Rimac vrea să preia controlul deplin al mărcii Bugatti

de Tiberiu Safta
Vineri, 17.10.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Rimac își dorește să dețină controlul complet asupra mărcii Bugatti, potrivit unor noi informații apărute în presă. În prezent, Rimac deține 55% din Bugatti, în timp ce restul de 45% este în proprietatea Porsche.

Din 2021, Bugatti este o marcă deținută de către Rimac, producătorul croat de mașini exotice, cunoscut pentru modelul Nevera. La momentul tranzacției, marca Bugatti era deținută aproape în întregime de către Grupul Volkswagen, în timp ce o parte mai mică era deținută de Grupul Hyundai și de un grup mai mic de investitori.

Atunci când Rimac a preluat Bugatti, constructorul croat a ajuns să dețină 37% din marca franceză. Porsche deținea 24%, iar Hyundai avea o participație de 12%. Restul acțiunilor, adică 27% din Bugatti, erau deținute de un grup de investitori.

În prezent, Rimac deține acum 55% din Bugatti, în timp ce restul de 45% din acțiunile mărcii sunt în proprietatea celor de la Porsche. Acum, Rimac își dorește să preia complet controlul asupra Bugatti. Mate Rimac, fondatorul și șeful mărcii croate, vrea să cumpere acțiunile deținute de Porsche cu ajutorul unui grup internațional de investitori.

„Nu este niciun secret că suntem în discuții”, a declarat Mate Rimac pentru publicația Bloomberg.

„Vreau doar să am posibilitatea să iau decizii pe termen lung, să fac investiții pe termen lung și să fac lucrurile într-un mod diferit, fără să dau explicații la 50 de oameni. Când negociezi cu o corporație, sunt foarte mulți factori. Sunt familii, sunt multiple familii. Este un subiect emoțional”, a mai spus Mate Rimac în încheiere.

via Bloomberg

Comentarii (5)

  • Mate să ia decizii pe termen lung cu Rimac, tehnologia viitorului (tot în viitor era și în urmă cu 4 ani), nu înțeleg de ce își pierde timpul cu dinozaurii uzați moral de la Bugatti… Oare nu găsește “prostovani” care să plătească 4 mil pe un BEV? Am spus de mult că pe zona “aia” nu are treaba doar cu caii putere, dacă nu sună ca în sala de concerte nu merită, nu interesează PUNCT!!!
    5 2
  • Absolut întâmplător acțiunile Ferrari au scăzut binișor imediat după anunțul primului model electric, când îți construiești toată istoria si pe emoție, nu doar pe performanțe, este greu de înlocuit așa ceva .
    7 2
  • Deocamdata, ca si societate suntem foarte bine implementati cu sunetele de V8/10/12/16, pe masinile de performanta. Automat, un motor la turatii inalte, de la o firma cu pedigree, este asociat cu un cont gras in banca. De asta ii vezi pe toti unsurosii in maieu si sapca-n cap, cu jafuri de masini modificate la 1-2k CP cum dau lectii bogatanilor in Lambo, Ferrari, etc. Aplaudati de tot internetul :)

    Eu cred ca vor veni vremuri in care mijloacele de transport, individuale sau in grup, vor fi mult peste ceea ce exista in ziua de azi. Mai eficiente, mai tacute si mai discrete. Iar mijloacele de transport din ziua de azi, vor fi doar la muzee, biblioteci sau colectii particulare. Probabil sta-nepotii nostri se vor uita la ele si vor simti aceeasi emotie pe care o simtim si noi astazi cand ne uitam la un Mercedes SSK, SL, Duesenberg, Bentley, RR, Cadillac, si sute de alte modele. Dar nu va mai merge nimeni cu ele pentru ca oricat de romantice, opulente sau "sonore" au fost, sunt depasite de vremuri, marginale la siguranta, confort si eficienta.

    Vin generatii, tot mai stramtorate financiar, pentru care detinerea unui automobil va fi un vis, inclusiv pe partea de intretinere si cheltuieli pe carburant.

    Problemele astea nu le au clientii de Bugatii, dar cei care sunt astazi copii, vor cumpara cel mai probabil altceva decat in V16 sau inline 12. Eu cred ca asta a vrut sa spuna Mate Rimac cand s-a referit ca are nevoie sa ia decizii, fara sa se mai consulte cu zeci de familii, sa treaca peste emotiiile individuale, si sa piarda timp pretios in jocuri politice. Deocamdata nu poate face rocada la electricitate asa cum isi doreste.

    Problema pe care o vad pentru el pe termen lung este suportul financiar. Rimac nu are un Vokswagen in spate care sa-i finanteze visurile, oricat de frumoase ar fi. A fost nevoie de un concern global care sa plateasca sute de ingineri de top pentru a rezolva fizica deplasarii la peste 400km/h. Astazi nivelul urmator e la 500km/h sau de ce nu, mai mult.

    O modalitate relativ simpla este sa elimini motorul si transmisia, extrem de ineficiente, complexe si scumpe, si sa le inlocuiesti cu baterii si motoare electrice. Tehnologie pe care Rimac o are. Da, s-a pierdut o componenta emotionala critica, dar se castiga pe partea de performanta, la aspectul financiar si de ce nu, ecologic. Daca multiplicam eliminarea noxelor la nivel planetar, devine semnificativ. De acord, e un aspect care nici pe mine nu ma intereseaza mai mult decat fapt divers, dar care totusi are un impact masiv la scara gobala.

    Indiferent de directia pe care o iau lucrurile, ideea este ca tot ceea ce stiam pana astazi, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat se va schimba. Iar schimbarea asta va veni cu un impact psihologic major, mai ales daca se va produce intr-un interval de timp scurt. Discutiile pro si contra electrice doar aici pe site sunt o dovada clara de cat de greu este sa schimbi niste mentalitati :) Important este sa ne intelegem unul pe altul si sa evitam altercatiile inutile. Se pot pierde prietenii si respectul pentru cei de langa tine. Uneori ireversibil.
    6 2
  • @zarne
    Fara emotie in prezent nu vor exista achizitii emotionale in viitor cand, ce-i drept, foarte putini din cei carora li se sadeste acum emotia in suflet chiar isi vor permite achizitia unei "emotii". Iar branduri precum Bugatti, Ferrari, Lamborghini etc. se bazeaza in viitor pe clienti care acum isi sadesc si cresc emotia pentru termice. Electricele nu prea nasc mari emotii si nu vor genera achizitii emotionale (a se citi scumpe si inutile) in viitor. A se vedea declaratiile lui Mate Rimac care se cam chinuie sa vanda supercarurile electrice pe care le produce.
    2 0
  • @alex, e foarte posibil sa ma insel. Nu sunt nici guru nici clarvazator, altfel eram demult miliardar :):):)
    Viitorul ne va arata cum vor sta lucrurile. Acum doar ne dam si noi cu parerea si incercam "educated guesses".
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru