Caterham Seven Miami Edition: ediție limitată la 12 exemplare dedicată Marelui Premiu de la Miami

de Silvian Irimia
Marti, 28.04.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Caterham se pregătește să lanseze o nouă versiune în ediție limitată a modelului Seven, denumită „Miami Edition”, cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 de la Miami din această săptămână. Doar 12 exemplare vor fi produse.

Caterham revine într-un weekend de Grand Prix pentru prima dată de la dispariția echipei sale de Formula 1 în 2014. Constructorul britanic de mașini sport prezintă noul Seven Miami Special Edition, un model destinat exclusiv utilizării pe circuit.

Finisat într-o nuanță personalizată Aqua, cu dungi de curse Roz Vibrant și albe, plus grafică inspirată de orașul Miami, modelul va fi produs în doar 12 exemplare, dintre care 10 vor fi puse în vânzare imediat după cursă prin dealerii Caterham din Statele Unite.

Mașinile includ și traseul circuitului Miami International Autodrome, precum și numele orașului brodat pe tetiere, alături de o plăcuță în compartimentul motor care poartă numele și semnăturile celor doi ingineri care le-au asamblat manual.

Seven Miami Special Edition este bazat pe Seven R și este propulsat de motorul Ford Duratec de 2.0 litri, care dezvoltă 213 CP. Cu o greutate de puțin peste 540 de kilograme, Caterham susține că modelul accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 223 km/h.

Mașina va fi expusă pe Race Street, în zona West Campus a circuitului Miami International Autodrome, începând de vineri, 1 mai, iar Caterham speră ca revenirea brandului pe un circuit de Formula 1 să fie mai de succes decât experiențele sale anterioare.

via Caterham

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru