Faceți cunoștință cu Volkswagen Atlas, un SUV cu șapte locuri, fratele mai mare al lui Touareg

de Daniel Popescu
Vineri, 28.10.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cu o lungime de peste 5 metri, Volkswagen Atlas este mai mare chiar şi decât Touareg. Are 7 locuri, este destinat famiilor şi utilizează motoare de 241 şi, respectiv, 283 de cai putere.

După o serie de informaţii apărute în presa internaţională şi acompaniate de un clip care dezvăluia designul său, Volkswagen a lansat oficial noul său SUV Atlas destinat în special pieţei din Statele Unite ale Americii.

Vokswagen Atlas este modelul cu care constructorul german speră să stârnească interesul familiilor, prin cele 7 locuri pe care le pune la dispoziţie, acesta fiind de altfel şi cel mai mare SUV dezvoltat de nemţi pentru piaţa americană. Cu o lungime de 5037 de milimetri, noul Atlas este cu circa 200 de milimetri mai lung decât Touareg şi este dezvoltat pe platforma MQB, aceeaşi folosită de Golf, Tiguan şi viitorul Touareg.

De astfel, Volkswagen susţine că a creat o metodă inovatoare pentru rabatarea celui de-al treilea rând de scaune, chiar dacă pe al doilea rând este amplasat şi un scaun pentru copii, totul cu scopul de a crea un spaţiu mai generos pentru bagaje.

Urmareste Automarket
Şi pentru că am adus vorba despre interior, merită menţionat că Atlas utilizează deja celebrul Digital Cockpit, iar sistemul multimedia este compatibil cu Apple CarPlay, Android Auto sau MirrorLink şi include un sistem audio premium Fender cu 12 difuzoare şi un amplificator de 480 W.

Din punct de vedere al pachetului tehnic, Atlas va fi disponibil la lansare cu două motorizări pe benzină.

Prima este bazată pe un motor turbo cu 4 cilindri de 2.0 litri care furnizează 241 CP, are cutie automată cu 8 trepte şi este disponibil doar cu tracţiune faţă. Cea de-a doua opţiune este un motor cu 6 cilindri de 3.6 litri capabil să genereze 283 CP care poate fi comandat atât cu tracţiune faţă, cât şi cu tracţiune integrală 4Motion.

Nu în ultimul rând, Volkswagen Atlas include şi o serie de tehnologii moderne, iar producătorul susţine că este primul SUV din această clasă care oferă un sistem de frânare post-coliziune (Automatic Post-Collision Braking System), pe lângă Adaptive Cruise Control, Forward Collision Warning, Blind Spot Monitor, Lane Departure Warning şi Autonomous Emergency Braking.

Volkswagen a creat sistemul Automatic Post-Collision Braking System pe ideea că o coliziune nu reprezintă o acţiune singulară, ci este efectul mai multor evenimente care urmează unui impact iniţial. Practic, sistemul acţionează automat frânele atunci când o coliziune iniţială este detectată de senzorii amplasaţi pe airbag, astfel că reduce energia cinetică reziduală şi, prin urmare, pericolul unor avarii suplimentare. 

Atlas va fi prezentat şi în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles de la jumătatea lunii noiembrie, iar lansarea este programată pentru primăvara anului viitor.

Cel puţin pentru moment, noul Atlas va fi produs şi destinat exclusiv pieţei din Statele Unite.

Via Volkswagen

Comentarii (19)

  • E frumos! personal mi-ar fi placut o alta culoare de prezentare.
    8 15
  • Mecanicu'
    Ceva absolut dezgustator de la VW, se intampla chiar acum...apare pe toate site-urile "Oferta speciala Passat Executive 19.844 Euro (TVA inclus)"

    http://oferte.volkswagen.ro/executive/passat-executive/?utm_source=GoogleCPC&utm_campaign=Executive&utm_medium=Search

    cand deschizi oferta de fapt este un Passat Trendline 1.6 TDI/120 CP - trendline pentru necunoscatori cel mai ieftin passat posibil

    De ce sa atribui celui mai ieftin produs din gama titulatura de "Executive" care duce cu gandul la premium?
    ca sa duci clientii in eroare exact, v-ati prins sunteti minunati...

    Protectia consumatorului ar trebui sa se sesizeze pentru reclama mincinoasa si ar merita si un articol extrem de critic din partea automarket, cei de la Porsche Romania!

    Reclamele au inceput sa fie ca stirile eronate de pe mai toate portalulurile de stiri: "de necrezut dezastrul ce s-a putut intampla aseara la Oltenita" si din articol afli ca un bloc a ramas fara apa calda...


    Titulatura de Executive este insotita si de imaginea un VW Passat R line sclipitor, cu faruri led, geamuri fumurii...dar de fapt masina care se vrea vanduta are doar volan, scaunele cele mai ieftine si portiere...

    Mmmm??

    Nota bene: sunt posesor de passat B8, deci consumator de VW...
    39 15
  • Intotdeauna am considerat de designul celor de la VW ca fiind unul "corect" pt ca ofereau personalitate modelelor fara sa iasa in evidenta. Au reusit chiar sa scoata si modele foarte frumoase, gen Passat CC, sau Scirocco.
    DAR, masina asta e de-a dreptul hidoasa. Altfel nu pot cataloga strutocamila asta cu aer american, ce aduce a Duster mai patratos. Interiorul, desi pare foarte calitativ aduce mai mult a Skoda.
    Pacat, mare pacat. Conceptul care a stat la baza avea un interior superb, cu linii de bun gust. Acesta pare desenat cu echerul.
    16 14
  • Valius
    @Mecanicu' ai dreptate. Plus jantele, alea din imagine sunt de 19.
    8 6
  • @Mecanicu'
    Bine ai venit in lumea reala! Asa e marketingul, si sa stii ca il practica toti, nu doar Vw. Daca te uiti la reclamele Ford o sa vezi acelasi lucru (pun pretul de la Trend si masina prezentata este Ghia sau Titanium), la toate marcile premium este prezenta aceeasi situatie, la franceze (Renault sunt maestrii cu Talisman si Megane), Opel....practic cam toti. Mazda avea o campanie agresiva cu Mazda 6 si CX5 si cand vezi pretul de 19.xxx euro pentru masina zici wow...cand colo e nivelul Emotion cu volan si frane. Economia de piata, marketing de taraba...
    22 3
  • kalashnikov
    eu inteleg ca folosesc elemente comune pe mai multe modele dar deja exagereaza,de exemplu volanul si blocul de climatizare il regasesti pe toata gama de la polo la transporter, la asa masina puteau pune ceva diferit, cat despre design int/exterior fiecare cu gusturile lui.......
    13 7
  • hazard
    Daca si pe asta VW va pune motorul de un litru eu il voi provoca la o liniuta cu un scuter de 50cmc :))
    17 6
  • Mecanicu'
    Pai eu nu am venit din paradis sa ma cobor in lumea reala! Sunt revoltat ca autoritatile lasa sa se intample asemenea magarii !!!

    Asta nu e marketing, este golaneala, laba, chinezarie, ceva demn de Tatra, Lada si masini indiene de care nu a auzit nimeni...
    VW passat R line din imagine pe care este lipita inscriptia Executive la numarul de imatriculare costa cel putin 50.000 euro ...si ei vor sa lase sa se inteleaga ca iti vand o masina de 50.000 la 19.844 Euro (TVA inclus)....


    Asta e marketing adevarat, de calitate, occidental la VW:
    https://www.youtube.com/watch?v=WNMcv-z3KdI
    8 6
  • Eu nu înțeleg de ce și-ar lua cineva ditamai SUV-ul cu 7 locuri fără tracțiune integrală. Nu există alternative?
    13 4
  • Marian
    Nu am avut rabdare sa citesc toata stirea, dar citind in diagonala am ramas cu urmatoarele idei:
    - este mai mare ca si Touareg. Pana acum in toate stirile il dadeati ca o sa fie cu 7 locuri dar intre Tiguan si Touareg
    - scrie ca este facut pe platforma MQB, aceeaşi folosită de Golf, Tiguan şi viitorul Touareg
    - cand ati dat stirea cu noul Touareg ca o sa fie pe MQB ziceati ca aceasta platforma suporta doar motoare asezate transversal, deci adio V6. La asta vad ca se poate si V6, deci?
    19 3
  • interior exterior...jeep grand cherokee cu aspect de Volkswagen sau , invers, cum vreti voi, Volkswagen cu aspect de jeep grand cherokee.
    11 10
  • Rugaminte
    Va rog sa va uitati cu atentie la Tourareg-ul actual la interior si exterior aici:

    http://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-volkswagen-touareg-facelift-v6-tdi-59247.html#/image-id/381693

    E Rolls Royce pe langa autoutilitara cu 7 locuri de mai sus...
    11 8
  • Oribil ! Niciodata nu voi cumpara masina de la acest producator, prefer in continuare Opel, sau daca este cazul de la alti competitori activi pe piata de desfacere. Daca Atlas, care se vrea a fi un SUV de clasa superioara Touareg-ului arata in halul asta, atunci Touareg cum va arata ? La interior arata identic cu Skoda Kodiaq, in aceleasi linii discordante si plictisitoare. Calitatea materialelor, asa cum ne-a obisnuit VW , doar cateva zone cu poliuretan moale pe versiunile de top, in rest nu observ ( cel putin in poze ) nici o alta insertie cu cusatura din piele la interior, asa cum vedem pe Mazda CX-9 spre exemplu.
    10 10
  • fan dacia
    seamna sau mi se pare cu un duster primu model la fata? aceleasi faruri/linie....
    daca ziceti ca seamana...il cumpar !!!! ca nu imi plac schimbarile majore...si asa cainele se poate obisnui cu aspectul masinii si nu ma latra/pisa rotile :D
    0 2
  • @Tonyelpipi

    deci tu preferi Opel si te plangi de calitatea materialelor intr-un Volkswagen:)) a innebunit lumea.

    Atlas se vrea superior Touareg-ului doar dpdv al numarului de pasageri pe care ii poate transporta. Ca pret va fi sub Touareg. Ai citit articolul sau ai scris doar asa?
    10 2
  • @DanG

    Inainte de a-mi poci pseudonimul, ai putea avea macar bunul simti de a te documenta. Atlas este intr-o clasa superioara Touaregului, avand o lungime totala de 5037 mm , fata de 4801 mm. Asta inseamna ca este un SUV full-size ( de lux ) creat special pt piata americana, adica o clasa peste Touareg ( clasa mare premium ). I'm sorry, dar nu am mai auzit asta pana acum ''Atlas se vrea superior Touareg-ului doar dpdv al numarului de pasageri pe care ii poate transporta'', asta inseamna ca Loganul este superioar unui Lamborghini ca doar are cinci locuri. In cele din urma nu am inteles antipatia ta fata de Opel . VW practica preturi mult mai mari ca acesta, ce legatura are una cu cealalta ?

    Asadar, in cele ce urmeaza veti avea onoarea de a citi raspunsurile candriului DanG, acompaniate de talcurile Bunului Doctor…
    4 7
  • Atlas si Touareg sunt SUV-uri mid-size, diferenta e ca primul va avea ampatament largit. De altfel presa din SUA vede deja Atlas ca un concurent pentru Honda Pilot si GMC Acadia (generatia noua).

    La VW, relatia dintre Atlas si Touareg e ca la Nissan cu cea dintre cu Qashqai si X-Trail (Rogue pe piata SUA), insa la o clasa mai mica in cazul japonezelor: ambele sunt compacte.

    Suv-uri full size non-premium sunt Tahoe si Expedition. Au peste 5.2 metri lungime si ampatamente de aproape 3 metri.

    Personal ma lasa rece. E prea cutie. Daca era Jeep avea o scuza. Asa...
    6 7
  • Salut Andy !

    Atlas are in jur de 3 metrii intre cele doua osii, ceea ce-l situeaza in categoria Suvs full-size. Mid-size sunt cele care au 2,8m gen Jeep Commander si 4,787 mm lungime totala. In ceea ce priveste si restul afirmatiilor tale, Tahoe imprumuta platforma tehnica a unui SUV premium ~ Cadillac Escalade, asadar el este premium.
    3 5
  • MichaelM
    Sunt convins ca a existat un studiu inainte sa fie proiectat modelul. In nici un caz nu va fi un best seller in Romania. Insa se incadreaza intr o anumita gama alaturi de Chevrolet Tahoe, Chevrolet Suburban, GMC Yukon, GL care se vand pe continentul nord american si sunt SUV urile preferate ale americanilor alaturi de cele europene binenteles. Escalade, Lincoln Navigator se vand de aseamenea si doar cu tractiune spate pentru ca "caldura" :), nu ploaie nu ninsoare in partea de sud a Americii. Gusturile nu se discuta dar si mie mi se pare urat.
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru