Fabrica Bosch din Blaj a produs 25 de milioane de senzori lambda în ultimii 5 ani: uzina asigură peste 50% din volumul anual de senzori produși de companie la nivel global

de Paul Cosma
Miercuri, 15.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bosch a anunțat că fabrica sa din Blaj a atins o producție de 25 de milioane de senzori lambda în ultimii cinci ani. Potrivit companiei, uzina asigură peste jumătate din volumul total de senzori de oxigen produși de Bosch la nivel global.

Bosch, unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologii și servicii din lume, a înregistrat o bornă importantă în “lupta împotriva emisiilor de CO2”.

Compania a transmis că fabrica din Blaj a ajuns la o producție de 25 de milioane de senzori lambda în ultimii cinci ani. Cu peste jumătate din volumul total de senzori de oxigen produși de companie la nivel global, uzina din Blaj livrează “o componentă esenţială a sistemului modern de emisii care monitorizează şi reglează procesul de combustie”.

În 2020, senzorul lambda a ajuns la a şasea generaţie, iar fabrica Bosch din Blaj este prima unitate de producție a companiei responsabilă de manufacturarea acestei noi serii și nominalizată, totodată, drept locație pilot pentru producția următoarelor generații de senzori de oxigen.

La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Începând din anul 2013, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Gasoline Systems.

Bosch produce la Blaj componente pentru industria auto: senzori de viteză a roților, senzori de turație a arborelui cotit, senzori şi componente electronice pentru grupul motopropulsor.

Via Bosch

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru