Aproape 10.000 de angajaţi Dacia au participat la un protest în centrul oraşului Mioveni. Salariaţii producătorului argeşean au criticat guvernul pentru întârzierea lucrărilor la autostrada sibiu - Piteşti.
Esential
2020
este anul în care ne-a fost promisă finalizarea construcţiei autostrăzii Sibiu - Piteşti.
Autostrada Sibiu – Piteşti, sau mai bine zis lipsa acesteia şi întârzierile repetate la începerea construcţiei tronsonului care ţine România în secolul trecut din punctul de vedere al vitezei de traversare a ţării, devine o problemă din ce în ce mai importantă atât pentru Automobile
Dacia, cât şi pentru angajaţii fabricii din Mioveni.
Aproape 10.000 de salariaţi ai Automobile Dacia au protestat în centrul oraşului Mioveni împotriva Guvernului din cauza lipsei autostrăzii Sibiu – Piteşti, titrează Hotnews. Protestul a demarat la ora 12:30 în 16 aprilie şi s-a încheiat o oră şi jumătate mai târziu, iar liderul sindicaliştilor Dacia ameninţă că muncitorii de la uzină vor merge la Bucureşti dacă Guvernul va continua minciunile privind autostrada Piteşti – Sibiu.
Un italian va conduce biroul Ford România.
Între timp, Ford acuză infrastructura: "Pierdem până la 80 de euro per maşină la transport din cauza drumurilor"
În ciuda faptului că nici măcar conducerea companiei Dacia nu a pus problema mutării producţiei de la Mioveni în Maroc, angajaţii fabricii se tem ca infrastructura defectuoasă din România i-ar putea face pe francezii de la Renault să nu mai atribuie noi proiecte uzinei argeşene. Există şi posibilitatea ca fabrica să fie automatizată intens pentru a compensa costurile ridicate de transport, dar conducerea Dacia a asigurat public faptul că se va opera în această direcţie într-un ritm care să asigure protecţia locurilor de muncă actuale.
20 de lucruri pe care nu le ştiai despre... cum trimite Dacia maşini în afara ţării
În ciuda promisiunilor guvernamentale care anunţă finalizarea autostrăzii Piteşti – Sibiu până în 2020, termenul limită până la care reprezentanţii Dacia aşteaptă şi ei noul tronson de drum care să-i scape de coşmarul transportului a sute de mii de automobile noi cu trailerul pe Valea Oltului, nu există nicio asigurare că vor fi respectate promisiunile guvernanţilor.
După cum subliniază colegii de la Hotnews, proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti nu are încă un constructor desemnat şi nu au început încă lucrările la acest segment.
Via Hotnews | TVR | Sursă foto
URAAA !! TRAIASCA PSD ! TRAIASCA TATICUL NOUTRU PONTA!
VOTATI PSD !! NU-I ASA COLEGU ??
Acum cand amenintarile sefilor Reanult se apropie de implementare si cutitul a ajuns la osul muncitorului au iesit in strada.
Vestea proasta este ca e cam....tarziu. Guvernul se grabeste sa faca autostrada insa Renault este gata sa mute productia in nordul Africii.
Prostia se plateste! insa in cazul de fata Nota de plata o sa fie cam mare pentru ca vorbim de Dacia cae face 4% din PIB.
Oare cata lume isi da seama ca doar pt ca Ponta nu vrea acea autostrada, o sa avem parte de pierderi imense?
Sunt chestiuni de bun simt. "Bunul simt" - un concept trecut de vederea politicieni. Esti politician Catalin?
E vorba de viitorul uzinei, deci da, sunt direct implicati si angajatii.
In occident, drumurile se fac peste noapte (am vazut cu ochii mei in Italia de exemplu), iar in Scandinavia de exemplu se construiesc drumuri in conditii climaterice chiar mult mai vitrege decat la noi, intr-un timp la fel de scurt. La noi, intodeauna se gasesc scuze.
Scuteste-ne!