Primele imagini cu Skoda Enyaq iV: SUV-ul electric are până la 300 de cai putere și autonomie de până la 510 de kilometri

de Daniel Popescu
Marti, 01.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a prezentat noul SUV electric Enyaq iV, care este disponibil în cinci versiuni de motorizare cu până la 306 cai putere. În funcție de variantă, autonomia este de până la 510 de kilometri.

După o lungă campanie de promovare și dezvoltare desfășurată pe parcursul a aproape jumătate de an, Skoda a prezentat marți noul SUV electric Enyaq iV în cadrul unui eveniment care a avut loc la Praga.

Noul SUV electric este versiunea de serie a conceptului Vision iV și devine primul model al constructorului ceh care utilizează platforma MEB a Grupului Volkswagen. Skoda menționează că Enyaq iV are o lungime de 4.648 mm, o lățime de 1.877 mm și o înălțime de 1.618 mm, cu un ampatament de 2.765 mm, valori foarte apropiate de cele ale SUV-ului Kodiaq.

Astfel, Enyaq iV este încadrat în segmentul SUV-urilor electrice de segment mediu (D), în care printre puținii concurenți se numără viitorul Volkswagen ID.4 și Ford Mustang Mach-E, model care va ajunge în Europa începând din 2021.

DESIGN EXTERIOR ȘI INTERIOR

Din punct de vedere al designului, noul Enyaq iV iese în evidență în special prin grila iluminată, care a primit numele Crystal Face și care mizează pe puterea a 130 de LED-uri. Grila iluminată este disponibilă standard doar pe versiunea de performanță RS și pentru versiunea specială de lansare.

Standard, Enyaq iV mizează pe faruri și stopuri LED, însă clienții pot alege opțional și farurile LED Matrix. Versiunea de bază a lui Enyaq iV este echipată cu jante de oțel de 18 inch, în timp ce toate celelalte versiuni vor avea jante de oțel cu diametre care variază între 18 inch și 21 inch. În total, Skoda oferă 8 variante de jante pentru noul model.

Pentru interior, Skoda a anunțat o modificare importantă comparativ cu tradiția actuală: nivelurile de echipare clasice sunt înlocuite cu stiluri de design numite Design Selections.

Fiecare stil de design în parte oferă anumite elemente de tapițerie sau decorațiuni, iar în total sunt disponibile 10 pachete de design la care se adaugă și opțiuni individuale. Versiunea de bază oferă designul Studio, în timp ce restul versiunilor vin standard cu opțiunea Loft. Celelalte pachete de design sunt disponibile opțional, iar printre ele se numără Lodge, Suite sau ecoSuite.

O altă tendință adoptată de Skoda este realizarea unei tapițerii realizate parțial din sticle de plastic reciclate, dar și utilizarea unor procese de dezvoltare durabilă pentru numeroase elemente ale interiorului.

De asemenea, Skoda menționează că șoferul și pasagerii au un spațiu generos în Enyaq iV, în timp ce portbagajul are o capacitate de 585 de litri.

Enyaq iV este echipat cu un instrumentar digital de bord Digital Cockpit cu diagonala de 5.3 inch, în timp ce ecranul central are o diagonală de 13 inch.

Acesta poate fi operat și prin gesturi sau prin comenzi vocale cu ajutorul asistentului vocal Laura.

Opțional, clienții pot alege și un head-up display cu realitate augmentată, tehnologie disponibilă și pe alte modele, inclusiv pe noua generație Mercedes-Benz Clasa S. Skoda menționează că sistemul de infotainment este compatibil wireless cu sistemele Android Auto, Apple CarPlay și MirrorLink, iar sistemul audio are un amplificator cu patru canale de 20 W.

Opțional, clienții pot alege și sistemul de sunet Canton cu 12 boxe. De la interior nu lipsește nici funcția de încărcare wireless a telefoanelor și nici integrarea unei cartele eSIM.

MOTORIZĂRI ȘI BATERII

Conform unor informații dezvăluite încă din primăvara acestui an, Skoda Enyaq iV va fi disponibil pe piața europeană într-o gamă variată de motorizări și baterie, în funcție de preferințele clienților: cinci versiuni de motorizare și trei variante pentru baterie:

● Skoda Enyaq iV 50: versiunea de bază va fi echipată cu un motor electric de 109 kW (148 CP) montat pe puntea spate și va avea o baterie de 55 kWh (capacitate netă de 52 kWh) cu autonomie de până la 340 de kilometri (WLTP);

● Skoda Enyaq iV 60: motorul electric poziționat pe puntea spate oferă 132 kW (180 CP), în timp ce bateria de 62 kWh (capacitate netă 58 kWh) oferă o autonomie de până la 390 de kilometri (WLTP);

● Skoda Enyaq iV 80: așa-numita versiune intermediară va avea un motor electric de 150 kW (204 CP) amplasat pe puntea spate, o baterie de 62 kWh (capacitate netă 58 kWh) și autonomie de până la 510 de kilometri (WLTP). Aceasta este versiunea care oferă și cea mai generoasă autonomie;

● Skoda Enyaq iV 80X: versiunea superioară are un motor electric suplimentar pe puntea față pentru a oferi tracțiune integrală. În total, sistemul generează 195 kW (265 CP), iar bateria de 82 kWh (capacitate netă 77 kWh) are o autonomie de 460 de kilometri (WLTP);

● Skoda Enyaq iV RS: versiunea de performanță mizează de asemenea pe tracțiune integrală cu două motoare electrice care oferă împreună 225 kW (306 CP).

Skoda susține că și această variantă are o autonomie de 460 de kilometri (WLTP), în ciuda faptului că bateria este aceeași, de 82 kWh.

Constructorul menționează că Enyaq iV RS ajunge de la 0 la 100 km/h în 6.2 secunde, o viteză de top de 180 km/h și o capacitate de tractare de 1.2 tone.

Indiferent de versiunea aleasă, bateria lui Skoda Enyaq iV se poate încărca la stații de încărcare rapidă cu curent continuu (DC) cu până la 125 kW, caz în care o sesiune de încărcare a bateriei de la 5% la 80% va dura 38 de minute.

În absența stațiilor rapide, bateria poate fi încărcată și la stațiile de încărcare cu curent alternativ (AC) cu viteze de 2.3 kW (priză clasică) sau 11 kW (wallbox casnic). În cazul încărcării cu 11 kW, o încărcare completă durează până la 8 ore.

SISTEME DE SIGURANȚĂ

Așa cum era de așteptat, noul Skoda Enyaq iV oferă și numeroase sisteme de asistență. Printre ele se numără Proactive Crew Protect Assist, Adaptive Lane Assist, Adaptive Cruise Control, Collision Avoidance Assist, Turn Assist, Exit Warning, Park Assist sau pachetul Travel Assist, care include Adaptive Cruise Control, Adaptive Lane Assist, Traffic Jam Assist și Emergency Assist. 

Producția lui Skoda Enyaq iV va începe la sfârșitul anului 2020 la uzina de la Mlada Boleslav, iar lansarea pe piața va avea loc la începutul anului 2021. La vremea respectivă, modelul va fi disponibil într-o versiune specială "Founder’s Edition" limitată la numai 1895 de unități, care simbolizează anul în care a fost fondată Skoda.

Via Skoda

Comentarii (25)

  • ACE - Craiova
    Din prezentarea online a modelului am inteles ca preturile vor porni undeva de la 35.000 Euro (probabil versiunea cea mai ieftina si fara specificarea tarii), cu vanzari incepand din prima jumatate a anului viitor.


    Un vehicul pur electric care ofera MULTE!

    BRAVOS SKODA!!!
    31 12
  • Nu ma asteptam la o electrica de dimensiunile lui Kodiaq disponibila in 5 variante de tractiune/putere/baterie. Probabil pretul va fi pe masura si oricum nu cred ca sunt pregatiti sa faca volume mari.
    Si interesant ca grupul VW a prezentat Enyaq inaintea lui ID4.
    17 9
  • Per total arata surprinzator la exterior, mai ales grila a la Bmw, la interior tableta este uriasa, mai taiati din ea.
    19 13
  • Cand am vazut poza am crezut ca este un nou model de BMW :)))
    18 11
  • Nelu Pantofaru'
    Draguta masina, atat interior cat si exterior. Dar nu inteleg un lucru... de ce au facut spate de Seat si fata de BMW :))?
    10 6
  • AladinBeaVin
    Cand am văzut poza am crezut ca e mama lu Nae :)))) Lăsând gluma la o parte ( salutări mamei Nae ), o mașină reușită. Azi il anunt pe tata sa isi mai adauge ceva bani la pensia specială si o voi avea cu siguranta. Nu e masina pentru sarantoci
    10 6
  • ACE - Craiova
    Despre preturi, vesti din Spania:

    Skoda ENYAQ iV 60 va avea un preț de la 39.000 de euro, în timp ce Skoda ENYAQ iV 80 va începe de la 42.000 de euro

    Vezi:
    https://www.diariomotor.com/noticia/skoda-enyaq-2021-detalles-fotos/
    22 3
  • "o încărcare completă durează până la 8 ore" Deci pentru asta trebuie sa dai 40.000 de euroi? Slab, foarte slab. Nu uitati ca autonomia se calculeaza de la 100% la 0% baterie ceea ce in realitate nu se va face niciodata. Pe la 20% bateria se instaleaza panica si nevoia stringenta de a gasi o statie caci ultimele procente se duc mult mai rapid. Statie in care, daca printr-un noroc e gasita libera, de obicei sunt ocupate, vom sta ore bune. Pentru asta 40.000 de euro?!?! Nu mersi.
    Masina are intradevar un design frumos.
    20 21
  • Am fost si am facut test drive cu aproape toate modelele Skoda. Acum vad si bijuteria asta. Sunt realmente impresionat de avansul facut. Nu stiu cum a gandit-o grupul dar ca utilizator final pare ca Skoda se pozitioneaza peste VW.
    17 13
  • @Iorgu pai are are incarcare si la 125kW. Si pana la 80% se incarca in 38 minute. Nu inteleg ce vrei sa zici.
    17 6
  • netam-nissan
    frumos ce sa zic dar frine spate pe tambur nu prea merg la 2 tone de oprit.
    un comparativ cu nisan aryia o sa ii lamureasca oricum la anu pe dnii ace+edikkk de ce nu trebuiau sa se arunce la dacia spring.
    13 11
  • @Sak

    Cred ca au o criza de identitate. Mai devreme am citit articolul cu Rolls-ul cu grila iluminata. Pac...vad si la skoda. Superb are umbrela in usa. Skoda? Ce gandesti? :))
    8 11
  • Nu inteleg,la poza 58 vad mare scris pe volan "Founders Edition" si ca e modelul 0000/1895. La Skoda zerourile sunt ca la faina sau numaratoarea lor incepe de la 0 apoi 1,2,3,4....
    9 13
  • @netam-nissan. Asteptati un pic c-o sa apara acum fanii inraiti sa va spuna ca tamburii sunt de 100 de ori mai buni ca franele pe disc din carbon si ca e totul calculat de inginerii vag si ca in realitate nici nu mai ai nevoie de frane normale la roti ca e electrica.
    9 11
  • @Tatraurs

    Apare cu 0 pentru ca ce vezi in poze e model de pre-productie. In momentul cand va incepe productia vor incepe si ei cu numaratoarea de la 1:P doar nu voiai ca primul exemplar din serie sa fie un model de pre-productie:)
    11 5
  • Grila aia iluminată mi se pare de un prost gust maxim...
    În altă ordine de idei, oare cum vine chestia asta: "dar și utilizarea unor procese de dezvoltare durabilă pentru numeroase elemente ale interiorului." ????
    10 11
  • Oricum, arata mai bine si este mai ieftina ca Tesla Y.

    Porsche Taycan este peste Tesla S la orice, este si mai scumpa, dar cu ocalitate fabricatiei superioara, nu fac fata comenzilor.

    Constructorii mari au inceput sa se trezeasca.
    21 7
  • @biciprian
    daca ne gandim ca statiile de 125 de kW sunt la orice colt de strada ai dreptate atunci. Din pacate realitatea e si va fi alta. Se incarca de la 20 la 80% in 38 de minute probabil, deci incarci aprox 300 de km in aproape o ora la o statie de putere foarte mare. Asa cum Peugeotul meu consuma 3.6 litri la suta in cartea tehnica. In realitate... Stop dreaming. Dar poate ai o statie de 125kW din panouri solare in curte ca edik. Dar si asta ar fi absurd pentru ca nu poti lua statia cu tine in concediu.
    8 9
  • Asta e general valabil la toate electricele. Infrastructura si timpul lung de incarcare. Dar ofera si incarcare rapida. Daca nu ai unde...ce sa faca Skoda?

    Eu daca as putea sa incarc in 5 minute si as avea multe locuri de incarcare, nu as avea problema cu o autonomie de 400km. Si poate mi s-a parea fezabila masina electrica.
    5 3
  • @ tatraurs, netam
    terminati rogu-va cu prostiile despre tamburii pe spate. decizia e perfect justificata atat inginereste cat si contabiliceste.

    inginereste, frana cu tambur are cel putin aceeasi forta de franare ca una pe disc, pentru ca suprafata de contact si presiunea sunt mai mari, iar factorii de mediu nu influenteaza franarea. in unele aplicatii, dezavantaje ar fi greutatea ceva mai mare decat la sistemul pe disc si faptul ca pierde din eficacitate la utilizare puternica si de durata, din cauza ca disipa caldura mai greu si intervine fadingul. o astfel de utilizare am putea-o gasi intr-un regim de circuit de viteza. frana trebuie racita repede acolo, iar fiecare gram conteaza. la mers normal pe drumuri publice, atat urban cat si extraurban nu vei ajunge sa simti vreo diferenta, unde mai pui ca masina franeaza in principal magnetic, prin motorul electric-generator. deci chiar si un deal cu panta lunga si abrupta il vei cobori franat de magnetii motorului, frana de serviciu nici nu o atingi. sau o vei calca puternic doar in vreo situatie speciala, de urgenta, caz in care isi va face treaba la fel ca una pe disc. mai amintesc ca frana spate contribuie cu ma putin de 20% la franarea propriu-zisa masinii si are mai mult rol de stabilizare.

    contabiliceste, avantajul e evident, costul mai redus. sigur ca pe tine ca cumparator de masina nu te intereseaza ca ramane fabricantul cu mai multi bani in buzunar, dar daca ai fi tu fabricantul, te-ar interesa orice cost care se poate scadea cumva. dpdv economic asta este modul sanatos de gandire.
    14 10
  • WOW !!

    Foarte frumoasă !
    Atât exterior cât şi interior !

    Am crezut că este BMW. Au păstrat multe din versiunea concept, bravo Skoda.

    1) Skoda Kodiak şi alte SUV nu au fost niciodată pentru săraci

    2) preţul foarte competitiv

    3) frânele pe tamburi spate contează EXTREM DE PUŢIN pentru că maşina reduce viteza prin frânarea prin REGENERARE DIN MOTOARELE ELECTRICE !
    Până la 85% din energie este recuperată din motoare la frânare, de fapt frânele la o maşină electrică sunt mai puţin folosite (gradual) decât la o maşină termică, deşi maşina electrică este (mult) mai grea

    4) încarcarea rapidă de 38 minute pentru 5-80% este EXCELENTĂ
    şi se va face în staţiile de încărcare

    Încărcarea acasă în 5 ore este foarte bună.

    Cui dreak îi pasă dacă acasă durează 5 ore sau 8 ore, că oricum o las în priză şi se încarcă de regulă noaptea.

    Chiar şi la 250 km range şi dacă fac zilnic 35 km înseamnă că este ÎNDEAJUNS să încarc maşina O SINGURĂ DATĂ PE SĂPTĂMÂNA acasă !

    Pentru drumuri lungi, asta e, mai opresc 38 de minute, mare brânză.


    Bravo SKODA ai viitorul salvat.

    Renault / Dacia se aude ???
    18 12
  • da, nu stiu altii cum sunt, dar eu cand am vazut grila aia luminata primul lucru la care m-am gandit a fost serialul Friends si pe Ross cu dintii albiti cum straluceau in intuneric
    4 7
  • Totusi, titlul articolului induce in eroare daca precizeaza ca autonomia este pana la 500 km iar una dintre varianta Skoda Enyaq iV 80 ofera o autonomie electrica de 510 km in ciclul WLTP.
    12 3
  • @tatra.netam. "iar factorii de mediu nu influenteaza franarea" la frana cu tamburi. Stai jos,ai nota 2. Pe langa faptul ca se incing foarte repede si se racesc foarte greu,sa nu te mire de ce unei masini cu frane pe tamburi ajunge sa ii fiarba lichidul de frana cu mult mai repede. 2-N-ai avut niciodata o masina cu frana cu tamburi,nu? O fericire daca lasi frana de mana trasa iarna sau dupa ploi mai puternice si nu misti masina cateva zile,o fericire si la schimbat sabotii sau sa aflii cata "carne"mai au pe ei."Contabiliceste" Unde sa ma uit,la pretul final? Ma faci sa rad iar.Vag va trage o teapa in 2021 si va vinde o masina cu tamburi(dacia 1100 avea discuri) si suspensie semi independenta pe spate iar voi incercati sa ii scuzati si sa aberati ca asa e cel mai bine. Ba,lucrati toti la Vag la departamentul de marketing sau in asa hal v a mancat marketingul.lor ce aveti in tzeasta?
    7 11
  • Sa nu fiu inteles gresit. Imi place masina si autonomia e suficienta la ce as folosi-o. Problema este ca e prea scumpa asa ca ma voi orienta spre altceva. Grila aia luminata daca nu-ti place n-o aprinzi si gata. E clar cocalarism. Practic la aproape orice marca exista kit-uri pe net sa iti lumineze sigla noaptea. Unii mai si cumpara. Ha ha ha.
    13 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru