Noul concept Toyota Corolla Cross H2 anunță o viitoare versiune cu hidrogen a crossover-ului compact

de Tiberiu Safta
Marti, 06.12.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota a publicat imagini oficiale cu noul concept Corolla Cross H2. Această mașină este bazată pe versiunea de serie a crossover-ului compact, dar în locul motorizării hibrid, conceptul primește un propulsor pe bază de hidrogen.

Constructorul japonez a prezentat un nou concept cu un motor cu pile de hidrogen, bazat pe noul crossover compact Corolla Cross. Față de versiunea de serie, conceptul Corolla Cross H2 este neschimbat la nivel vizual, în afara unei grafici speciale la exterior.

Diferența se găsește sub capotă. Acolo, unitatea hibridă de 199 de cai putere a fost înlocuită cu una pe bază de hidrogen. Propulsorul noului concept este compus dintr-un motor termic cu 3 cilindri, de 1.6 litri turbo. Motorul a fost preluat de la hot hatch-ul GR Corolla și a fost adaptat special pentru a rula cu hidrogen.

Toyota nu a oferit nicio informație despre performanțe sau autonomie. Cu toate acestea, constructorul nipon spune că puterea de combustie a crescut cu 24%, ceea ce face ca propulsorul să fie aproape la fel de puternic ca un motor convențional pe benzină.

De asemenea, Toyota mai adaugă faptul că autonomia este mai mare cu 30% față de iterațiile anterioare ale propulsoarelor cu hidrogen, iar realimentarea durează doar 1 minut și 30 de secunde.

O mare parte din tehnologia propulsorului noului concept a fost dezvoltată pe circuit.

De aici rezultă timpul de realimentare foarte rapid.

Conceptul este echipat și cu un rezervor special pentru stocarea hidrogenului. Mașina va fi testată în condiții reale în Japonia, pe timp de iarnă. Deocamdată, Toyota nu a precizat dacă va exista și o eventuală versiune de serie a acestui concept.

via Toyota

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru