Comisar european: "UE trebuie să își protejeze industria auto de rivalii chinezi"

de Alexandru Monenciu
Luni, 10.11.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit lui Stephane Sejourne, comisar european pentru industrie, Uniunea Europeană trebuie să își protejeze industria auto de rivalii veniți din China. Sejourne susține că UE trebuie să arate flexibilitate în ceea ce privește interzicerea mașinilor cu motoare termice până în 2035.

Producătorii de automobile din China au luat cu asalt piața europeană și, din câte se pare, nu au niciun motiv să calce pedala de frână. În tot acest timp, mărcile europene se văd nevoite să ia măsuri împotriva rivalilor asiatici.

Stephane Sejourne, fostul ministru de externe al Franței și actual comisar european pentru industrie, susține că Uniunea Europeană trebuie să își protejeze industria auto de rivalii din China.

"Trebuie să fim mai puțin naivi și să ne întoarcem la standardele tuturor marilor economii mondiale. Suntem singurul continent care nu are o gândire strategică în materie de politică industrială," a declarat el pentru presa italiană.

Dacă nu se iau măsuri, mai spune Sejourne, "în zece ani, numărul de autoturisme produse și vândute în Europa va scădea de la 13 milioane la nouă milioane."

Potrivit comisarului european pentru industrie, producătorii europeni ar trebui să își îndrepte atenția către piețe noi, iar birocrația ar trebui redusă.

De asemenea, UE ar trebui să arate flexibilitate în ceea ce privește interzicerea vânzărilor de mașini termice până în 2035.

Stephane Sejourne a dat de înțeles că ar trebui luate măsuri și împotriva uzinelor pe care constructorii chinezi le au în Europa.

"În prezent, există producători care asamblează mașini chinezești în Europa cu componente chinezești și personal chinez: acest lucru se întâmplă în Spania și în Ungaria. Este inacceptabil," a concluzionat el.

Nu în ultimul rând, în opinia lui Sejourne, pentru ca Europa să nu mai fie atât de dependentă de pământurile rare venite din China, ar trebui să fie luați în calcul noi furnizori, inclusiv din țări ca Brazilia, Canada sau țări din Africa.

via Automotive News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru