Proiect pentru eliminarea taxei de pod de la Fetești: "Există două taxe pentru același drum public"

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Marti, 03.07.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un proiect depus la Parlament prevede eliminarea taxelor de trecere pe podurile Fetești - Cernavodă și Giurgeni - Vadu Oii, ca urmare a faptului că șoferii plătesc deja o taxă pentru drumul public sub forma rovinietei.

Șoferii care călătoresc spre mare sunt nevoiți de fiecare dată să plătească o taxă pentru a trece peste podul Fetești - Cernavodă, iar într-o situație similară se află și cei care traversează podul Giurgeni - Vadu Oii.

Mai mulți parlamentari au depus însă un proiect de lege pentru eliminarea acestor taxe, în condițiile în care toți acești șoferi plătesc și rovinieta, o taxă aplicata pentru circulația pe drumurile naționale și autostrăzi.

"Taxa de trecere peste aceste poduri a fost introdusă din rațiuni pur financiare, dar suntem în prezența unei duble impuneri, atâta timp cât utilizatorii drumurilor publice din România plătesc rovinieta, care reprezintă o taxă pentru utilizarea drumurilor și podurilor amplasate pe drumurile naționale și autostrăzile din România", se precizează în expunerea de motive pentru inițierea acestui proiect de lege.

În plus, inițiatorii afirmă că taxa este plătită în special de locuitorii județelor Constanța, Tulcea și Ialomița, ceea ce afectează inclusiv agenții economici.

Potrivit datelor oficiale furnizate de CNAIR, peste 1.73 de milioane de vehicule au trecut podul de la Fetești în primele 5 luni ale anului, dintre care o treime au plătit la stațiile de taxare, în timp ce două treimi au achitat prin mijloace electronice.

Taxa pentru podul Fetești - Cernavodă este de 13 lei, iar amenda ajunge la 130 de lei.

Via Hotnews

Comentarii (3)

  • Oho,,cate taxe aberante nu sunt! Din pretul unui litru de benzina ce alte taxe mai sunt? Desi nu are legatura cu "auto", romanii platesc o gramada de taxe aiuritoare! Consiliile locale care sunt monopol pe "apa si canal",au taxa de de ploaie(meteorica",taxa de citit apometrele,de "mentenanta" a lor, de platit "cantarul" ,al apometrelor cu care si vand marfa lor!
    4 1
  • Eu unul sunt de acord ca aceasta taxa de pod sa existe in continuare, DACA nu ar mai primi si alti bani de la buget - adica podul sa se autofinanteze si sa fie si reparat - am trecut in wd pe cel de la Fetesti si nu stiu unde se duc banii de trecere, ca in mentenanta lui sigur nu sunt.
    2 3
  • Revin cu un nou comentariu! Dupa ce au facut milionari prin neeliberare de bilete,ani de zile,in special noaptea prin taxarea camioanelor la negru, a venit vremea camerelor de vederi unde nu se mai poate fura ca inainte!Deci nu mai prezinta interes!Oricum o taxa ,hotie! Ce ar fi daca prin Vestul Europei ar pune fiecare taxa la fiecare pod,tunel!
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru