Constructorul japonez a anunțat o schimbare majoră în conducerea sa. Koji Sato, actualul CEO al grupului, va părăsi funcția și va deveni noul vicepreședinte al gigantului japonez. În locul lui Sato va veni Kenta Kon. Acesta din urmă va prelua funcția de CEO Toyota începând cu data de 1 aprilie.
În prezent, Kenta Kon este directorul financiar al grupului japonez, precum și directorul de operațiuni. Toyota spune că această schimbare are loc în contextul în care este necesară o rapiditate mai mare a deciziilor luate ca răspuns la schimbările de pe piața internă și de pe piețele externe.

Kenta Kon, în vârstă de 57 de ani, și-a început cariera la Toyota în 1991. De-a lungul anilor, acesta a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul companiei, inclusiv cea de director financiar, o poziție pe care o ocupă din iulie 2025.
via Toyota











Comentarii (0)