Ferrari respinge mașinile autonome: "Vrem ca oamenii să se distreze, nu cipurile"

de Tiberiu Safta
Vineri, 05.06.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Benedetto Vigna, CEO-ul Ferrari, a declarat că marca italiană nu va produce niciodată mașini complet autonome. El spune că viitoarele modele Ferrari vor avea sisteme de asistență mai avansate, dar o persoană va rămâne întotdeauna în control la volan.

În urmă cu puțină vreme, Ferrari a deschis un nou capitol în lunga și bogata sa existență cu lansarea primului său model electric, Luce. Acesta este cel mai avansat model al mărcii din punct de vedere tehnologic și face parte dintr-un plan mai amplu al mărcii de a lansa 20 de modele noi până în 2030.

După lansarea primului său model electric a început să apară întrebarea dacă Ferrari va lansa în viitor și un model autonom. La această întrebare, Benedetto Vigna, șeful Ferrari, a dat un răspuns ferm că marca italiană nu va produce niciodată o asemenea mașină.

Vigna a declarat că Ferrari va pune întotdeauna accent pe plăcerea umană atunci când vine vorba de lansarea de modele noi, oricât de avansate ar fi acestea.

„Noi nu vom face mașini complet autonome, punct”, a spus CEO-ul Ferrari. „Vrem ca oamenii să se distreze, nu cipurile. Vrem să avem un volan și un bărbat sau o femeie la volan. Altfel, de ce ai cumpăra un Ferrari?”, mai spune Benedetto Vigna.

Șeful mărcii a mai precizat că viitoarele modele ale mărcii vor avea tehnologie din ce în ce mai avansată pentru sistemele de asistență.

Chiar și așa, toate modelele Ferrari lansate în viitor vor avea în centru o persoană care va rămâne întotdeauna în control la volan.

via Motor1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru