Chinezii lansează un rival pentru Tesla Model S Plaid: preț de 127.600 de euro

de Tiberiu Safta
Joi, 11.01.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Compania chineză YangWang, noua divizie de mașini de lux a celor de la BYD, a lansat o nouă berlină electrică de performanță. Noul model promite să fie un rival pentru Tesla Model S Plaid, iar propulsorul său electric dezvoltă 1020 de cai putere.

YangWang este un producător nou de mașini de lux. Noua marcă este, de altfel, o divizie a companiei BYD, cel mai mare producător de mașini electrice din lume. Constructorul chinez are deja în gama sa modelele U8 și U9, un SUV electric, respectiv un model exotic electric.

Acum, noua marcă de mașini de lux și de performanță a dezvăluit cel mai nou model al său, botezat U7. Acesta este un sedan electric de dimensiuni mari, care este și noul etalon al mărcii asiatice. Noul model este un sedan de performanță, creat special pentru a fi un rival direct pentru Tesla Model S Plaid, cea mai puternică versiune a modelului american.

Caroseria lui YangWang U7 este desenată de Wolfgang Eder, fostul designer Audi. Partea din față este dominată de faruri LED desenate în forma literei C și care se preling până în bara de protecție. Aici mai putem vedea și o capotă îngustă cu două nervuri, pentru un aspect mai sportiv.

Partea din spate este și aceasta desenată simplu, cu stopuri LED de dimensiuni mari și un difuzor aerodinamic discret.

Și pentru că tot vorbeam de aerodinamică, noul model dispune de un coeficient aero de doar 0.195.

Constructorul chinez nu a publicat imagini cu interiorul noului model până acum. De asemenea, datele tehnice sunt limitate. În schimb, cunoaștem că noul rival pentru Tesla Model S Plaid dispune de 4 motoare electrice, unul pentru fiecare roată. De aici rezultă circa 1020 de cai putere și, evident, tracțiune integrală.

Deocamdată, nu avem informații despre autonomia și capacitatea bateriei noului model și nici despre performanțele acestuia (accelerație și viteză maximă). Compania nu a dezvăluit nici măcar dimensiunile noului model.

Cu toate acestea, noul YangWang U7 va fi disponibil pe piața din China la un preț echivalent cu circa 127.600 de euro.

via Carscoops

Comentarii (6)

  • De parcă Plaid avea nevoie de rival… oricum nu se vinde.
    “Tesla va suspenda cea mai mare parte a producției la fabrica din Berlin, timp de două săptămâni. Are întârzieri legate de aprovizionare, provocate de atacurile rebelilor Houthi în Marea Roșie.”
    Ce convenabil, mai ales că n-au comenzi… o abureală, 2 săptămâni le trebuie să înconjoare Africa? Întârzierile sunt de o săptămână și stocul în magazii este între 2 și 3 săptămâni mai ales că vorbim de componente a căror transit poate fi afectat de vreme nefavorabilă, întârzieri în port, proceduri vamale etc.
    Rămâne cum am stabilit, tesla se scufundă;)
    6 4
  • da, se scufunda pe podium tot mai mult.

    probabil va fi peste un maserati electric.
    3 1
  • oricine
    Regula e simplă profesore: nu plânge la mormânt străin, mai ales dacă nu te bagă ăia în seamă așa cum ar trebui vis-a-vis de valoarea ta. Cât despre chinezărie remarc tupeul nemăsurat de a fi mai scumpă decât cea mai avansată electrică.
    2 1
  • dutzule, mi-ai dat report la comentariul legat de iq, ce sensibil esti.. nu a fost cu rautate, nu te supara, esti amuzant in felul tau, ca dorel din las fierbinti
    1 0
  • După cum ți-ai dat seama… nu-mi pasă și nu mă deranjează. Pe de altă parte de ce să lăsăm focile să creadă ca au câștigat ;), mai băgăm strâmbe să le dăm impresia că ce spun contează :)))
    1 0
  • Este de ras, nu de plâns… vis- a vis de botaniști lui Musk și a BEV-urilor în general.
    Acuma pe bune, cred ca Licid o vor musca grav. Chinezii vin cu rețele de distribuție, service samd. La banii ăștia plus minus 15 mii nu contează, sunt mărunțiș.
    PS valoarea mea nu-i relevantă aici (la salar este recunoscuta si-s bine merci)… doar faptul ca Tesla închide fabrici și în 2023 au produs doar 1,8 mil față de capacitatea lor adică peste 2,2 milioane… that’s a fact ;)
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru