Prima imagine cu urmașul supercarului Mercedes-AMG GT

de Tiberiu Safta
Miercuri, 28.06.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-AMG a publicat prima imagine oficială cu noua generație AMG GT. Noul model va fi dezvăluit, în prima fază, unui grup restrâns de oameni în luna iulie, înainte ca modelul să fie prezentat publicului larg.

Mercedes-AMG GT împlinește 9 ani de existență în 2023. Tocmai de aceea, a venit momentul oportun pentru ca producătorul german să introducă o nouă generație a celebrului model de performanță. În acest context, Mercedes-AMG ne oferă prima imagine oficială cu noul model, ascuns sub o husă.

Imaginea nu relevă niciun detaliu vizual nou despre viitoarea iterație a lui AMG GT. În schimb, odată cu acest anunț, Mercedes-AMG va organiza un eveniment special, la care vor participa un grup restrâns de oameni pentru a vedea noul model în toată splendoarea sa înainte de debutul public. Astfel, evenimentul va fi organizat la Affalterbach, sediul diviziei de performanță, în perioada 10-13 iulie.

Taxa de participare costă 450 de euro, iar în cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să urce și la volanul modelelor SL63, C 63 E Performance și EQE 53. Alături de asta, cei care asistă la acest eveniment vor primi și un tur ghidat al uzinei unde sunt produse modelele de performanță ale constructorului german.

La eveniment vor putea participa persoanele cu vârsta peste 21 de ani și care sunt membri în cadrul AMG Private Lounge Community. De asemenea, aceștia vor trebui să aibă și un permis de conducere.

Pentru publicul larg, însă, Mercedes-AMG nu a anunțat data lansării oficiale a noului model de performanță.

via Mercedes-AMG

Comentarii (1)

  • Mircea Badea
    arata urat si acoperit...asa ceva..
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru