Constructorul german a dezvăluit primele schițe și imagini oficiale cu cel de-al doilea facelift al electricului ID.3. De fapt, noua mașină va purta un nume nou, astfel că noua identitate a hatchback-ului electric va fi ID.3 Neo.
Față de primul facelift, care a fost lansat pentru a elimina câteva dintre problemele pe care le-a avut primul ID.3, în special cu privire la materialele din habitaclu, cel de-al doilea facelift va aduce schimbări mult mai mari. Pe lângă noul nume, Volkswagen ID.3 Neo va primi un design vizibil diferit, cu o bară de protecție nouă, o bandă LED mai groasă care va uni farurile și stopuri noi.

Pe partea tehnică, noul ID.3 Neo va primi un sistem multimedia complet nou, datorită unui software nou, precum și o funcție de condus cu o singură pedală, un asistent de călătorie nou și tehnologie V2L pentru încărcarea unor dispozitive externe. Despre noul software, Kai Grunitz, directorul tehnic Volkswagen, spune că acesta va aduce mai multă performanță și o experiență mai bună pentru clienți.

O altă noutate va fi noua cheie digitală.
Această dotare va fi disponibilă opțional și va permite șoferului să deschidă sau să închidă mașina prin telefon.Mai multe detalii nu au fost deocamdată dezvăluite. Lansarea noului Volkswagen ID.3 Neo va avea loc în aprilie.
via Volkswagen















Dar nu m-ar mira să apară zilele următoare încă un articolaș și despre asta, ca să fie ciorba mai lungă.
Nimeni nu zice că mașina a fost slăbuta de la început. Dar macar o baterie noua sau alte lucruri importante. Dar nu... Punem alte faruri și stopuri și prostim poporul cum au făcut o și până acum.
In acest caz cred că kia reprezintă o alternativă logica la cine vrea o mașină electrică ne chineseasca
Ei in schimb nu se satura si au tot ridicat de pret.
Nu mai vorbim de problemele constante, cu un soft slab.
O asa masina trebuie sa se vanda cu 18.000 euro pana la 25.000 euro pentru versiunea maxima.
Roti cat capacele de canal si nume cu rezonanta, subliminal. Iau "masina" asta si devin Neo din Matrix, manca-ti-as.