Organul de siguranță rutieră Euro NCAP a efectuat o serie nouă de teste de siguranță cu 23 de modele noi. Dintre toate modelele testate în această rundă, 18 modele au obținut 5 stele, în timp ce numai 5 modele au fost notate cu 4 stele. Mai jos vei putea vedea cum s-au descurcat mașinile testate în cea mai nouă rundă de teste.
Tesla Model Y FACELIFT – 5 STELE

Începem seria cu noua Tesla Model Y facelift. Modelul electric al mărcii americane a trecut cu brio testele de siguranță și a primit scorul maxim de 5 stele. Tesla Model Y facelift s-a descurcat foarte bine la toate cele 4 capitole de siguranță, cu următoarele note: 91% pentru protecția adulților, 93% pentru protecția copiilor, 86% pentru protecția pietonilor și 92% pentru sistemele de asistență.
Volvo EX90 – 5 STELE

Așa cum era de așteptat, noul Volvo EX90, omologul electric al lui XC90, a obținut 5 stele la testele Euro NCAP. Pentru cele 4 categorii de siguranță, scorurile sunt următoarele: 92% pentru protecția adulților, 93% pentru protecția copiilor, 82% pentru protecția pietonilor și 86% pentru sistemele de asistență.
LEAPMOTOR B10 – 5 STELE

Primul model din China testat în această rundă este Leapmotor B10, care a primit 5 stele. În cazul SUV-ului electric, notele la cele 4 capitole de siguranță sunt următoarele: 93% pentru protecția adulților, 93% pentru protecția copiilor, 84% pentru protecția pietonilor și 85% pentru sistemele de asistență.
MERCEDES-BENZ CLE COUPE – 5 STELE

Noul Mercedes-Benz CLE Coupe a obținut 5 stele la testele Euro NCAP. În cazul său, protecția adulților a fost notată cu 93%, protecția copiilor a primit 89%, protecția pietonilor a fost marcată cu 87%, iar sistemele de asistență au fost notate cu 83%.
BYD SEAL 6 – 5 STELE

Încă un model venit din China este BYD Seal 6. Și acesta a primit 5 stele la testele Euro NCAP, iar notele pentru capitolele de siguranță sunt următoarele: 92% pentru protecția adulților, 90% pentru protecția copiilor, 84% pentru protecția pietonilor și 85% pentru sistemele de asistență.
CUPRA FORMENTOR – 5 STELE

SUV-ul de performanță al mărcii spaniole se poate lăuda cu 5 stele primite la testele Euro NCAP. La protecția adulților, Cupra Formentor a fost notat cu 91%, în timp ce protecția copiilor a fost notată cu 86%. În schimb, la ultimele două capitole, Formentor nu a obținut note foarte mari. Protecția copiilor a fost notată cu 79%, în timp ce sistemele de asistență au fost marcate cu 77%.
LUCID GRAVITY – 5 STELE

Cel de-al doilea model american testat la noua rundă de teste de siguranță a primit și acesta 5 stele.
Lucid Gravity a primit următoarele scoruri la cele 4 capitole de siguranță: 83% pentru protecția adulților, 93% pentru protecția copiilor, 80% pentru protecția pietonilor și 85% pentru sistemele de asistență.SKODA ELROQ – 5 STELE
Noul model electric al mărcii cehe este o mașină sigură, lucru dovedit de cele 5 stele obținute la testele Euro NCAP. În cazul lui Skoda Elroq, protecția adulților a primit 90%, protecția copiilor a fost notată cu 87%, protecția pietonilor a fost marcată cu 77%, iar sistemele de asistență au primit 78%.
SKODA ENYAQ FACELIFT – 5 STELE

Cel de-al doilea model Skoda testat în această rundă a fost noul Enyaq facelift. Modelul electric a primit și acesta 5 stele, iar notele pentru cele 4 categorii de siguranță sunt absolut identice cu cele ale lui Skoda Elroq.
CUPRA LEON – 5 STELE

Versiunea de performanță a lui Seat Leon a primit 5 stele. Notele pentru cele 4 categorii de siguranță sunt următoarele: 88% pentru protecția adulților, 86% pentru protecția copiilor, 82% pentru protecția pietonilor, 77% pentru sistemele de asistență.
TOYOTA BZ4X FACELIFT – 5 STELE

Noua versiune actualizată a lui Toyota bZ4X a primit 5 stele la testele Euro NCAP. Notele pentru cele 4 categorii de siguranță sunt: 88% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 80% pentru protecția pietonilor și 79% pentru sistemele de asistență.
SEAT LEON – 5 STELE
Pentru că Seat Leon și Cupra Leon sunt aceeași mașină, scorurile obținute la cele 4 categorii de siguranță sunt neschimbate.
SUBARU SOLTERRA FACELIFT – 5 STELE
Subaru Solterra este identic din punct de vedere tehnic cu Toyota bZ4X, așa că și în acest caz avem scoruri neschimbate la cele 4 capitole de siguranță.
VOLKSWAGEN ID.3 FACELIFT – 5 STELE

Noua versiune actualizată a lui Volkswagen ID.3 a primit 5 stele la testele de siguranță. Pentru acest model, notele la cele 4 capitole de siguranță sunt următoarele: 86% pentru protecția adulților, 87% pentru protecția copiilor, 78% pentru protecția pietonilor și 76% pentru sistemele de asistență.
KIA EV5 – 5 STELE

Noul SUV electric Kia EV5 a obținut 5 stele la testele Euro NCAP și următoarele note: 83% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 74% pentru protecția pietonilor și 80% pentru sistemele de asistență.
MG MGS9 PHEV – 5 STELE

SUV-ul de dimensiuni mari MG MGS9 PHEV a obținut 5 stele și următoarele note: 84% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 74% pentru protecția pietonilor și 77% pentru sistemele de asistență.
AUDI A3 FACELIFT – 5 STELE

Noul Audi A3 facelift a primit 5 stele la testele Euro NCAP.
Pentru cele 4 capitole de siguranță, scorurile sunt următoarele: 86% pentru protecția adulților, 81% pentru protecția copiilor, 76% pentru protecția pietonilor și 74% pentru sistemele de asistență.HONGQI EHS7 – 5 STELE

SUV-ul de dimensiuni mari Hongqi EHS7 a primit 5 stele la testele Euro NCAP și următoarele note: 93% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 82% pentru protecția pietonilor și 83% pentru sistemele de asistență.
BMW SERIA 2 GRAN COUPE – 4 STELE

Trecem acum la modelele care au obținut 4 stele la testele Euro NCAP. Primul model care a primit acest scor în această rundă este BMW Seria 2 Gran Coupe. Modelul bavarezilor a primit următoarele note la cele 4 capitole de siguranță: 78% pentru protecția adulților, 86% pentru protecția copiilor, 85% pentru protecția pietonilor și 80% pentru sistemele de asistență.
TOYOTA YARIS CROSS – 4 STELE

Toyota Yaris Cross a primit 4 stele la testele Euro NCAP, iar notele la cele 4 capitole de siguranță sunt următoarele: 79% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 83% pentru protecția pietonilor și 76% pentru sistemele de asistență.
VOLKSWAGEN MULTIVAN – 4 STELE
Noua generație Volkswagen Multivan trebuie să se mulțumească doar cu 4 stele la testele Euro NCAP. Notele pentru cele 4 categorii de siguranță au fost: 77% pentru protecția adulților, 87% pentru protecția copiilor, 78% pentru protecția pietonilor și 75% pentru sistemele de asistență.
VOLKSWAGEN CADDY – 4 STELE

Noul Volkswagen Caddy a obținut 4 stele la testele Euro NCAP și următoarele note: 72% pentru protecția adulților, 80% pentru protecția copiilor, 80% pentru protecția pietonilor și 71% pentru sistemele de asistență.
NISSAN QASHQAI FACELIFT – 4 STELE

Ultimul model testat în noua serie de teste Euro NCAP a fost Nissan Qashqai facelift. Modelul japonez a primit 4 stele și următoarele note la cele 4 capitole de siguranță: 78% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 65% pentru protecția pietonilor și 62% pentru sistemele de asistență.
via Euro NCAP





























Comentarii (0)