Primele imagini cu mașinile electrice Izera dezvoltate de Polonia: un hatchback și un SUV cu autonomie de până la 400 de kilometri

de Daniel Popescu, Foto: Izera
Vineri, 31.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un producător din Polonia a prezentat primele imagini cu cele două modele electrice Izera pe care vrea să le lanseze în 2023: un hatchback și un SUV. Autonomia maximă va fi de 400 de kilometri.

Statul polonez a anunțat de mai mult timp că intenționează să dezvolte mai multe modele electrice pe care să le lanseze pe piață în 2023 sub numele Izera.

Proiectul este coordonat de compania poloneză ElectroMobility Poland (EMP), care este deținută de producătorii polonezi de energie PGE, Tauron, Enea și Energa.

EMP a găzduit recent un eveniment pentru presă în localitatea Sokołów din apropiere de Varșovia, ocazie cu care a prezentat un studiu de design pentru cele două modele.

Pentru moment, EMP s-a limitat să afirme că cele două modele pregătite sunt un hatchback și un SUV și să ofere o serie de detalii despre baterii.

Astfel, modelele vor avea baterii cu capacități cuprinse între 40 kWh și 60 kWh, astfel că autonomia maximă va fi de 400 de kilometri.

De asemenea, bateria va putea fi încărcată la stații de încărcare rapidă, astfel că acumulatorul va ajunge la 80% din capacitate în 30 de minute.

Planul declarat anterior de a utiliza în mare parte componente de origina poloneză nu a fost însă atins. EMP menționează că designul a fost conceput de polonezul Tomasz Jelec, însă designul final aparține de fapt companiei italiene Torino Design.

De asemenea, EMP a anunțat că integrarea componentelor va fi realizată de partenerii germani de la EDAG.

Pentru ca lansarea să aibă loc în 2023, EMP nu are timpul necesar pentru a dezvolta propria platformă pentru mașini electrice.

Prin urmare, compania analizează în prezent mai multe opțiuni pentru a putea folosi o platformă de la un partener. Presa poloneză susține că printre opțiuni se numără platforma partenerilor de la EDAG sau platforma MEB a Grupului Volkswagen.

Producția efectivă a celor două modele este programată să aibă loc la o uzină cu 3.500 de muncitori din regiunea poloneză Silezia.

Via Electrive, Caradisiac

Comentarii (5)

  • ACE - Craiova
    Polonezii - un popor care NU DOARME....stiu ce vor ....de multi ani...

    BRAVOS!!!!
    17 5
  • mircea badea
    bravo, polo! nu va vindeti axei ca romanasii, in special pnl&usr..
    7 9
  • La indicatiile pretioase ale statului polonez (guvern, Duma sau presedentie ca nu e foarte clar) sub ochiul atent al unor administratori semiprivati producatori de energie au externalizat conceptul, designul final e italian, apeleaza la parteneri straini pentru integrarea componentelor si cumpara o platforma de la un producator auto...german

    Mda, o masina dezvoltata de poporul polonez.

    PS. Se mai aud ceva noutati legate de masina electrica a poporului turc? Domnu' Erdogan, sunteti pe fir?
    15 4
  • victor
    La romani, daca e haleala si beutura, restu nu mai conteaza, sa fure strainii ce vrea, numa noi s-avem bardahanu plin.
    13 2
  • @victor
    Poate asa ai vazut in familie la tine. Romanii nu sunt in majoritate asa.
    Asa cum si nemtii nu sunt criminali avand in vedere ca au bagat la gaze cateva milioane de oameni odata.
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru