Organismul european de siguranță rutieră Euro NCAP va schimba de anul viitor modul în care va testa mașinile noi la testele de siguranță. Testele de impact vor fi aceleași ca până acum, însă modul de acordare a punctajului va fi diferit.
Concret, noile teste Euro NCAP din 2026 vor fi împărțite în 4 etape de siguranță. Prima etapă constă în conducerea în siguranță. Aici se va pune mai mult accent pe testarea sistemelor avansate de asistență, în special tehnologiile de monitorizare a șoferului. Conform noului protocol, Euro NCAP va acorda puncte pentru sistemele care monitorizează mișcările și activitatea șoferului în timp real.
Sistemele vor trebui să coreleze toate informațiile despre starea șoferului cu sensibilitatea sistemelor de asistență pentru a obține un punctaj cât mai mare la acest test. De asemenea, Euro NCAP va acorda un punctaj suplimentar pentru sistemele care pot să identifice semnele că un șofer ar fi sub influența alcoolului sau al drogurilor.
În cazul în care sunt detectate astfel de semne, sistemul va trebui să oprească mașina în siguranță dacă șoferul nu răspunde la comenzi.La final, Euro NCAP va evalua și interfețele HMI, prin care sunt analizate așezarea și ușurința de utilizare a comenzilor esențiale, cum ar fi butoanele fizice de pe volan. Inclusiv verificarea exactității a informațiilor cu privire la limitele de viteză va fi evaluată.
A doua etapă constă în evitarea accidentelor. Aici intră în discuție sistemele de asistență care intervin în cazul în care detectează un impact iminent. Sisteme precum frânarea de urgență automată și sistemele de păstrare a mașinii în bandă vor fi evaluate aici prin diferite scenarii rutiere puse la cale de Euro NCAP.
Etapa a 3-a este protecția împotriva impactului, care pune accent pe protecția pasivă. De anul viitor, testele de impact frontal vor avea în vedere mai multe tipuri de caroserie pentru șoferi și pasageri. Vor avea loc aici și simulări virtuale, teste cu sanie și se va acorda mai multă atenție asupra riscului de rănire a utilizatorilor vulnerabili, adică pietonii și bicicliștii.
Ultima etapă este siguranța după accident. Aici, Euro NCAP va acorda punctaje pentru mânere exterioare funcționale după impact, în special mânerele acționate electric. În cazul mașinilor electrice, acestea vor trebui să gestioneze corespunzător izolarea acumulatorilor de înaltă tensiune după impact.
Un alt criteriu care va fi notat este legat de notificările automate de urgență. Acestea trebuie să ofere detalii despre numărul de ocupanți din mașină, iar aceștia trebuie să fie detectați chiar și atunci când centurile de siguranță sunt necuplate. La final, tot în cazul vehiculelor electrice, Euro NCAP va nota și abilitatea vehiculului de a oferi șoferului informații despre riscul de incendiu al bateriei și să emită un avertisment corespunzător după impact sau în timpul încărcării.
via Euro NCAP










Uneori când trebuie să selectez niște opțiuni pe ecranul central trebuie să îmi sprijin mâna de marginea ecranului, ca să am destulă precizie să nimeresc cu degetul. De acord cu Andrei - pentru orice opțiune esențială dacă trebuie să mă uit la ecran mai mult de o fracțiune de secundă, dacă trebuie să fac gimnastică cu degetele, mașina nu ar trebui sa aibă punctaj maxim.
si toate sa aiba hud si faruri matrix.
si mai putine luminite in afara farurilor/stopurilor. au ajuns pom de craciun majoritatea din cauza prostului gust generalizat.
Producatorii auto trebuie sa faca o echilibristica foarte complicata in a reusi sa aiba punctaje cat mai mari la testele Euro-NCAP, in acelasi timp sa scada greutatea masinilor pentru a nu-i indeparta pe potentialii cumparatori si pe deasupra sa nu mai creasca preturile la masini, care oricum deja sunt mult prea scumpe pentru majoritatea populatiei.
Partea cu butoanele fizice ma bucura cel mai mult. O idiotenie mai mare decat butoanele capacitive sau comenzile exclusiv pe ecran nu am vazut in toate istoria industriei auto.
Ah, si mi-ar place sa se scada puncte pentru toate discotecile din masini. Atatea lumini si luminite prin toate cotloanele si colturile masinii. Condusul pe timp de noapte cu toate luminile alea este extrem de obositor. Si nu, nu-mi trebuie sa schimb 400.000 de culori ca sa fac pom de craciun in interiorul masinii.
O vorba din popor spune "Just because you can, doesn't mean you should!".
Mai ales în ce privește apelare numerelor de telefon din agendă, unde doar cei cu reale abilități de limbi străine pot să dea comanda să fie sunat un român din agendă.
În rest e simplu să-i spui mașinii să urce sau coboare temperatura, sau să pornească ori să oprească aerul condiționat, etc.
Altfel, nu pot să înțeleg persoanele care conduc mașini noi de zeci de mii de Euro (uneori și de peste o sută de mii), pe care le văd conducând cu telefonul la ureche. E de noaptea minții, au mașini dotate cu toate minunile tehnicii, dar nu știu să-și împerecheze telefonul cu mașina.