Primele imagini cu Mercedes-Benz GLA și GLB facelift

de Tiberiu Safta
Marti, 14.03.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini sugestive cu viitoare facelift-uri pentru modelele GLA și GLB. Ambele modele vor fi prezentate în 16 martie.

În urmă cu puțin timp, Mercedes-Benz a dezvăluit noua generație GLC Coupe, un model care primește un design nou și motorizări electrificate noi și un interior nou. Însă aceasta nu este singura noutate pe care constructorul german ne-a pregătit-o în această săptămână.

Asta pentru că SUV-urile mai mici GLA și GLB urmează să primească și ele versiuni actualizate, de data aceasta sub forma unor facelift-uri. Cu această ocazie, Mercedes-Benz a publicat câteva imagini sugestive noi cu cele două modele, care vor fi prezentate împreună în aceeași zi.

Imaginile nu relevă foarte multe în afară de o nouă semnătură luminoasă pentru ambele modele. Cel mai probabil, schimbările principale vor fi de natură estetică, însă este posibil ca noile modele să primească și o nouă versiune a sistemului multimedia MBUX. Sistemul va putea fi utilizat mai ușor, deoarece se pare că cele două modele vor renunța la touchpad.

În cazul lui GLB facelift, este de așteptat ca acesta să fie oferit în continuare în versiuni cu două sau cu 3 rânduri de scaune.

Motorizările nu vor fi foarte diferite față de actualele versiuni ale lui GLA și GLB, dar este probabil ca acestea să primească și ele cel puțin o motorizare nouă.

Noile Mercedes-Benz GLA și GLB facelift vor fi prezentate în 16 martie.

via Mercedes-Benz

Comentarii (1)

  • Anonim
    Alte pseudo suv-uri la pret de cocaina . Mercedes a scazut calitatea muuult de tot doar preturile au crescut .
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru