, experiența utilizatorului și integrarea tehnologiei vor deveni elementele care vor face diferența între brand-uri.

În acest context, Ocean-V este mai mult decât un simplu exercițiu de design. Este o declarație de intenție privind modul în care BYD vede evoluția mobilității personale: mai conectată, mai flexibilă și mai integrată în viața de zi cu zi.
CUM VA ARĂTA AUTOMOBILUL VIITORULUI?
În orice caz, diferit. Conceptele precum acest BYD Ocean-V oferă o imagine relevantă despre viteza cu care se transformă industria auto.
Dacă acum ceva ani, constructorii puneau accentul pe electrificare și autonomie, pentru a-și convinge clienții că mașinile cu zero emisii sunt viitorul, discuția se mută acum pe experiența de la bord, pe conectivitate și pe redefinirea spațiului interior.

În acest scenariu, BYD nu vrea să privească de pe margine. Chinezii sunt hotărâți să se regăsească printre cei care vor dicta această schimbare. Conceptul Ocean-V nu trebuie privit doar ca o propunere spectaculoasă de salon auto ci ca un indiciu că viitoarele automobile ar putea deveni spații hibride între transport, tehnologie și stil de viață.
Desigur, rămâne de văzut dacă direcția prezentată la Beijing se va materializa în modele de serie. Dacă se va întâmpla asta, modul în care privim astăzi mașina de familie s-ar putea schimba radical.


































Comentarii (0)