Mercedes a început producția sedanului electric EQS la Sindelfingen

de Paul Cosma
Miercuri, 12.05.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a dat startul producției de serie pentru sedanul electric EQS în cadrul uzinei Factory 56 din Sindelfigen (Germania).

După o serie lungă de imagini teaser, Mercedes EQS a fost prezentat în aprilie, având o autonomie de 770 de kilometri. 

O lună mai târziu, echivalentul electric al lui Mercedes-Benz Clasa S a intrat în producție în Germania. Astfel, EQS se alătură pe liniile de asamblare din Sindelfigen unor modele precum Clasa S cu ampatament mărit sau Mercedes-Maybach Clasa S. 

Noul Mercedes-Benz EQS este disponibil cu două versiuni: EQS 450+ și EQS 580 4Matic. Ambele versiuni dispun de același pachet de acumulatori, cu o capacitate de 108.6 kWh. 

Versiunea entry-level beneficiază de un singur motor, însărcinat să pună în mișcare doar axa spate. El dezvoltă 330 de cai putere și un cuplu de 550 Nm

Cu aceste resurse, sedanul de lux sprintează de la 0 la 100 de km/h în doar 6.2 secunde. Viteza maximă este limitată la 210 km/h, o trăsătură valabilă și pentru versiunea mai potentă din gamă. Consumul versiunii entry-level este de 20.4 kWh. 

Versiunea EQS 580 4Matic dispune de două motoare, unul pe puntea față și unul pe puntea spate, care își dau mâna pentru a livra o putere totală de 516 cai. Cu un asemenea bagaj de resurse, limuzina electrică sprintează până la 100 de km/h în doar 4.1 secunde. Pe viitor, aceste valori vor fi eclipsate de o versiune AMG, care va livra 715 cai putere

Via Mercedes-Benz

Comentarii (3)

  • Uahaha, ce-mi place! Ador!!

    Carevasăzică, vă furnizăm electroase baroase la oase cu coişpe mii de cai-putere, dar neapărat limitate pe la 200 km/h, că doar la ce vă treb’e viteze de bolid? Important este să râdeţi de “dinozauri” fluturându-le pe la nas fişa tehnică impresionantă, dar, când va veni vorba de “blană”…ups, ăăă, noi respectăm mediul, ghelbanilor care urâţi copilaşii polari şi urşii cu cancer pulmonar.
    13 13
  • Elvira
    Mi-e si frica sa intreb cat costa.
    3 0
  • Johnny
    Oare de ce electricele lor au toate "grila" aceea de plastic lucios? N- a observat niciun manager ca arata prost si ieftin?
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru