OPINIE. Când o minciună a jurnaliştilor costă 6 miliarde de euro

de Mircea Meșter
Vineri, 25.09.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cei de la BMW au fost acuzaţi ieri de AutoBild Germania că s-ar afla în aceeaşi oală cu Volkswagen şi că X3 2.0 diesel emite de 11 ori mai mult decât limitele legale. Jurnaliştii germani au rectificat apoi informaţiile, însă BMW scăzuse deja la bursă cu 10%. Gaz pe foc şi o explozie artificială într-un moment complet nepotrivit.

CRIZA VW: Tot ce trebuie să știi despre cazul Dieselgate

Criza Volkswagen, aşa cum este denumită povestea manipulării testelor de emisii de către constructorul german în Statele Unite (n.m. întreaga derulare a evenimentelor este aici), capătă în unele cazuri nuanţe derizorii. Pentru că subiectul este unul fierbinte, sub presiune, şi are potenţialul de a schimba implicit lumea auto aşa cum o ştim, motoarele diesel fiind acum sub lupa autorităţilor de pe toate continentele, riscurile de "explozie" sunt foarte ridicate.

Ediţia germană a publicaţiei AutoBild a anunţat ieri cu surle şi trâmbiţe că are informaţii legate de faptul că BMW ar fi măsluit la rândul său testele de emisii şi consum pe X3, maşină care ar emite de 11 ori mai mult decât limitele legale.

Într-o lume auto aflată în ultimele zile sub o presiune imensă din cauza scandalului care a pornit din State, această informaţie a avut efectul unei flăcări deschise într-o cameră plină cu gaz. Puţini (printre care se numără cei de la BMWBlog.ro) s-au obosit să verifice sursa citată de AutoBild, iar presa auto mondială a sărit hulpav pe noul subiect.

Practic, în focul "acţiunii" nici măcar nu a mai contat că BMW a dezminţit oficial orice implicare într-un mecanism de manipulare a emisiilor, comunicatul mărcii germane fiind mai degrabă unul publicat de oficiali miraţi decât de unii acuzaţi.


Practic, în focul "acţiunii" nici măcar nu a mai contat că BMW a dezminţit oficial orice implicare într-un mecanism de manipulare a emisiilor, comunicatul mărcii germane fiind mai degrabă unul publicat de oficiali miraţi decât de unii acuzaţi. Iar pentru că informaţia s-a rostogolit şi s-a făcut bulgăre, efectele au fost radicale: BMW a căzut la bursa din Frankfurt cu 9.7%, drept pentru care valoarea de piaţă a mărcii a coborât şi ea cu 6 miliarde de euro. În câteva minute. Cea mai mare scădere din ultimii 4 ani pentru BMW. 

Totul, din cauza unui articol. Fals, aşa cum s-a demonstrat ulterior.

AutoBild a retractat după câteva ore atât informaţia, cât şi invitaţia către public de a cumpăra numărul viitor al revistei, care apare pe piaţa germană astăzi. O metodă pe cât de ieftină de a aduna public, pe atât de costisitoare pentru mărcile implicate. De altfel, ce-a făcut ieri AutoBild nu este deloc departe de ceea ce a făcut Volkswagen. O minciună cruntă cu repercusiuni majore. Teoretic ar trebui să mă bucur să văd faptul că puterea presei este încă una imensă. Practic, ideal ar fi ca această putere să fie utilizată în scopuri pozitive.

O precizare: tot respectul pentru colegii de la AutoBild România, care nu au nicio implicare şi care-şi fac treaba profesionist în continuare. Şi care pică şi ei involuntar în oală fără a avea vreo vină.

Nu. Nu toţi constructorii fac "ce-a făcut Volkswagen"

Esential 52.6 miliarde de euro era valoarea de piaţă a BMW Group la Bursa din Frankfurt înainte de articolul AutoBild Germania.
46.6 miliarde de euro a fost valoarea totală a acţiunilor BMW AG după articolul AutoBild.
Povestea întregului scandal este atât de complexă, încât este absolut necesar să ne păstrăm minţile limpezi, indiferent de situaţie.
Este simplu să spui că "toţi constructorii fură la capitolul emisii şi la capitolul consum", anunţând cifre mai mici decât cele reale.

Problema este că acest lucru nu este neapărat ilegal.

Volkswagen a picat în acest subiect pentru că a făcut un artificiu opus legislaţiei: a montat un soft care recunoştea faptul că maşina e testată pe banc şi limita emisiile în acele momente pentru ca ele să se menţină în limitele legale. Şi nu a declarat prezenţa sa. Apoi, când maşinile plecau pe stradă, ele emiteau până la de 40 de ori mai mult NOx, oxid de azot, o substanţă nocivă pentru plămâni. Încă o dată: de 10-40 de ori mai mult. 

Confruntaţi cu testele reale, cei de la VW SUA au continuat să nege comiterea vreunei ilegalităţi. Timp de un an. Apoi, forţaţi de împrejurări, au făcut un recall pentru cele 500.000 de maşini afectate în SUA, însă acesta nu a schimbat nimic în comportamentul motoarelor. "Recall-ul care nu a reparat niciodată vreo maşină", cum titrează inspirat Washington Post.

Gravitatea faptelor celor de la Volkswagen constă în faptul că vorbim de o chestiune ilegală voită, premeditată, şi realizată în formă continuată. Şi că diferenţele reale vs. diferenţele de laborator sunt imense. Gândiţi-vă cum ar fi ca maşina să consume de 40 de ori mai mult decât scrie în fişa tehnică şi veţi înţelege magnitudinea poveştii.

Gravitatea faptelor celor de la Volkswagen constă în faptul că vorbim de o chestiune ilegală voită, premeditată, şi realizată în formă continuată. Şi că diferenţele reale vs. diferenţele de laborator sunt imense.


În schimb, atunci când constructorii reuşesc să se încadreze în limite în cadrul testelor şi apoi depăşesc cu 10, 15, 20, 100, 500% aceste teste în viaţa reală, situaţia este complet diferită, chiar dacă la nivel de mediu vorbim de emisii majorate radical faţă de hârtie.

Nimeni nu a păcălit pe nimeni. Sau, cel puţin, constructorii nu au nicio vină legală în acest caz punctual în afară de faptul că grupurile lor de lobby fac (mă rog, au făcut până acum) presiuni la adresa autorităţilor pentru ca aceste teste să rămână unele pur teoretice şi orientative, cu legături vagi cu cifrele de pe şosea.

În rest, diferenţele sunt, cumva, normale şi logice. Dacă mergi într-un ritm diferit decât cel de la testarea în laborator (şi mergi, că eşti un şofer normal), vei consuma şi vei emite mai mult. În aceste cazuri, nimeni nu minte pe nimeni. Dacă mergi în ritmul de la laborator, vei emite şi vei consuma fix cât a ieşit pe hârtie. În SUA, maşinile afectate de scandal nu aveau cum să reuşească cifre identice nici dacă ploua cu mentosane. Pentru că aveau instalat acel software care trişa.

În lumina acestor informaţii, este din ce în ce mai clar că mulţi constructori depăşesc, probabil, limitele de emisii. Dar depăşirea nu se face fraudulos, ci "natural", dacă vreţi. Deci, până la proba contrarie, este cât se poate de eronat să afirmăm că "toţi producătorii auto fac ce făcea Volkswagen". Una e să trişezi la teste, cu totul alta e să nu o faci. 

Până una-alta, toată povestea asta grăbeşte implementarea unui sistem de testare în câmp real a maşinilor. Iar cifrele de consum şi de emisii vor fi schimbate radical începând cu 2017-2018.

Pregătiţi-vă să vedeţi fişe tehnice mult mai apropiate de ce se întâmplă pe şosea. Iar asta nu poate fi decât excelent pentru noi. Pentru constructori, e o problemă majoră, pentru că limitele de emisii impuse de UE pentru 2022 nu se vor modifica doar pentru că se schimbă mecanismul de testare. Iar investiţiile pe care trebuie să le facă constructorii auto pentru a fi conformi cu regulile vor fi imense.

Moment de cotitură pentru diesel

În SUA este foarte probabil ca motoarele diesel să fie eliminate de pe piaţă pentru totdeauna în urma acestui scandal.


Oricum ar fi, ne aflăm într-un moment foarte important pentru industrie. În SUA este foarte probabil ca motoarele diesel să fie eliminate de pe piaţă pentru totdeauna în urma acestui scandal, pentru că cei de acolo sunt extrem de sensibili la subiectul ăsta şi imaginea acestui tip de motor este la pământ la ora la care scriu aceste rânduri. Pentru Volkswagen, asta înseamnă efectiv pierderea a 20% din vânzări, undeva în jur de 50.000 de maşini. Afectată va fi însă şi imaginea companiei, iar asta va afecta la rândul său vânzările şi probabil nişte locuri de muncă ale unor oameni complet nevinovaţi.

În Europa, controlul asupra emisiilor motoarelor diesel va fi din ce în ce mai crunt. Iar constructorii vor fi nevoiţi să se alinieze mult sub norme pentru a se asigura că maşinile nu pot depăşi nici măcar în viaţa reală limitele maxim acceptate. Pentru că, dacă o vor face, se vor găsi întotdeauna voci care să arunce gaz în oala cu presiune. Iar efectele pot fi devastatoare, chiar dacă premisele nu ar fi trebuit să garanteze asta.

Este foarte probabil ca industria s-o cotească uşor spre hibridizare. Este soluţia alternativă care deja devine cel puţin la fel de ieftină precum dezvoltarea unui motor diesel cu emisii infime. În prognoza mea, peste cinci ani vom vedea hibrizi peste tot, iar diesel-urile vor fi din ce în ce mai puţine. Cumva, peste ani, cu ajutorul acestui scandal, Volkswagen aplaudă Toyota pentru viziune. Pentru că japonezii au insistat cu benzină şi hibrizi când ceilalţi producători europeni se lăfăiau în cifrele diesel-ului.

Vom vedea.

Un gând bun pentru oamenii nevinovaţi de la Volkswagen

În momentele astea cumplite pentru brandul german nu trebuie să uităm însă că, în spatele celor 30 de oameni care au decis să se furişeze în spatele unor legi, există sute de mii de angajaţi.


Citeam undeva zilele astea că reprezentativitatea este un element-cheie în toată această poveste. N-o să spunem niciodată "30 oameni de la VW au decisă să măsluiască testele de emisii, deci ei sunt vinovaţi", ci vom extinde povestea către constructor şi chiar către industria germană, pentru că acei 30 de oameni reprezintă marca şi, în esenţă, povestea fabuloasă a industriei auto din Germania, cea mai mare din lume. În momentele astea cumplite pentru brandul german nu trebuie să uităm însă că, în spatele celor 30 de oameni care au decis să se furişeze în spatele unor legi, există sute de mii de angajaţi. Nu vreau să storc o lacrimă, însă este evident că drama prin care vor trece unii dintre ei nu va fi cuantificată niciodată în sume vehiculate ca amenzi sau investiţii în recall-uri.

Comentarii (39)

  • romanul dupa buget
    datorita minciunii, sutele de mii de angajati au bagat in buzunar un sumpliment financiar

    vorba Bibanului: "nicio lacrima, nicio lacrima...."
    18 6
  • Volkswagen vor trebui sa taca. Nu vreau sa mai aud reclamele lor ingamfate, superioare, arogante. Nu vreau sa mai aud cum Golful se apropie de BMW Seria 1 sau Mercedes A Klasse, dar ofera "un pachet mai bun per total" decat cele doua modele premium. Auto Bild, citesti?
    Nu vreau sa mai aud cum TDI-urile "dau ceata" concurentei si "copailor" frantuzesti si "mizeriilor" Ford. Fanii VAG, cititi? TDI-urile dau ceata la propriu.
    Nu vreau sa mai citesc cum in diverse comparative la care participa modele VAG castigatorul se stie dinainte, adica Golf sau Octavia ori Passat/Superb. M-am saturat sa citesc in legatura cu "materialele de mai buna calitate" sau "ergonomia superioara" a modelelor VAG, dar si de valoarea superioara de revanzare, uitand sa fie precizat faptul ca VAG are cele mai ridicate preturi de lista. Auto Bild, Auto Motor und Sport, cititi?
    Baieti, masinile voastre nu sunt decat niste modele mediocre, vandute la un pret ridicat si achizitionate de oameni ignoranti in general sau asupra carora marketingul VAG are un efect puternic.
    Toata mizeria din ultimii 10 ani, dar in special din ultimii 5-6 ani, s-a intors impotriva voastra. Nu uitati cum ati scos de pe piata pe ceilalti producatori europeni. Ati oferit preturi de lista, in tarile din vest, la acelasi nivel cu concurenta, pana in momentul in care i-ati scos de pe piata si ati folosit din plin expresia "Made In Germany", desi voi nu aveti nicio legatura cu calitatea proverbiala a produselor germane. Sergio Marchionne a atras de mult atentia asupra modului vostru mizerabil de a face afaceri. Ati calcat in picioare orice, ati cumparat premii auto, recenzii favorabile, ati folosit publicitate mincinoasa.
    VAG... Nu, multumesc!
    82 15
  • Pentru asta eu nu mai cumpar AutoBild.
    Chiar nu poti sa arunci cu noroi in stil tabloid si dupa aia sa inviti lumea sa iti cumpere noul numar al revistei.
    Normal ar fi acum ca BMW sa ii dea in judecata, sa ceara daune (care poti fi probate vezi ca au scazut cu 6mlrd la burse) si sa vedem dupa aia daca mai deschid gura fara probe.
    39 4
  • mircea
    @Klaus_CT
    Ştiu că pare ciudat, dar "cumpărarea recenziilor favorabile" are mari şanse să fie o legendă urbană. Pot să-ţi garantez, de exemplu, că niciun test de pe Automarket nu a fost făcut contracost vreodată. Şi pot garanta pentru alte câteva publicaţii serioase de la noi. Asta aşa, ca lămurire generală. În rest, nu mă bag în opinia generală despre ce-a făcut VW sau ce face. Dacă unele maşini sunt bune, scriem că sunt bune. Dacă nu, scriem că nu. E fix atât de simplu. Cert e că cineva trebuie să fie mai bun decât celălalt.

    Că VW a exagerat cu cifrele de consum pe motoarele în cauză trişând şi ne-a stricat şi nouă comparaţiile reale cu ceilalţi e o poveste diferită. Şi da, mă simt păcălit din cauza asta ca jurnalist, pentru că mi-am păcălit involuntar publicul. Problema e că nu ştiu exact cu cât, să corectez :)
    42 8
  • Aleics
    O minciuna care se numeste ''manipularea bursei'', in favoarea cui , nu se stie.Se fac munti de bani din asta: cumparand ieftin cand a aparut stirea si vanzand mai scump dupa ce s-a dezmintit si valoarea actiunilor revine la loc .
    24 1
  • Si cand pregateau saracii dezvoltatori cate 4 turbine pe un diesel :)))))
    20 2
  • @mircea Automarket
    Nu la voi m arefeream.
    Ne plac legendele, dar nu cele urbane. Caci pe baza acestor legende a fost influentata capacitatea de a alege a consumatorilor :)
    12 4
  • Foarte bine puctat. As vrea sa scot in evidenta un pasaj si sa va apreciez pentru ca l-ati scris:

    "Cu tot respectul pentru colegii de la AutoBild România, care nu au nicio implicare şi care-şi fac treaba profesionist în continuare. Şi care pică şi ei involuntar în oală fără a avea vreo vină."

    Desi sunteti concurenti, stiti sa va concurati frumos. Si asta conteaza cel mai mult. Respectul fata de concurenta. Este motivul pentru care NICI UN CONSTRUCTOR NU ARUNCA IN VW CU NOROI. Doar unii "fani" ai altor marci o fac. Bine, voi sunteti axati mai mult pe online iar ei pe presa scrisa. Insa ambele inca au potential in Romania iar cititorii va sunt de multe ori comuni.
    Este foarte greu pentru orice constructor sa faca fata normelor din zilele noastre. E suficient sa adaugam si normele de siguranta, unde modul cum a fost proiectata o masina si in care s-au bagat sute de milioane de euro sa fie dat peste cap pentru ca siguranta se dovedeste a fi sub asteptari. Este foarte usor sa razi de pe margine si oricine ("care se pricepe la masini") poate face asta, fara sa ai habar care sunt regulile si normele "jocului".
    Si asa cum spuneam intr-un comentariu anterior, mie imi pare cel mai rau de ce se va intampla sub functiile de conducere din cadrul VW. Pentru ca mai mult ca sigur vanzarile vor scadea si asta va influenta in mod direct salariile si locurile de munca ale angajatilor si in mod indirect alte companii care se ocupa cu fabricarea de piese si componente. Datorita vanzarilor mai slabe ale alui VW, nu vor mai avea la fel de multe comenzi. Asta e posibil sa afeceteze si locurile si munca ale angajatilor acelor companii. Ca sa nu mai adaugam dealerii care acum sunt priviti cu ura, mai ales in State. Cu siguranta nu vor fi putini cei care isi vor inchide portile.
    Nu vreau sa comentez pozitia lui Winterkorn si ai altor oameni din conducere fata de acest scandal. Ce se intampla in birourile lor, nu ma intereseaza. Important este ca s-a aflat de ceva care nu poate fi trecut cu vederea in nici un fel. Si din nou apreciez fermitatea si sinceritatea celor de la VW cand si-au recunoscut greseala. A fost prima data in viata mea cand am vazut un CEO din industria auto aparand in fata camerei si sa spuna "Da, am gresit. V-am dezamagit. Ne asumam greseala, vom plati ce e de platit si vom munci sa va demonstram ca a fost un accident". Altii cand au fost prinsi au spus... "Bine." Si au facut recall si gata.
    16 4
  • mircea
    @Klaus_CT
    Ştiu, doar că am vrut să lămuresc asta.
    @LauCalin
    E normal. Trebuie să se înţeleagă corect situaţia, pentru că mulţi ar putea să facă confuzii între una şi alta.
    8 0
  • Exact ce spuneam aseară, ar trebui să plătească pagubele Autobild, nu se face asta. Pe viitor cu siguranță se vor schimba testele de poluare, rezultatele de laborator vor fi mai apropiate de realitate, asta din 2017 mai exact.

    Civilizații aia de ieri nu mai sunt pe aici?
    15 3
  • Problema nu e masina ci MINCIUNA. Si cred ca astfel de minciuni nu sunt numai in lumea auto. Cum dracu sa mai ai incredere in VW cand va mai lauda un produs chiar si pe buna dreptate.
    12 0
  • Acțiunile s-au depreciat la toți constructori auto, de ieri exista o ușoară revenire
    5 1
  • vianu @Mircea
    pentru ca sunteti in primul rand oameni v-ati lasat dusi de val de opinia generala indusa de maketingul agresiv cum ca vvw e mai sus decat toate.

    nu pot generaliza dar un exemplu graitor e un review video facut de buh....unde cei 2 erau cazuti in poponeata testand un golf. Rotile lui erau cele mai rotunde din industrie, butoanele cele mai elegante, sasiul cel mai bun si in general era apropiat de un Bentley

    ca ziaristi, in schimb, putina scrupulozitate n-ar strica
    11 6
  • mircea
    @vianu
    Ştii de ce există 50 de mărci şi 50 de modele în fiecare segment? Pentru că oamenii au bugete şi mai ales opinii diferite despre maşini.

    @xxx
    Corect. De ceva vreme, de când cu povestea asta, acţiunile au cam scăzut pentru toţi. Au fost şi câteva excepţii, dar de scăzut au scăzut pentru toţi. Cert e că unii au fost afectaţi mai mult, alţii mai puţin.
    4 1
  • tot eu
    acuma ca din reflex m-am si semnat imi puteti sterge mesajul
    0 3
  • Nu aveti dreptate cu colegii romani de la Auto Bild. Si ei scriu cum li se dicteaza. Ca li se dicteaza de grupul mama sau de catre piata de publicitate din Romania, nu stiu. Eu unul am avut nenumarate meciuri cu cei de la AutoBild Romania in care le-am dovedit cu argumente pertinente ca ei gresesc. Au avut o gramada de teste facute in Romania la care castigatorul era din grupul VAG(Golf, Octavia, Leon). Chiar le-am cerut sa republice tabelul cu notele date, in sensul ca vreau sa vad si intervalele pe care se noteaza(ex: daca consumul este intre 8-10l, primeste 5 puncte, daca e intre 6-8l, primeste 6 puncte, etc). La un test( nu imi aduc aminte daca era vorba de castigator VAG) la categoria Impozit/Asigurare o masina care avea un impozit de 64 lei primea un punctaj mai mic decat una care avea un impozit de 100 si ceva de lei. Cum dracu i-am intrebat? La care au zis ca se tine cont si de RCA si de Casco. Si daca nu vreau CASCO cand iau masina cu banii jos? Si daca nu am nici un eveniment auto in 10 ani de condus si platesc un RCA de nimic? Ideea mea era ca RCA-ul si CASCO sunt variabile, deci nu pot fi luate in calcul. Impozitul e fix. Alte baliverne: in toate testele cu masini noi castiga Golful ca mai apoi la un test SH castiga Focus pentru ca Golf a avut probleme cu lantul de distributie, cu injectoarele, etc...Pai domnilor jurnalisti daca testati acum un Golf VII nou care e pe piata de 3 ani deja, si in acesti trei ani au aparut o gramada de probleme la motor, tineti cont de problemele per total model, sau tineti cont doar ca modelul testat nu s-a stricat in timpul testului? Nu zic ca modelele VW sunt de cacao, doar ca nu trebuie ridicate asa sus...pentru ca atunci cand vor cadea, vor cadea de sus de tot...si doare...


    Haideti sa va dau doua ponturi:

    1. Winterkorn a fost persoana de sacrificiu. Adica acest domn nu are legatura cu familia Porsche si Piech si a venit la conducerea VW de cateva luni, inlocuindul pe Piech(adevaratul vinovat)...care uite asa a evitat aparitia numelui Piech in scandal. Sa fi fost schimbarea intamplatoare? Nu cred.

    2. Daca in 2009 Porsche a ratat preluarea VW , acum are mana libera...tocmai si-a pus directorul in fruntea grupului. Asta zic ca e intamplare.
    19 2
  • hazard
    @Klaus_CT tu chiar crezi ca VW o sa se sperie si n-o sa mai faca marketing?! Sa o sa "taca"?! Trezeste-te, VW nu da doi bani pe tine... Nu vrei sa vezi reclame? Nu te uita! Crezi ca Ford, sau oricare alt producator, nu mananca cacat cand face marketing sau cand iti vinde masini? Viseaza linistit, esti eroul necunoscut de pe net :) SI cel mai important lucru pe care trebuie sa-l tii minte este parerea ta despte VW este zero pentru VW si pentru restul lumii ;)
    9 19
  • Așa funcționează bursa. Câți bani s-au făcut pe bursă învârtind acțiunile Gabriel Resources timp de 15 ani fără ca la Roșia Montană să înceapă vreo exploatare? Fraierii care pun botul pierd, șmecherii câștigă.
    Ăia care au comandat articolul defăimător din AutoBild au cumpărat acțiunile BMW după ce prețul acestora a coborât, știind că după ce acuzațiile vor fi retractate de AutoBild prețul va crește înapoi.
    9 0
  • @hazard
    Citeste, te rog, comunicatul VAG. Uite un link: http://www.volkswagen.ro/news_newsletter/tiri_de_ultim_or/tiri/3342_volkswagen_ag_a_emis_urm_toarea_informare
    Frauda este atat de mare, incat nu stiu cate masini sunt implicate, nu stiu cand si cum vor rezolva problema, dar regreta ca au tradat increderea clientilor sai. Te numeri si tu porintre ei? :)
    Game over pentru VAG, man... :)
    13 6
  • someone
    cineva zicea candva ca " cu televizoru' ati prostit poporu' " ceea ce a facut autobild germania nu e deloc frumos, si bmw chiar ar putea cere niste despagubiri. vom vedea ce va fi . asta e un punct minus pentru presa scrisa si o demonstartie ca presa mai si minte.
    mai sant si jurnalisti care scriu adevarul, si ca sa nu dau exemple din presa auto, ii amintesc pe cei de la Gazeta Sporturilor care au analizat si adus in atentia justitiei Gala Bute...si stiti ce persoane mari sant vinovatii aici. daca vreti sa iesiti din zona mioritica si vreti presa internationala, cautati Michael Moore.
    dieselul va pica incet incet.....chiar zilele astea peugeot a anuntat ca renunta la hibrizii diesel, si se concentreaza pe hibrizi benzina. si mai cred ca in america si curand europa, toyota prius si mirai vor urca in vanzari in timp ce dieselul pica.
    dar ce ne facem cu uriasa piata second diesel din europa? ca nu se poate sa ajunga toata in romania, la naiba. si pana o inlocuim pe asta cu ceva mai parfumat, vor mai trece cativa ani buni.
    7 4
  • Mircea
    SHAME!!! SHAME!!! SHAME!!! (got fans)... E pacat ca alti constructori de masini au dezvoltat tehnologii cat mai bune pentru diesel cand VW a preferat sa minta lumea... Acuma chiar vreau sa-i mai vad pe fanii VW cum considera ei ca masina lor este mai buna decat restul...
    5 2
  • Mi se pare amuzant cu Piech a plecat de la VW cu cateva luni inainte de apocalipsa si a lasat pe altul sa absoarba vina, la fel cum Akerson a plecat de la GM si a lasat-o pe Maria sa ia vina.
    12 0
  • @dan_grc
    Hai sa asteptam testele sa vedem ce zic.
    Ma mir ca astia de la autobild au pus 11.88 din burta.
    Sa le fie rusine de 2 ori: o data daca au mintit ca sa faca rau, SAU daca si-au luat vreun miliard spaga ca sa nu se duca BMW la vale.
    Mie imi miroase a facatura si sigur toate publicatiile pot fi cumparate.
    Daca BMW nu-i dau in judecata ca sa-si acopere pierderea suferita inseamna ca BMW pe langa cele 6 miliarde pierdute la bursa a mai dat spaga ceva ca cei de la Autobild sa-si tina gura.
    BMW e brand puternic si are de unde sa cotizeze. La ce reclama le fac toate revistele si cate stele isi iau dupa fiecare test drive, ceva e foarte putred.
    Dar sa asteptam rezultatele si vom mai vedea...
    4 5
  • O aiureală de articol. Cand de o saptamana numai opinii demente citim si speram sa scapam ,ca sincer , subiectul a ajuns la saturatie la cum il relatati voi si cat de des bagati ( ca altceva nu mai stiti ), hop acum apare un alt titlu : Opinie. Cred ca ar fi fost ziua in care am fi vrut sa citim si altceva. Dar ori nu ascultăti alte opinii decât ale voastre ( ca ati mai fost aproape rugati de unii sa o mai slabiti , sperând să mai citim si altceva, ca de exemplu stiri si evenimente de la Frankfurt ), ori stergeti comment-urile celor care va deranjează sau vă critică. Mai citesc pe aici "vai ce corecti" . Lăsati-o baltă! Am obosit. Mai standardizati-vă putin si voi
    2 7
  • Marian
    Oare cata spaga si-au luat aia care au inmultit rezultatele la masina anului cu 10, ca sa iasa Golful primul ?
    Astfel de campanii nu fac parte tot din minciunile presei menite sa creasca artificial un brand ?
    O sa faca germanii ce vor face si vor iesi basma curata.
    De maine vom vedea test-drive cu noul Passat diesel 2.0l primind 5,5 stele din 5 posibile si asa lumea va uita ce s-a intamplat.
    7 2
  • mircea
    @@am
    Ceva mă face să cred că, înainte de povestea cu Volkswagen, nu ai prea intrat pe site-ul ăsta. Uite, azi sunt în toane bune şi te invit pe secţiunea de Frankfurt. Ai de citit articole detaliate despre 83 de premiere mondiale, plus declaraţii exclusive preluate din interviurile pe care Automarket a avut ocazia să le realizeze la Frankfurt. Totul a stat pe homepage trei săptămâni. Baftă: http://www.automarket.ro/frankfurt-2015/
    7 1
  • Sunt de parere ca BMW face acelasi lucru cu Autobild exact cum a facut VW cu EPA. Sunt sigur ca inca 2 miliarde spaga pt Autobild nu inseamna nimic pt BMW asa cum pt VW nu a insemnat nimic cand au masluit testele. Cine mai are incredere in nemti ? Evident nimeni. De unde sa nu stiu ca BMW acum incerca sa-i faca pe cei de la Autobild sa taca doar ca ei sa aiba imaginea intacta, si vanzarile pe linia de plutire.

    Unde-i Dan Grecu ? Cum explici asta boss ?Stiu e dureros ce se intampla in industria auto germana :)))))
    5 10
  • Mădălina, nu ai de unde să știi răspunsul la aceste întrebări, ai tot dreptul din lume să fii reticent așa cum ai dreptul să rămâi prost. Nu, nu este o jignire.
    12 3
  • @dan_grc
    Pentru moment avem un articol clar in care sunt mentionate 4 autoturisme 3 VW si un BMW care depasesc normele.
    Ca Auto-bild si-a retras rezultatele testelor NUMAI despre BMW, insemna ca pot fi reticent si la faptul ca nu si-ar fi luat spaga sa faca acest lucru.
    Sunt foarte reticent la testele platite de BMW ca sa iasa curati :)
    Industria auto germana are derapaje majore.
    Si nu numai industria, ci si publicatiile germane.
    Bine ca nu se zice nimic de japoneze :)
    Nu pot ramane prost. Asta e o stare de spirit a cocalarilor cu BMW.
    3 7
  • @ Mircea

    foarte bine punctat... ai pus lucrurile la punct dupa ce fiecare si-a dat cu parerea...desi personal cred ca si altii constructori mint intentionat si vor fi probabil prinsi pt ca toate marcile si modelele vor fi verificate acum... iar altii mint intentionat si in legatura cu alte aspecte, nu doar cu consumul si noxele (nu toti, desigur)... te intreb daca crezi ca VW este in pericol de faliment sau daca se va ajunge la ceva de genul reorganizare?

    in alta ordine de idei sunt de 1 an posesorul unei masini diesel care in testele voastre a iesit decenta... dupa cumparare, ca orice lucru nou a avut putin ”shine”... acum, ajung tot mai des la concluzia unui var care si-a schimbat vechiul Opel Astra G 1.7 diesel de de 75 CP cu alt Astra H de 1.9 diesel de 120 CP, si care spunea ”nu mai puteam cu ea, aveam impresia ca o car in spinare” :)))) ... dar asta nu e neaparat un repros pt voi si metodele de testare, e chestiune de gust, de aia ”sunt 50 marci si 50 modele”, ca sa se potriveasca fiecaruia cate ceva (desi cred ca Ferrari ni s-ar potrivi la majoritatea ha ha)

    @ Aleics & Verde

    aferim! manipularea bursei cred ca e la fel de ilegala ca si manipularea pariurilor sportive (de oamenii din sport care pierd intentionat o competitie)... se prea poate ca cineva in tema sa fi cumparat actiuni ieftine BMW care ulterior au inceput sa creasca... sa ne amintim ce spunea brokerul fugar Cristian Sima: ”Tariceanu, cand era prim ministru, imi cerea sa cumpar azi actiuni la societatea X care a doua zi cresteau fantastic pt ca guvernul facea o lege sau dadea o ordonanta care avantaja acea societate”

    @ All

    aproape toti aveti argumente credibile... citim si fiecare pricepem cat ne duce ”cojocul”... sau cat avem acces la informatie (sunt convins ca am fost manipulati si inainte si dupa aparitia scandalului ”dieselgate”)

    OPINIE

    ca posesor de masina diesel si ca fost de masina aspirata pe benzina pot sa afirm ca motorul diesel nu are decat avantajul consumului de carburant mai redus... in rest, as prefera oricand o benzinara aspirata unui diesel dar si unei benzinare turbo (probabil si hibridelor sau electricelor desi nu am condus asa ceva)... ce ma bucura la scandalul asta este ca poate nu se vor mai pune dieseluri pe masini de prestigiu, gen Porsche, Maserati etc. era in pericol si Bentley cu SUV-ul acela grotesc... deci ar fi fost un grotesc la patrat... cum sa dai 100-200 k euro pe o masina si sa preferi motor pe motorina doar ca are consum de 10 litgri la suta in loc de 15 la cel Otto nu o sa pricep niciodata! Daca nu-ti permiti consumul iti iei masina mai ieftina, de 50 k sa zicem in loc de 100 k... pe de alta parte dieselurile nu cred ca vor disparea curand nici macar in iU-eS-ei(A) (poate niciodata atata timp cat vor mai exista si motoarele Otto pe piata) de pe camioane, masini grele, tractoare, utilaje... si masini de teren (avantajul cuplului mare la turatii joase este evident)

    nu sunt posesor de masina din grupul VAG insa trebuie sa recunosc ca totusi au masini interesante...iar infierarea si stigmatul trebuie limitat doar la obiectul ”dieselgate” si nu la o ura asupra a tot ce reprezinta VW asa cum vad opinii pe aici... mie personal imi place designul teuton (desi au si ei masini urate), iar modelul Golf, paradoxal, mi se pare a avea un design echilibrat... personal urmaresc postul TV german Auto Mototr and Sport unde, pe bune, modelele grupului chiar isi demonstreaza valoarea: de ex. Golf GTI este cel mai bun model sportiv raportat la concurenta din clasa... iar Golf R a parcurs testul jaloanelor amplasate la 18 m cu o viteza de peste 69 km/h... sigur ca cifrele seci poate nu spun mare lucru, dar daca Porsche 911 a reusit in acelasi test doar 65-66 km/h asta spune multe...
    4 1
  • Si acuma ma intreb ce va face BMW in legatura cu 'minciuna Auto-bild'?
    e chiar stupid sa pierzi 6 miliarde de euro......doar pt. ca cineva reclama o minciuna despre tine.......BMW ar trebui sa dea in judecata publicatia germana de stiri si sa-si ceara 'drepturile' inapoi.......bani care pot fi investiti de BMW tot in R&D in privinta motoarelor diesel.......
    si sincer tot scandalu asta mi se pare stupid.........pana la urma no murit nimeni ca in alte cazuri in ultimi ani......
    Cei de la Vw ar trebui judecati pt. minciun a si cu asta basta........de ce se face din tantar armasar???? amenda pt. Hyundai-KIA a fost o minica totala(300 mil dolari)de ce sa plateasca Vw 15-16 miliarde??Cine a inventat amenda asta.....as vrea sa stiu cum a ajuns la nr asta....
    1 2
  • erata: Auto Motor und Sport TV
    1 0
  • mircea
    @dany
    Nu se pune problema de reorganizare sau faliment. Absolut deloc, VW Group e prea mare şi prea puternic să se strice din asta. S-a zgâlţâit puţin, dar e un cutremur de magnitudine acceptată de standarde. VW va plăti ce va avea de plătit şi va merge în continuare cu nişte pierderi probabil foarte mari în anul 2015. Asta e tot. Tot ce se va schimba după episodul ăsta va fi legat de modul de testare a emisiilor şi consumului. Şi asta nu poate fi decât excelent.
    10 1
  • Mafia, să nu-mi spui că acum eşti Klaus CT. De fapt, observ că pizma ta pică pe VAG, nu neapărat pe BMW, probabil fiindcă Grupul Toyota se bate cu VAG pentru supremaţia comercială. Oricum, te simţi în al nouălea cer, nu? Primul loc pare acum la discreţia companiei care se presupune că este sinonimă cu fiabilitatea, iar “noul GM” nu poate fi un pericol de luat în seamă. Pe japi i-a zguduit serios (şi la propriu, şi la figurat) cutremurul din 2011, dar tot şi-au revenit. Acum s-a petrecut un “cutremur” care a fisurat temeliile germane…Ştiu că aştepţi cu înfrigurare ca BMW să fie şi ea prinsă cu mâţa-n sac, dar realitatea te-a dezamăgit crunt. Zi “Deocamdată!” şi nu-ţi pierde speranţa. Dacă dorinţa ta fierbinte s-ar împlini, evident că l-ai asalta pe Dan Grecu din toate poziţiile şi ai fi ferm convins că, din cauza “adevărului obiectiv”, n-ar putea şi nici n-ar avea dreptul să-ţi dea vreo replică. Tu te-ai iluziona că te comporţi ca un campion al dreptăţii care “trebuie” să-l pună la punct pe “omul negativ” şi asta musai în văzul şi spre deliciul comunităţii AM, iar eu te-aş asigura încă de pe acum că totul s-ar constitui într-un sadism, care, logic, n-ar avea nicio justificare. Sau poate că mobilul tău este: “just for fun”…

    Se va termina vreodată “canonada” dintre voi? Hm, vezi că eu am memorie napoleoniană! N-am uitat că v-am invitat odată să vă întâlniţi “face to face”, iar eu să fiu mediatorul vostru. Îmi menţin propunerea! Şi concluzia: cine va refuza să vină, acela se va dovedi a fi – fără nicio îndoială şi indiferent de motivele invocate – omul cu adevărat nedrept faţă de semenul lui. Îmi amintesc de acel film celebru “The Good, the Bad and the Ugly”. În cazul nostru, eu sunt Urâtul :)
    5 5
  • Opinie
    Ăștia de la VW nu au știut cui să mai cotizeze? Să întrebe pe cei de la BMW cum au rezolvat cu Auto-bild....
    Câte pot face banii în ziua de azi...
    Pot face și comentarii să dispară.
    1 8
  • Dragilor, in primul rand nu BMW a pierdut 6miliarde - au pierdut doar cei care au actiuni la BMW, lucru cu totul diferit, si scrie asta acolo sus, foarte clar. Cele 6miliarde isi vor "reveni" miraculos cand bursele se vor calma si unii o sa vada o oportunitate in a investi in actiuni BMW cu o valoare coborata artificial.

    @Mircea - foarte bun articolul ... dar judecand dupa gibonii de mai sus "n-ai cu cine, bre"


    poate mai schimbam si noi sistemul asta democratic de comantarii si cerem, macar la unele articole, logarea cu un cont ... credibilitatea nu ar trebui sa fie bazata pe numarul de manute verzi/rosii, ci pe o activitate ceva mai ampla... parerea mea :)
    6 0
  • De ce nu spuneti domnilor jurnalisti despre cea mai mare sarlatanie,si anume downsizing-turbo.Prin metoda turbo la testele de consum si noxe motorul merge fara porcarie.In realitate ,cand accelerezi intra "corpul doi al carburatorului" care dubleaza datele de consum si noxe.Sunt multe alte cai de a imbunatati performantele unui motor,decat costisitorul "turbo ".
    2 5
  • @flavius
    nu stii ce vorbesti, consumurile sunt in media "acceptarii" ca si la motoarele clasice.
    1 1
  • Minciuni
    http://adevarul.ro/international/europa/potlogaria-volkswagen-e-doar-graunte-mizeria-industriei-auto-1_5602b35ef5eaafab2cea2782/index.html
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru