Sondaj: 55% dintre europeni vor să cumpere mașini electrice în următorii 2 ani

de Paul Cosma
Joi, 26.08.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Interesul pentru mașinile electrice este în creștere în Europa, 55% dintre consumatori și 100% dintre managerii de flote declarându-și intenția de a cumpăra un astfel de vehicul în următorii doi ani, potrivit unui sondaj al companiei de consultanță PwC.

Vânzările de vehicule electrice ar putea atinge 23% (1,7 milioane unități) din totalul vânzărilor de mașini noi până în 2024, pe cele mai importante șase piețe din Europa (Franța, Germania, Italia, Norvegia, Spania și Elveția), evoluție impulsionată de mașinile cu baterii. 

Segmentul de flotă (B2B) va rămâne cel mai atractiv, cu o cotă estimată la aproximativ 55% din totalul pieței de mașini electrice, cele mai importante trei criterii avute în vedere pentru aceste achiziții fiind: imaginea companiei, stimulentele fiscale și reducerea amprentei de carbon. În următorii doi ani, companiile mari vor deține cele mai mari flote de mașini electrice, în timp ce firmele medii vor înregistra cea mai mare creștere. 

Principalii factori menționați de respondenți pentru alegerea unei mașini electrice sunt economia de combustibil, impactul asupra mediului și posibilitatea de a încărca mașina acasă. Iar printre argumentele contra se numără timpul de încărcare și lipsa infrastructurii publice de încărcare. 

Raportul mai arată că se conturează totodată o piață a mașinilor electrice second hand.

Vehiculele electrice uzate sunt căutate în principal de către clienți mai tineri și cu venituri mai mici. Două treimi (67%) dintre consumatorii europeni care vor să-și cumpere un vehicul electric (BEV - cu baterii și PHEV - hibrid plug-in) în următorii trei ani iau în considerare o achiziție second hand, arată raportul. În prezent, doar 15% dintre proprietarii de vehicule electrice le-au cumpărat la mâna a doua. 

Studiul a fost realizat în rândul a peste 4.000 de consumatori din cele mai mari șase piețe menționate mai sus și 103 corporații de dimensiuni medii și mari cu flote de vehicule de peste 100 de unități.

Comentarii (12)

  • https://www.promotor.ro/stiri-auto/cristian-ghinea-romania-va-avea-20000-de-statii-de-incarcare-pentru-masini-electrice-18888033
    3 20
  • 100% din cei care deţin flote vor maşini electrice!

    Repetăm:
    100% din cei care deţin flote vor maşini electrice!

    Cei care au cifrele economice pe mână, care se pricep la logistică şi economie, care gestionează flote ŞTIU deja că maşinile electrice sunt mai ieftin ca cost total ownership, iar poveştile cu timpii morţi sunt o prostie.
    5 27
  • ”Repetăm”?! - deci te-ai sifonat în sfârșit că sunteți mai mulți care postați p-aici. :-)
    Acum mai serios, 20-30.000 stații (sau PUNCTE de încărcare? - că Ghinea e iarăși un marțafoi confuz) îmi par de domeniul SF pt 2024, de la cele nici 800 existente.
    Repet, nu-s împotriva BEV-urilor ca soluție de mobilitate urbană, dar planurile astea mai dihai ca cincinalele lu” nea Nicu fac abstracție de cele mai elementare premise.

    ...Cea mai simplă fiind în continuare imposibilitatea creșterii exponențiale în doar 3 ani a producției, dar și distribuției de curent.
    (n.b.: Mai ales în condițiile închiderii recente a CET MIntia, egal o gaură de 1.285 MW din cei vreo 7.500 produși la nivel național.)
    27 2
  • Când este cerere mare, va veni şi oferta. Cam asta este economia de piaţă.
    Dacă doar în 200.000 de case se instalează 3,5kw panouri solare (sistemul ăla cel mai mic, care era propus şi prin programul verde) am avea potenţial energie cât un reactor de la Cernavodă.

    La 1 milion de case, înseamnă 5 reactoare. Şi asta pentru soluţia cea mai ieftină 3,5 kw nu 12-18 kw.

    Deci spaţiu de dezvoltare este, cerere este, bani să fie, restul se rezolvă orice.

    Nu mai zic de potenţialul eolian, care este doar pe o treime implementat.
    4 20
  • @Kirotractor daca va fi nevoie de CET Mintia pentru a se acoperi deficienta cauzata de alimentarea masinilor electrice cred ca e destul de logic sa consideram ca masinile electrice in RO folosesc exclusiv energie produsa pe baza de carbune, ceea ce face ca masinile electrice sa nu mai para chiar asa de ecologice.

    Imi plac masinile electrice, in special pentru mersul in oras, dar consider ca momentan nu sunt chiar asa ecologice precum sunt prezentate.
    15 5
  • Dle noname00

    cât de repede daţi cu bâta în baltă, de mi-ar fi ruşine.

    Adică avem pre diesel gate, scandalul mocnind cu faptul că toate maşinile termice au consumuri oficiale cu MULT MAI mici decât testele, apoi avem colac peste pupăză, diesel gate care demonstrează că apoi noxele sunt de fapt de N ORI mai mari decât la teste.... asta pentru maşini termice, care să ne reamintim MAŞINILE TERMICE (inclus micro hibrid şi "full hibrid" aka non plugin) SUNT 100% POLUANTE !

    Şi niciodată nu vor fi 90% poluante, ci mereu 100% poluante, pentru că sursa este mereu 100% poluantă (benzină, motorină, gaz propan, gaz metan, ... petrol în general)

    Şi hai să te prefaci că nu vezi ditamai elefantul din cameră, maşina termică şi ne luăm de maşina electrică care de la ţară la ţară este TOTUŞI ŞI CEVA VERDE.

    În Norvegia 95% din energie este hidro.

    În România, uite azi ora 12:00, avem
    - 1051 MW cărbune
    - 1347 MW nuclear
    - 1335 MW gaz metan, petrol
    - 1627 MW hidro
    - 373 MW eolian
    - 462 MW fotovoltaic
    - 63 MW biomasă

    deci 66,88% este verde.

    Ok?

    Iar potenţialul solar e abia la început.
    3 21
  • Ciprian
    @Edikk: Esti sigur pe procentul ala?
    14 1
  • curentatu
    E sigur pe procente, că Cernobîl sau Fukushima sunt desigur verzi.
    De fapt bănuiesc că și edikkk e de fapt un omuleț verde.
    21 3
  • ielectriku
    meai Edikkk, dupa cate vad acum pe Transelectrica
    Productia in 26-08-2021 ora 20:33:28
    Eolian 0.54% 32MW
    Foto 0.0% 0MW

    in conditiile in care puterea instalata este de peste 3000MW la eolian si peste 1100MW la fotovoltaice. In Romania.

    Se observa randamentul superior. Pai cu tehnologia asta de 2 bani vreti voi sa construiti paradisul eco?

    La fel si masinile electrice. Niste gunoaie. Scumpe si care cand ai nevoie nu merg.
    17 6
  • @ielectriku
    Analizeaza mai bine, ca sunt zile si zile. Normal ca la 20:33 nu mai exista productie la fotovoltaice.
    Problema lor este lipsa de stabilitate si de aici problema de includere intr-o curba de consum.
    6 8
  • @Ciprian
    pai daca ti s-ar aprinde becurile prin casa dupa principiul zile si zile ti-ar mai conveni? Sau cand vrei sa-ti incarci electrica sa-ti zica: Stii, acum nu bate vantul, in plus e si seara, de ce n-ai venit mai repede de la munca? Ti-ar mai conveni? Cum ti se pare tehnologia asta? Care si costa de te rupe, de trebuie certificate verzi platite de prostime si alte subventii.
    Cam asa e si cu masina electrica. Scumpa si sufera de "lipsa de stabilitate" mai ales cand trebuie sa stai cateva ore sa se incarce si tu esti grabit.
    9 6
  • @ielectriku
    Eu am zis altceva, dar tu o iei pe aratura.
    Nu ma intereseaza electricele sau energia "eco".
    Am spus doar sa te uiti pe site-ul transelectrica si sa iei informatiile corecte. Atat.
    Oricum, ca utilizator final, nu hotarasti tu de unde iti vine curentul.

    Ca idee, la ora 10:40 avem:

    6.58% Foto - 401 MW
    1.05% Eolian - 64 MW

    Intelegi ce vreau sa spun?
    Hai sa nu o luam pe aratura cum o fac cei cu electricele.
    6 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru