Mercedes-Benz dezvăluie interiorul noului GLC Electric: ecran masiv de 39 inch

de Tiberiu Safta
Vineri, 05.09.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini oficiale cu interiorul viitorului GLC Electric. Noul model, care va fi prezentat oficial în 7 septembrie, va primi cel mai mare ecran montat vreodată pe un model de serie al mărcii germane.

Au mai rămas doar două zile până când vom face cunoștință oficial cu noul Mercedes-Benz GLC cu tehnologie EQ. Sau, pe scurt, versiunea pur electrică a lui GLC. Până atunci, marca germană ne-a oferit deja o idee despre cum va arăta exteriorul noului model, cu o imagine sugestivă publicată în această vară. Acum, a venit momentul să vedem și primele imagini oficiale cu interiorul noului model.

CEL MAI MARE ECRAN MONTAT PE UN MERCEDES-BENZ DE SERIE

Primul element care iese imediat în evidență odată ce vei urca în habitaclul viitorului GLC Electric este ecranul masiv MBUX Hyperscreen, care se întinde pe toată lățimea bordului. Cu o diagonală care măsoară 39 inch, acesta este cel mai mare display montat vreodată pe un model de serie Mercedes-Benz. Ecranul integrează tehnologie matrix de iluminare, cu peste 1000 de LED-uri individuale și cu un sistem inteligent de diminuare a luminozității împărțit în mai multe zone.

Consola centrală și bordul sunt unite printr-o sculptură decorativă mare, accentuată de sistemul de iluminare ambientală în părțile inferioare.

În funcție de echiparea aleasă poți avea două zone de încărcare prin inducție pentru telefon.

Aeratoarele galvanizate sunt și acestea iluminate. Atunci când schimbi temperatura în habitaclu se schimbă și culoarea luminilor ambientale și din jurul aeratoarelor.

La final, pe ecranul noului Mercedes-Benz GLC Electric mai pot fi afișate stiluri artistice ambientale diferite. Culorile instrumentarului digital, comenzilor și cele ale luminilor ambientale se schimbă în funcție de stilul artistic ales.

Lansarea noului Mercedes-Benz GLC Electric va avea loc în 7 septembrie.

via Mercedes-Benz

Comentarii (3)

  • Ciudat, insa imi place cum arata
    0 1
  • Arata cam bine cu totul mai ales pt o clasa medie. Presupun ca pe ICE nu va fi asa :)
    Probabil va avea moduri in care ramane doar instrumentarul si restul e blacked ca sa nu te distreze
    1 1
  • Trebuie sa aibă o viață ușoară designerul de interior. Trântește un ecran pe toată lățimea bordului și pleacă la o cafea. E interesant ca gadget dar varză ca ergonomie și un secol distanță de designul tradițional Mercedes: elegant și luxos.

    Sunt curios cât costă să-l înlocuiești dacă se crapă.

    Interesant ca l-au prezentat azi, în același timp cu BMW iX3, la care designerii și specialiștii în ergonomie chiar au muncit. BMW a ales sa proiecteze informația sub parbriz, în loc sa pună un ecran.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru