Peugeot 308 ar putea primi o versiune de performanță plug-in hybrid: Hot Hatch-ul va avea peste 300 de cai putere

de Daniel Popescu, Foto: Peugeot
Luni, 04.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot intenționează să dezvolte o versiune de performanță plug-in hybrid pentru viitoarea generație 308, care să ofere peste 300 de cai putere, potrivit unor informații neoficiale.

Peugeot 308 va primi o nouă generație în cursul anului 2022, iar constructorul francez a început deja să se gândească la gama de versiuni pe care o va avea aceasta.

Oficialii Peuget au confirmat anterior că noul 308 va beneficia și de o versiune plug-in hybrid, însă publicația Autocar susține că francezii intenționează să lanseze și o variantă de performanță.

Versiunea de performanță va fi de asemenea plug-in hybrid și va integra două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, pentru a oferi astfel tracțiune integrală. Sursa citată menționează că un astfel de Hot Hatch ar urma să genereze echivalentul a peste 300 de cai putere. În plus, acesta va fi comercializat sub noul brand PSE (Peugeot Sport Engineered), care va fi utilizat în premieră pe viitoarea versiune de performanță a lui Peugeot 508.

Autocar susține că Peugeot analizează inclusiv varianta dezvoltării unui crossover în gama 508, după un model care ar putea fi preluat inclusiv de Renault pentru Megane.

De asemenea, oficialii Peugeot au menționat anterior că 308 ar putea la un moment dat să primească și o versiune electrică.

"Noua generație Peugeot 308 va fi dezvoltată pe platforma EMP2. La început va avea versiune plug-in hybrid, dar poate că mai târziu va primi și variantă electrică", spune CEO-ul Jean-Philippe Imparato la sfârșitul anului trecut.

Via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru