Feedback

Mini a prezentat versiunea John Cooper Works Countryman facelift: mici îmbunătățiri estetice și motor de 2.0 litri cu 306 CP

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 22.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mini a publicat primele imagini și detalii referitoare la John Cooper Works Countryman facelift. Britanicii au pregătit mici îmbunătățiri estetice și câteva noutăți pentru interior. Motorul de 2.0 litri oferă în continuare 306 CP și 450 Nm.

La finalul lunii mai, Mini a prezentat Countryman facelift. SUV-ul constructorului britanic "a suferit" modificări exterioare, dar în același timp a primit și o serie de îmbunătățiri pentru interior. Cea mai potentă versiune introdusă în acel moment a fost Cooper SE Countryman All4 facelift, o variantă plug-in hybrid cu 220 CP și autonomie de până la 61 de kilometri.

Acum, MINI anunță debutul versiunii de performanță John Cooper Works Countryman facelift. Asemeni variantelor "civile", modelul propune faruri și stopuri cu design nou și o grilă frontală restilizată.

SUV-ul de peroformanță plusează cu un sistem de evacuare cu două terminații cu diametrul de 95 de milimetri.

Totodată, Mini introduce două nuanțe noi de caroserie (White Silver Metallic și Sage Green Metallic), dar și pachetul exterior Piano Black (o serie de accesorii de caroserie finisate în negru lucios). Standard, John Cooper Works Countryman facelift va fi echipat cu jante de 18 inch și cu etriere vopsite în nuanța Chili Red.

La interior, britanicii introduc instrumentarul digital de bord cu diagonala de 5 inch și noul sistem de infotainment care comunică cu pasagerii prin intermediul unui ecran tactil de 8.8 inch.

Sub capota SUV-ului de performanță se află același motor de 2.0 litri care dezvoltă 306 cai putere și 450 Nm.

Resursele sunt gestionate de o transmisie automată cu opt trepte și de sistemul de tracțiune integrală All4. În aceste condiții, John Cooper Works Countryman facelift poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5.1 secunde.

De asemenea, modelul britanic a fost echipat cu o suspensie îmbunătățită care poate fi comandată și cu amortizoarele controlate electronic.

Mini John Cooper Works Countryman facelift va fi disponibil începând cu luna noiembrie. 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru