Drivetest Mitsubishi Colt (2008)

1.5 Turbo 150CP Ralliart C3U
Mitsubishi  Colt (2008) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Sambata, 10.07.2010
Little Boy
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Mitsubishi fabrica avioane pentru Armata Imperială. Unul dintre acestea se numea A6M , dar Aliaţii îi spuneau Zero sau Zeke. Acum, Mitsubishi fabrică automobile şi autovehicule comerciale, dar fără vreo intenţie de război. Cum spiritul de luptă din sufletul japonezilor nu a murit însă odată cu înfrângerea suferită în război, Mitsubishi fabrică versiuni de competiţie ale modelelor sale pentru cei cu sângele fierbinte. Una dintre aceste versiuni se numeşte Ralliart şi vine în gama lui Colt. Am petrecut un weekend alături de acest model.
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Turbo MIVEC. Asta scrie pe capacul motorului lui Colt Ralliart. Ce înseamnă asta pentru noi? Vorbim de un motor de 1.468 centimetri cubi supraalimentat cu o turbină care dezvoltă 150 CP la 6.000 rpm şi 210 Nm la 3.500 rpm. E suficient să vă pună sângele în mişcare, chiar dacă vorbim de o transmisie manuală cu doar cinci trepte – lucru care sună ciudat la prima vedere. Pe de o parte, Colt Ralliart este unul dintre puţinele modele de performanţă din segment cu transmisie manuală cu cinci trepte, deoarece rivalii oferă fie o cutie manuală cu şase trepte, fie una DSG cu şapte rapoarte. Cei de la Suzuki vin cu aceeaşi filozofie, oferind o transmisie cu cinci trepte pentru Swift Sport GTI. Pe de altă parte, nici versiunea cu transmisie manuală a lui Lancer Ralliart sau chiar Lancer Evolution nu beneficiază de o transmisie manuală cu şase rapoarte, semn că inginerii Mitsubishi ştiu ceva ce nu ştiu şi ceilalţi. Cum se comportă perechea motor-transmisie? Impresionant de bine ar fi răspunsul scurt. Mai pe larg, cutia de viteze este suficient de lungă încât să nu fim deranjaţi de sunetul motorului la un drum lung şi să nu ne obosim prea mult cu schimbatul treptelor în traficul urban, dar nu este atât de lungă încât să perturbe acceleraţia de la 0 la 100 km/h. Am fi preferat o timonerie ceva mai precisă şi ceva îmbunătăţiri care să permită schimbări de trepte într-o manieră sportivă. Ne referim aici la faptul că transmisia tinde să agaţe, în special la treapta a doua, iar marşarierul nu este protejat cu un sistem care să prevină cuplarea accidentală în cazul unei retrogradări eşuate din treapta cinci în treapta patru. Pedala de ambreiaj este prea dură şi oboseşte şoferul în traficul urban, deşi struneşte cum trebuie cei 210 Nm ai lui Colt Ralliart. Reprizele sunt bune spre foarte bune, motorul accelerând ca o unitate aspirată de 2.0 litri începând cu 2.500 rpm şi într-un mod exploziv începând cu 3.500 rpm. Am fi dorit şi câteva indicatoare analog care să ne arate temperatura de ulei, temperatura apei, presiunea uleiului şi presiunea furnizată de turbină, dar Mitsubishi a renunţat în dotarea lui Colt Ralliart până şi la computerul de bord, iar temperatura scăzută a apei este semnalizată doar de un martor de culoare albastră în bord.

Consum

Odată cu achiziţia unui model sportiv de clasă mică, rezervorul acestuia se va goli rapid. E un soi de axiomă. Cu toate acestea, cei de la Mitsubishi vor să ne contrazică în legătură cu acest aspect, anunţând un consum urban de 8.6 litri la sută şi un consum extraurban de 5.7 litri. Rezervorul de carburant are o capacitate de 47 de litri, iar aceştia sunt prezentaţi în bord sub forma a opt linii pe un afişaj digital. Fiecare linuţă reprezintă aproximativ cinci litri de carburant şi viteza cu care acesta este consumat este legată foarte strâns de modul în care este condus Colt Ralliart. În comparaţie cu rivalii săi din segment, Colt se clasează pe la jumătatea clasamentului din punctul de vedere al consumului. Astfel, modelul cu cel mai ridicat consum de carburant anunţat este Opel Corsa GSi, cu 6.4 litri la sută în regim extraurban şi 10.5 în regim urban. Cel mai economic model pare să fie Skoda Fabia RS, care consumă 5.2 litri la sută în regim extra-urban şi 7.7 în regim urban. Pe locul doi vine Seat Ibiza FR, cu 5.3% în mediul extra-urban şi 8.1% în mediul urban. Locul patru îi revine lui Mitsubishi Colt Ralliart, în timp ce locul al cincilea îi aparţine lui Suzuki Swift Sport GTI, care anunţă şase litri la sută în regim extra-urban şi 8.7 litri la sută în regim urban. În decursul testului nostru am întregistrat un consum de 11% în regim urban cu un stil de conducere temperat, care a urcat la 13.5% în cazul unui trafic aglomerat, cu multe staţionări. Cutia de viteze este surprinzător de lungă în treapta a cincea: în cazul rulării cu 3.500 rpm, vitezometrul afişează 120 km/h, viteză care urcă rapid cu încă 30 km/h dacă acul turometrului urcă la 4.500 rpm. Colt Ralliart are un indicator pentru recomandarea schimbării treptelor de viteză. Nu este însă vorba de unul care să te ducă la performanţe maxime, cum are Clio RS, ci unul care te învaţă să fii mai econom.

Performanţe

Colt Ralliart se numără printre cele mai performante modele de până în 180 CP din segmentul său. Singurul rival care îl surclasează la accelerarea de la 0 la 100 km/h este Skoda Fabia RS, care dezvoltă cu 30 CP în plus şi beneficiază de aportul unei transmisii DSG cu şapte rapoarte, elemente care ajută modelul ceh să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7.3 secunde. Subcompacta de performanţă de la Mitsubishi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 210 km/h. La acest capitol, modelul japonez este egalat de Corsa GSi şi depăşit cu 1 km/h de Ibiza FR şi cu 14 km/h de Fabia RS.

Interior

Probabil că echipa care s-a ocupat de dezvoltarea lui Colt Ralliart a investit o bună parte din fondurile disponibile în trenul de propulsie şi în suspensie. Astfel s-ar putea explica calitatea inferioară a materialelor de la interior în comparaţie cu rivalii din segment, în special atunci când vine vorba de consola centrală, de bord şi de feţele uşilor. Nivelul la care se situează calitatea materialelor este cel pe care ni-l oferă modelele provenite din Coreea de Sud, nu cel oferit de rivalii niponi care au un preţ de achiziţie similar. Fie ne aşteptam noi la ceva mai mult de la acest model în urma impresiei bune pe care ne-au lăsat-o Lancer Ralliart şi Lancer Sportback, fie concurenţa oferă materiale superioare. Probabil ambele. Nu ne-a plăcut nici manşonul schimbătorului de viteze, realizat dintr-un cauciuc siliconat. Trecând la o notă pozitivă, scaunele oferă o susţinere bună iar pielea de pe volan pare să fie cel mai bun material prezent în habitaclul acestui model. Integrarea comenzilor a fost realizată în cât mai puţine butoane, dar ergonomia nu a fost îmbunătăţită simţitor graţie acestui aspect. Portbagajul oferă doar 155 de litri, volum rezonabil pentru segmentul supermini, dar prea mic pentru o subcompactă. Bancheta din spate este şi ea rezonabilă în ceea ce priveşte spaţiul, dar confortul la drum lung este o afirmaţie valabilă doar pentru patru pasageri – situaţie tipică pentru clasa mică. Antifonarea este mai mult decât potrivită pentru un model cum este Colt Ralliart.

Preţ de achiziţie

Colt Ralliart are un preţ de pornire de 14.280 de euro fără TVA. Acesta este semnificativ mai redus în comparaţie cu rivali precum Corsa GSi, Ibiza FR şi Fabia RS. Singurul model din comparaţia noastră care este mai ieftin decât Colt Ralliart este Suzuki Swift Sport, care are un preţ de pornire de 12.184 de euro fără TVA. Cu TVA inclus, Mitsubishi Colt Ralliart costă aproximativ 17.300 de euro. Astfel, este cu aproape 1.000 de euro mai ieftin decât Opel Corsa GSi şi cu peste 2.000 de euro mai ieftin decât Skoda Fabia RS. Nu trebuie să uităm faptul că un Renault Clio de 200 CP realizat de inginerii RenaultSport costă 19.540 de euro cu toate taxele incluse, ceea ce înseamnă că primiţi 50 CP în plus şi şase trepte pentru o diferenţă ceva mai mare de 2.000 de euro. Fiind vorba de modele mai ieftine de 20.000 de euro, diferenţa este mai mare de 10% din preţul de achiziţie, deci departajarea se poate face cu mare uşurinţă din pricina diferenţei importante de bani. Spre comparaţie, Opel Corsa GSi porneşte de la 18.300 de euro cu toate taxele incluse, iar Seat Ibiza FR pleacă de la 18.970 de euro cu toate taxele incluse.

Siguranţă

EuroNCAP nu a testat încă generaţia actuală a lui Colt conform noilor criterii intrate în vigoare în 2009. În 2005, modelul a obţinut patru stele la testele de impact, dar inginerii japonezi au operat apoi o serie de îmbunătăţiri la nivelul siguranţei care nu au fost testate încă de organismul european independent. Modelul beneficiază de ABS, EBD, Brake Assist, airbag-uri frontale pentru şofer şi pasager, sistem M-ASTC de control activ al stabilităţii şi tracţiunii, airbag-uri cortină şi discuri de frână pe spate.

Ţinută de drum

Suspensia lui Colt Ralliart este realizată de aceiaşi ingineri care au creat până nu de curând modelele de competiţie ale defunctei divizii Ralliart. Cunoştinţele acestora ies în evidenţă clar în comportamentul lui Colt, modelul dovedindu-se a fi extrem de stabil, fără să fie nevoie de o suspensie extrem de dură care să taie din confortul oferit pasagerilor. Aşadar, imperfecţiunile drumurilor mioritice sunt absorbite cu uşurinţă, în timp ce ţinuta de drum stă la cote înalte. Sistemul de control al stabilităţii nu poate fi dezactivat complet, dar trebuie să remarcăm aderenţa de care dă dovadă puntea faţă chiar şi pe asfalt ud, sistemul de control al tracţiunii având un rol important în acest sens fără să taie din demaraj. Fenomenul de torque steer este aproape insesizabil, fie datorită suspensiei inteligente, fie mulţumită durităţii volanului, care îşi menţine fermitatea indiferent de viteză. Desigur, este sesizată o tendinţă subtilă de mişcare a volanului la acceleraţii puternice, dar aceasta este minimă şi chiar scuzabilă dat fiind faptul că acest model are tracţiune faţă.

Vizibilitate

În timp ce oglinzile laterale şi oglinda centrală oferă un nivel de vizbilitate bun, montantul A încurcă şoferul la virajele strânse şi în alte momente delicate. Cele două geamuri triunghiulare amplasate lângă montanţii A ajută, dar asta nu înseamnă că nu veţi fi nevoiţi să vă mişcaţi capul ceva mai mult decât de obicei pentru a observa unde se află pietonii care au început trecerea pe partea stângă a drumului, spre exemplu. Acest lucru duce la creşterea gradului de atenţie pe care trebuie să o aibă şoferul, pentru evitarea unor situaţii imprevizibile.

Tehnologie

Colt Ralliart beneficiază de senzori de ploaie şi lumină, cruise control cu comenzi pe volan, sistem audio cu şase difuzoare şi comenzi pe volan şi alte elemente utile, cum ar fi conector AUX pentru sistemul audio şi o funcţie Bluetooth pentru conectarea telefonului mobil la sistemul audio al vehiculului. Un mare minus al acestui model este lipsa unui computer de bord care să afişeze consumul înregistrat şi autonomia, o alegere ciudată în condiţiile în care generaţia precedentă beneficia de această funcţie.

Design

Mitsubishi Colt are un design destul de agresiv, fie că vorbim sau nu de versiunea Ralliart. Deşi nu se distinge de celelalte modele din gamă la fel de uşor ca în cazul lui Lancer Ralliart, cunoscătorii vor observa imediat puţinele diferenţe la nivel estetic dintre un Colt obişnuit şi un Ralliart. Pe lângă nuanţa de vopsea deosebită oferită în standard, avem de a face şi cu un set de jante de aliaj uşor şi de o suspensie care oferă o gardă la sol mai redusă. Două sigle Ralliart completează diferenţele prezentate de această versiune în raport cu restul gamei Colt.
Date tehnice - Mitsubishi Colt (2008) 1.5 Turbo 150CP Ralliart C3U
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
n/a
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1468
Lungime mm
3940
Putere maxima CP (rpm)
150 (6000)
Latime mm
1695
Cuplu maxim Nm (rpm)
210 (3500)
Inaltime mm
1550
Viteza maxima km/h
210
Greutate kg
1145
Acceleratie 0-100 km/h s
7.6
Ampatament mm
2500
Tractiune
Fata
Volum rezervor litri
47
Cutie viteze
M5
Volum portbagaj litri
155
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mitsubishi Colt (2008)

Ultimele teste

Comentarii (6)

  • AllanHeron
    deci acest model Ralliart se numara printre ultimile dupa disparitia diviziei sport de la Mitsubshi? ar trebui sa ma grabesc sa cumpar una doar va fii piesa de colectie mai tarziu
    10 6
  • ...............
    ...............
    un praf de masina
    8 21
  • @allan
    mai ai putin si scrii "va fi" cu 3 de "i"
    14 3
  • marian
    Cu ce aparat ati facut pozele astea frumoase?
    1 0
  • Colt ......o cutie de chibrituri cu valente sportive
    Colt Ralliart se numără printre cele mai performante modele de până în 180 CP din segmentul său. Singurul rival care îl surclasează la accelerarea de la 0 la 100 km/h este Skoda Fabia RS, care dezvoltă cu 30 CP în plus şi beneficiază de aportul unei transmisii DSG cu şapte rapoarte, elemente care ajută modelul ceh să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7.3 secunde. Subcompacta de performanţă de la Mitsubishi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 210 km/h. La acest capitol, modelul japonez este egalat de Corsa GSi şi depăşit cu 1 km/h de Ibiza FR şi cu 14 km/h de Fabia RS


    pentru cunostintele celui care a scris acest articol , in acest segment sunt si alte modele care dau clasa acestei cutii de chibrituri denumita M.Colt , si pot aduce aminte de Ford Fiesta ST , de Fiat 500 Abarth .......2 modele care surclaseaza Colt !!! ..
    1 6
  • @jimny
    Pentru cunoştinţele tale, actuala generaţie Fiesta nu are versiune ST Pentru cunoştinţele tale, actuala generaţie Fiesta nu are versiune ST, iar Fiat 500 Abarth nu este în aceeaşi clasă cu Mitsubishi Colt Ralliart.

    Mulţumim pentru atenţie!
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru