Feedback

Continental prezintă tehnologiile viitorului imediat: sistem mild-hibrid la 48V cu rulare 100% electrică, siguranță sporită cu noul asistent pentru virajul la dreapta și orașele conectate ale viitorului

Publicat Miercuri, 25.09.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 9
Din doi în doi ani, Continental organizează Tech Show, un eveniment în cadrul căruia gigantul german anunță tehnologiile pe care le dezvoltă în cadrul companiei. Anul acesta, accentul a fost pus pe orașele conectate ale viitorului și pe vehiculele autonome și electrice.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Continental este unul dintre producătorii care activează în mai multe subdomenii ale diviziei auto. Pentru mulți, Continental este sinonim cu o marcă de anvelope, dar gigantul cu sediul în Germania dezvoltă mult mai multe produse, iar compania este extrem de bine reprezentantă și în România.

În prezent, cinci divizii separate sunt integrate la nivelul Continental. Nemții au o divizie care se ocupă de tehnologiile de siguranță activă și pasivă, dar și de sistemele care susțin dinamica automobilelor. Portofoliul de produse variază de la sistemele de control electronic și hidraulic al sistemelor de frânare, până la tehnologiile de asistență menite să asiste șoferul în timpul conducerii.

O altă divizie se ocupă de dezvoltarea sistemelor menite să eficientizeze procesul de ardere internă, iar aici, nemții propun o gamă extinsă de sisteme de injecție, sisteme de gestionare a motorului sau tehnologii pentru tratarea gazelor de evacuare. Continental se ocupă și cu dezvoltarea unităților de comandă și a sistemelor de infotainment, în timp ce alte două divizii au ca scop dezvoltarea anvelopelor și a diverselor curele și accesorii.

Continental Tech Show 2019 - Intersecțiile inteligente într-un oraș conectat

Din doi în doi ani, Continental organizează la Honovra un eveniment denumit Tech Show. Este modul în care nemții aleg să comunice către mediul extern noutățile pe care le-au pus la dospit și le-au copt în laboratoarele proprii. Anul acesta, discuțiile au avut ca temă principală orașul viitorului. Totul s-a axat pe siguranță, vehicule autonome, electrice și conectate.

Orașele inteligente ale viitorului vor fi complet conectate. Vehiculele vor putea comunica între ele, intersecțiile vor putea transmite informații către toți participanții la trafic, iar siguranța va reprezenta punctul către care toate aceste tehnologii converg.

Continental a demarat deja o serie de proiecte ale unor intersecții inteligente în America de Nord și Asia. În prezent, o serie de senzori monitorizează traficul din zonă cu ajutorul sistemelor inteligente integrate la nivelul iluminatului public. Senzorii sunt capabili să transmită informații pe distanțe scurte cu privire la utilizatorii vulnerabili ai drumurilor. Astfel, sistemul poate avertiza șoferii cu privire la pietonii aflați în zone greu de observat și poate emite alerte în cazul în care detectează vehicule cu care s-ar putea intersecta, printr-o tehnologie de comunicare cu mașinile pe distanțe scurte.

Cu ajutorul acestor sisteme, nemții spun că se poate îmbunătăți fluidizarea traficului în zona intersecțiilor semaforizate. În acest fel, sunt reduși atât timpii de așteptare, cât și emisiile din zonele respective. Mai mult decât atât, în viitor, Continental își dorește ca lămpile inteligente integrate în aceste sisteme să poată comunica, cu ajutorul intensității și a culorii luminii, informații despre diverse situații care ar putea genera accidente. Tot aceste lămpi inteligente vor putea ghida șoferii către locurile libere de parcare, iar în viitor vor putea fi echipate cu prize pentru reîncărcarea vehiculelor electrice.

Așa cum am menționat anterior, testele au început deja în Auburn Hills (SUA) și Changsha (China). În prezent sunt colectate date cu ajutorul camerelor video și a senzorilor astfel încât, în viitor, sistemul să poată fi transformat într-o tehnologie comercială menită să îmbunătățeasă traficul și siguranța.

"În prezent, o mică parte dintre vehiculele aflate pe șosele pot comunica și pot împărtăși informații. În cazul intersecțiilor inteligente este suficient ca un singur astfel de vehicul să primească informații despre traficul din față, iar celelalte mașini vor putea beneficia indirect de aceste date. Infrastructura poate îmbunătăți impactul acestor sisteme. Altfel spus, numărul accidentelor s-ar putea reduce, ajutându-ne, ca în viitor, să atingem țelul prin care nu vor mai fi înregistrate accidente pe șosele", a declarat Steffen Hartmann, managerul care se ocupă de programul intersecțiilor inteligente din cadrul Continental.

Siguranță sporită cu funcția PreviewESC și cu asistentul pentru virajul la dreapta

De multe ori am auzit despre accidentele care s-au petrecut pentru că șoferii nu au adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. În viitor, pentru a evita aceste evenimente, vor exista funcții extinse ale actualelor sisteme de siguranță.

Continental folosește cu succes aplicația eHorzion, în special, pentru vehiculele care activează în transporturi. Cu ajutorul acesteia, șoferii profesioniști sunt îndrumați activ astfel încât să abordeze un stil de conducere sigur și eficient. Dar în viitor, aplicația eHorzion va fi capabilă să ofere și mai multe elemente active pentru un șofat cât mai sigur.

În cadrul Tech Show 2019, experții Continental ne-au demonstrat practic cum cu ajutorul sistemelor prezente astăzi pe mașini și cu o conexiune de date care transmite informații către o platformă comună poți scăpa de problemele cauzate de viteza excesivă.

Cu funcția Road Condition Observer, mașinile folosesc sistemul ESC (Electronic Stability Control) și camerele video pentru a clasifica condițiile de drum. Astfel, sistemul poate identifica următoarele grupe: drum uscat, ud, foarte ud (cu posibilitatea apariției acvaplanării), înghețat sau acoperit cu zăpadă. Aceste informații sunt transmise în cloud, iar de aici, restul mașinilor care se apropie de zonele respective vor primi informațiile despre sectorul de drum.

Șoferul va fi avertizat că urmează o porțiune de drum pentru care ar trebui să reducă viteza. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, sistemul este capabil să preia sistemul de frânare și să încetinească mașina până la o viteză sigură de deplasare. Același lucru poate fi transmis și în cazul virajelor "mascate".

Tot pentru îmbunătățirea siguranței, Continental a dezvoltat deja un asistent pentru virajul la dreapta. Acesta este folosit cu succes pe o mulțime de vehicule utilutare experimentale, iar în curând ar urma să fie introdus și pe piața auto de larg consum.

Mulțumită senzorilor și radarelor deja folosite pentru sisteme precum Lane Change Assist sau Emergency Brake Assist, Continental a dezvoltat Right-Turn Assist System. Tehnologia este capabilă să recunoască bicicliști, pietoni și chiar și persoane care se deplasează pe scuter. Acestea sunt categoriile de participanți la trafic pe care industria le grupează sub denumirea generică "utilizatori vulnerabili ai carosabilului".

Modul de funcționare este cât se poate de simplu. În cazul în care șoferul nu observă că prin partea dreaptă a mașinii se apropie unul dintre utilizatorii descriși mai sus, vehiculul pregătește sistemul de frânare. Dacă ambii utilizatori ai drumului (șofer și bicilist/pieton) își continuă traseul fără să reducă viteza, atunci sistemul va acționa frânele și va opri complet vehiculul pentru a evita o coliziune cu utilizatorul vulnerabil.

Continental menționează că sistemul Right-Turn Assist System îndeplinește toate cerințele stabilite de Euro NCAP cu privire la normele pregătite pentru 2022 în ceea ce privește siguranța pietonilor și a bicicliștilor.

Conform unei analize, acest sistem ar putea reduce cu 5% numărul accidentelor soldate cu decese sau răniri grave în rândul bicicliștilor. Acest procent se aplică doar în cazul Germaniei. În cazul Japoniei, procentul este de 7%, în timp ce pentru SUA procentul crește la 8.5%.

Un nou pas către electrificarea maselor - sistem hibrid la 48V cu posibilitate de rulare 100% electrică

În ultimii ani, electrificarea vehiculelor a stat pe primele poziții în topul investițiilor constructorilor auto. Mulți dintre producătorii auto au venit cu soluții diverse: de la banalul sistem start-stop la tehnologiile mild-hybrid și până la vehiculele 100% electrice.

Unul dintre cele mai comune sisteme care a apărut peste noapte a fost cel denumit mild-hybrid. Avem în față unul dintre cele mai simple sisteme hibride. În general, există un generator sau un agregat asemănător care preia parțial rolul unui motor electric. Acest tip de sistem beneficiază de un pachet de baterii cu o capacitate de stocare mică. Acumulatorii pot înmagazina energia recuperată în momentul frânării și pot asista motorul termic în anumite condiții.

În general, sistemele mild-hybrid funcționează cu baterii la 24V sau 48V și pot fi instalate atât pe propulsoare diesel, cât și pe motoare cu benzină. Avantajul unui mild-hybrid este dat de faptul că motorul termic este asistat la pornirea de pe loc, ceea ce se traduce printr-un consum de carburant mai mic și emisii reduse. În același timp, la viteze de croazieră, vehiculul poate opri complet motorul termic, sistemele mașinii fiind ținute în viață de tehologia mild-hybrid.

Dar Continental a găsit o soluție care ar putea da o nouă față sistemului electric la 48V. Prototipul pe care l-au gândit și care integrează un astfel de sistem electric este capabil să ruleze complet electric. Altfel spus, Continental a gândit un sistem full-hybrid la 48V.

Noul sistem integrează un motor electric, un sistem electronic special și o baterie. Conform oficialilor germani, un astfel de sistem poate reduce emisiile de CO2 cu până la 20% comparativ cu un vehicul echipat doar cu un motor cu combustie internă.

"Scopul nostru a fost să arătăm eficiența unui sistem electric la 48V care, până acum, putea fi atinsă doar cu sisteme cu voltaj ridicat", a declarat Stephan Rebhan, directorul departamentului de Tehnologie și Sisteme de propulsie din cadrul Continental.

Mulțumită noului sistem, mașinile vor putea fi conduse și în modul electric. Un atu al acestui sistem îl reprezintă costul de fabricație mult mai redus comparativ cu un sistem hibrid cu votaj ridicat.

Sistemul a fost implementat pe un Ford Focus pe care l-am testat în cadrul centrului Continental. Cu bateria încărcată (capacitatea acesteia nu a fost anunțată) am reușit să parcurg un traseu de 3 kilometri fără ca motorul cu combustie internă să pornească. Viteza de deplasare nu a fost una mare, echivalând cu o rulare în oraș, însă faptul că sub capotă se afla un sistem la 48V și nu un hibrid clasic, așa cum îl știu, a reprezentat una dintre cele mai interesante experiențe din ultima perioadă.

Prototipul fusese finalizat cu o seară înaintea evenimentului, iar oficialii Continental au menționat că acestă tehnologie va putea oferi în finalul dezvoltării o rulare 100% electrică până la viteze de 80-90 km/h, motorul electric având o putere de 30 kW.

În cazul în care această tehnologie va fi pusă la punct, ar putea reprezenta un nou pas către electrificarea vehiculelor de buget. Tehnologia este mult mai ieftină decât cea a unui hibrid clasic și, totodată, permite și rularea într-un mod electric.

Începutul erei vehiculelor autonome: despre CUbE, un robo-taxi prietenos și complet autonom

În urmă cu doi ani, Continental anunța dezvoltarea proiectului CUbE, un robo-taxi electric și complet autonom. În toată această perioadă, nemții au testat tehnologiile atât în centrele proprii, cât și în zone bine delimitate precum spitale, aeroporturi și universități.

Scopul Continental nu a fost acela de a pune CUbE în producția de serie, ci de a dezvolta un sistem de conducere autonomă care să poată fi implementat pe toate vehiculele. Pentru a putea dezvolta un vehicul autonom, ai nevoie de un adevărat arsenal pentru a-l ghida în trafic. Astfel, inginerii din cadrul Continental au dezvoltat un radar special pentru acest tip de vehicule. Tehnologia poate genera o imagine la 360 de grade a mediului înconjurător utilizând informații primite din partea unor senzori. În acest fel, harta virtuală pe care vehiculul o primește și o interpretează va fi una cât se poată de precisă. Sistemul este capabil să ofere o hartă cu o rază de 200 de metri în jurul vehiculului, iar pentru ca acesta să funcționeze, Continental a integrat șapte senzori radar.

În cadrul evenimentului Tech Show, am urcat într-un astfel de vehicul experimental și am parcurs un traseu lung de câțiva kilometri. Vehiculul electric a oprit într-o stație definită de utilizator, a evitat cu succes un pieton care a traversat printr-un loc neregulamentar, a respectat limitele de viteză și a păstrat o distanță regulamentară față de mașina aflată în fața sa chiar dacă viteza de deplasare nu a fost una constantă.

Mai mult decât atât, oficialii Continental au menționat că începând de anul acesta, tehnologia dezvoltată de aceștia va fi integrată pe shuttle-ul autonom EasyMile EZ10.

Un astfel de vehicul va putea fi folosit atât pentru transportul de persoane, cât și pentru livrările de tip "last-mile".


Comentarii (9)

  • Geană la bicepşii velo-hipsterului din pozele 23+24 -- nici mama coanei A.I. (ditai cyboarga nano-tubo-siliconică) nu l-ar scoate pe şoferul Passatului din mâinile lui. :=)

    Pe bune acu, Muppets Show îmi pare mai interesant decât Tech-Show-urile astea cu scop de îndoctrinare "telefonată" clar întru Brave-New-World-Frăgezire, dar ce mai contează părerea unor retrograzi ca mine, când...
    - "Oraşele inteligente" par tot mai pline de prostalăi
    - "Tehnologia prietenoasă" are utilizatori tot mai duşmănoşi
    - "Siguranţa absolută" posibilă doar prin supraveghere absolută şi control asemenea parcă-şi aduce cu Securitatea aia Atoateştiutoare...

    ...Şi tot aşa până s-ar însera aş putea continua, dacă ar merita.
    Da-i vânare de vânt, ştiu.
    27 1
  • P.S. A nu se înţelege că am vreo obiecţie apropo de articolul în sine -- cu idei complexe deloc uşor de transpus în exprimări clare şi succinte, dar f. bine scris de stimabilul Cornel Ş.

    ...Pe care l-aş întreba doar dacă pietonul evitat de CUbE era "pe bune" sau unul mai puţin curajos, din plastic ? (moale, evident, nu ca-n ultimele interioare VW... :=))
    21 1
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • @Kirotractor

    Te asigur că pietonul nu a fost din plastic :). A fost unul foarte drăgut cu care am și schimbat câteva replici în timpul evenimentului.
    9 1
  • Ramane cum am mai spus: oamenii nu au nevoie de masini personale ci de cutii care sa-i duca la munca si acasa. Normal, nu?
    Asteptam cu interes inscrierea voluntara a gloatei in noile sisteme de transport automatizat sub privirile amenintatoare ale unor deranjati la etaj ca fatuca aia, Greta. :)
    10 2
  • andrei
    tehnologia aia cu protectia pt biciclisti e de nota 100. pacat ca nu e deja implementata. ca biciclist sunt super atent la aceste momente. e foarte usor sa te loveasca, chiar daca e bine intentionat.
    6 3
  • Hey goyim, fiti sclavi buni, mergeti in fiecare zi la munca la corporatie, traiti in niste cutii, mancati insecte sa salvati planeta, nu faceti copii europeni, si lasati-va condusi de trocile conectate la sistemul mama. Zero autonomie personala, zero intimitate, zero independenta, zero abilitate si competenta, zero responsabilitate personala.

    Definitia cuckholding-ului. Living in cuck sheds, driving cuck mobiles, no sex, no meat, no fun. Asta vor globalistii pentru voi sclavilor. Submisiune totala, in timp ce elitele fac ce vor ei. Prefer sa renunt la siguranta dar sa traiesc independent si liber. Sunteti sclavi si va bucurati de asta, din cauza asta nu meritati nici siguranta, nici libertate.
    14 1
  • @Sam93, excelent rechizitoriu! Impecabil chiar...Demult n-am mai devorat o asemenea "pornografie" a adevărului social...

    Totuși, așa cum conștientizăm eu și Mister Kiro, fii sigur că avertismentul tău va rămâne fără ecou (iar efect nici atât nu va avea). Poți, în schimb, să te consolezi cu un "scor" favorabil, dar cam atât...

    O profeție din urmă cu câteva secole prefigura Noul Mileniu, în care toată lumea (cu foarte puține și ortodoxe excepții) va purta "măști de piatră" (și, implicit, va fi "ajutată" de creiere mucilaginoase și de jnimi de tablă).

    Ai punctat, de asemenea, un aspect foarte interesant, de care nu prea se (mai) vorbește, în antiteză cu perioada imediat postdecembristă: sexualitatea...Dar mi se pare normal, din moment ce feministele au dat falusul pe smartphone, iar activitățile casnice tradiționale le creează repulsie (înmulțindu-se analfabetele d.p.d.v. gastronomic). De, dragă! Nu mai mâncăm decât la mall sau apelăm la "catering". Iese vreun cuplu pe undeva? Mai puțină tandrețe, mai multă digităreală (dacă ar sta cineva --- oricine! --- cu mine la o masă și și-ar arde timpul "navigând", i-aș rade o carabă peste obiectul incantației maladive de i s-ar face țăndări...să protesteze apoi...l-aș lua/aș lua-o la niște decedați și lezați de nu i-ar putea duce).

    Multe chestiuni s-ar mai cere "despicate", dar, precum am menționat recent, m-a părăsit suflul necesar pentru a le acorda atenția cuvenită...Fiindcă mă tentează din ce în ce mai accentuat ceea ce subliniai tu mai sus, Sam: LIBERTATEA. Ideal divino-înrâurit "însetat" însă de jertfe (de sine). Nenumărate, necontenite, incomode...Dar toate se cuvin suportate în contul acestui (cel mai) neprețuit giuvaier al zilelor noastre, pe care omenirea l-a pierdut în mocirla tehno-nevrozo-consumerismului. Iar câștigul suprem este că simți că TRĂIEȘTI.
    7 0
  • Multumesc Inexorabil. Nu intentionam sa rabufnesc asa cand am intrat pe articol dar deja nu mai rezist cand vad ca elitele globaliste fac totul sa ne transforme in sclavi submisivi, consumeristi si privati de libertate. Asta in timp ce ei nu joaca dupa reguli. Ei pot conduce super masini, pot zbura cu avioane private, pot trai in palate si face 100 de copii. In timp ce noua ni se baga pe gat propaganda ca trebuie sa incetam cu toate dorintele astea naturale de a avea copii, o casa, control asupra mobilitatii noastre.

    Nu mai rezist sa vad o societate care arata zero respect sau apreciere pentru libertate, autonomie personala dar si responsabilitate. A trai inseamna mai mult decat a fii bine hranit si in siguranta. Acest al doilea val de marxist este mult mai periculos decat primul care a adus comunismul deoarece marxistii si-au dat seama in prezent ca poti conduce si controla mult mai usor prin soft power.

    Adica, da prostimii de mancare, bautura, si tine-i ca pe porci in cotet. Zile ca-i pentru binele lor sa fie intr-un mediu extrem de ingradit si strict controlat dar sigur. Nu conteaza ca traiesti ca un sclav in timp ce elitele globaliste incalca toate regulile pe care le predica. Nu, conteaza doar sa fii ascultator si submisiv.

    Nu vrei masini autonome, electrice, conectate? Pai ti le bagam pe gat cu forta si vrei nu vrei o sa fii fortat de lege sa le accepti. Vrei case mari, familie mare, control asupra propriului destin si tot ce e natural pentru un om sa-si doreasca? Vei fii numit bolnav mintal pentru asta. Vor spune ca iti doresti sa faci rau planetei si societatii. Ce-ti poti dorii mai mult de la viata decat adapost, mancare si "divertisment"? Nimic, daca esti porc. Dar pentru un om, viata inseamna mai mult de atat.
    7 0
  • Mi se pare chiar o binecuvântare de Sus să văd că mai există persoane care își folosesc mintea exact așa cum a hărăzit-o Creatorul și care sunt capabile de simțire autentică, de trăire în duh și în adevăr...Că de "sclavi fericiți" (precum concludenții, dacă nu exemplarii siamezi Edikkk & ACE) mi-s sătul, oriunde mi-aș arunca ochii (inclusiv cei ai minții) pe această planetă devenită sanctuar discreționar al arhitecților Minunatei Lumi Noi.

    Da, acesta este asul din mâneca (sau atuul) slugilor întunericului: a reuși să le inoculeze oamenilor dependențe strașnice, atât de natură materială, cât și cele care permit un deplin și netulburat control psihologic...Și, precum se afirmă în profeticul film "Matrix", "lumea este atât de fără speranță, atât de disperat dependentă de Sistem, încât se va lupta din răsputeri cu oricine i s-ar părea că vrea s-o deconecteze"...Echivalentul "religios" este că înaintemergătorii lui Antihrist se străduiesc neîncetat, în fel și chip, să ne "lege", în mod feroce și pe viață, de cele deșarte, pământești, astfel încât nu doar să pierdem reflexul nativ de a ridica ochii spre Cer, dar să trăim literalmente ca și cum acesta nici n-ar exista sau n-ar fi existat vreodată...Iată filosofia autoreferențială sau înțepenirea iremediabilă în senzația de platou sau "logica orizontalei". Care prevestesc pedepsirea severă, în cadru "legal" și cu efect global a conceptului orwellian "crimăgânditul".
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru