Drivetest Hyundai Tucson

4.5
Hyundai Tucson zoom
de Silvian Irimia, Foto: Dragoș Savu
Vineri, 20.03.2026
Exemplu

Dacă ne uităm la topul mașinilor noi înmatriculate anul trecut în România, vom observa că pe primele 7 locuri sunt 5 modele Dacia, Skoda Octavia și Hyundai Tucson. Dacă eliminăm modelele fabricate de marca românească, vom observa că în ultimii ani, bătălia pentru cea mai vândută mașină străină s-a dat mereu între Skoda Octavia și Hyundai Tucson.

Skoda este o marcă adorată de români, poate chiar mai iubită decât Dacia sau Volkswagen. Ce vreau să spun este că Skoda este o marcă cu renume în România. De modelul Octavia nici nu mai zic, deoarece nu poți sta un minut pe stradă fără să vezi o Skoda Octavia, indiferent de versiune.

Ei bine, lucrurile sunt puțin mai diferite la Tucson. Până la apariția generației a patra, în 2020, majoritatea românilor nu se dădeau în vânt după Hyundai. Și știu că ideea asta despre Hyundai care face mașini neinteresante și neatrăgătoare intrase cumva în conștiința populară a oamenilor.

Îmi aduc aminte și acum un incident, care mi-a schimbat puțin percepția. Aveam în jur de 14 ani când un prieten de familie mi-a spus că ar vrea să își ia un Hyundai, moment în care eu doar am exclamat „ehh, Hyundai”. Pe moment, l-am enervat, pentru că eu eram un puști de 14 ani care se dădea mare cunoscător de mașini.

Ei bine, acest domn, mi-a schimbat percepția cu o singură întrebare: „dar de unde știi tu, ai mers cu ea, ai fost în ea?”. Ce mi se pare amuzant este că acum folosesc și eu destul de des acest argument și din păcate, nu cu puști de 14 ani.

Iată că din 2020, Hyundai a dat lovitura cu Tucson și toată această idee că producătorul sud-coreean face mașini anoste a dispărut complet. Și pe bună dreptate. Hyundai a ajuns să fie în top 3 cele mai apreciate și dorite mărci din țara noastră.

Tucson a apărut acum mai bine de 20 de ani, iar numele modelului este inspirat de orașul Tucson, din statul Arizona, Statele Unite ale Americii. Apropo, ți-am pregătit și o prezentare video cu noul Hyundai Tucson facelift, în versiunea full-hybrid.

PREZENTARE VIDEO CU HYUNDAI TUCSON FACELIFT HYBRID

Hyundai Tucson

  • Pret de pornire 32.428 €
  • Pret model testat 40.414 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Hyundai Tucson poate fi comandat în toate versiunile, în afară de una 100% electrică. Dar cine știe ce ne rezervă viitorul. Versiunea de bază este una termică, fără vreo urmă de electrificare. După, avem versiunea Plug-in Hybrid (PHEV), dar și una full-hybrid. Pe cea din urmă am testat-o și noi.

Apropo, dacă ești curios de diferențele dintre PHEV și full-hybrid, te invit să arunci un ochi pe reportajul pe care l-am făcut împreună cu colegul meu, Alex. Am luat cele două versiuni pentru o plimbare de câteva sute de kilometri, unde am comparat diferiți parametri.

Ne întoarcem la testul nostru. Versiunea hibrid are la bază un motor de 1.6 litri și dezvoltă 239 cai putere. Ai mai multe moduri de rulare, dar majoritatea sunt pentru mersul în off-road. Pentru mersul pe asfalt, ai doar două: Eco și Sport. Destul de ciudat că nu ai un mod Normal sau Comfort. Acum, practic, modul Eco este cel pentru confort.

Prin oraș, dacă rulezi în modul Eco mașina se mișcă bine și crește viteza liniar. Dacă nu abuzezi de accelerație, partea termică și partea electrică lucrează împreună într-o simbioză aproape perfectă. Totuși, motorul termic are obiceiul să intervină cu sunete și vibrații în rarele momente în care este activat de calculatorul mașinii.

Odată ce ieși din zonele urbane și rulezi în modul Eco, te vei întreba dacă chiar ai peste 200 de cai putere la dispoziție, deoarece transmisia prezintă anumite momente de întârziere.

Desigur, poți trece mașina în modul Sport și transmisia răspunde mai rapid. Totodată, pedala de accelerație este simțitor mai sensibilă. Normal, toate astea vin cu prețul unui consum ridicat.

Padelele de pe volan sunt foarte interesante. Dacă rulezi în modul Eco, acestea vor regla agresivitatea frânării regenerative. Ai 3 trepte din care poți alege. Am apreciat că pedala de frână s-a comportat exemplar. De multe ori, la aceste modele hibridizate sau electrice, pedala de frână este ușor ciudată la început.

Asta pentru că, în prima parte a cursei pedalei, mașina tinde să regenereze energie, șoferul se panichează și apare o frânare mai violentă decât este cazul. Ei bine, frâna de la Tucson se simte exact ca la o mașină termică obișnuită.

Dacă treci mașina în modul Sport, aceste padele nu se mai ocupă de frânarea regenerativă. În Sport, ele acționează cutia de viteze și poți schimba manual treptele.

Apropo, deoarece noi am avut parte de o echipare de top, mașina noastră de test a venit echipată cu tracțiune integrală. Ai și mai multe moduri speciale pentru off-road, precum Zăpadă, Nisip sau Noroi.

Rețeaua Renovatio e-Charge, are peste 1200 de puncte de încarcare*. Majoritatea acestor puncte se află și în centre comerciale importante.
*inclusiv parteneri

Consum

Cei de la Hyundai au declarat că Tucson facelift hybrid are un consum mediu oficial de 6.5 l/100 km. Eu am făcut o excursie până la Craiova și înapoi. Așadar, am mers prin oraș, drumuri naționale, dar și autostradă.

După 3 zile petrecute cu Tucson, consumul mediu afișat a fost de 7.9 l/100 km. Prin oraș, consumul a fost în jur de 7.5 l/100 km, în timp ce pe autostradă, Hyundai Tucson mi-a afișat un consum de 8.6 l/100 km.

Așa cum spuneam mai sus, Tucson se află într-un segment extrem de disputat. Prin urmare, are rivali ca fratele de platformă Kia Sportage, Toyota Corolla Cross sau Ford Kuga.

Kia Sportage, în versiune full-hybrid și cu tracțiune integrală, are un consum mediu declarat cuprins între 6.1 și 6.6 l/100 km. Ford Kuga în versiunea hybrid AWD are un consum mediu de 5.8 litri, în timp ce Toyota Corolla Cross cu tracțiune integrală se laudă cu cel mai mic consum, adică 5.3 l/100 km.

Performanţe

În total, sistemul hibrid a lui Hyundai Tucson dezvoltă 239 cai putere și un cuplu motor maxim de 379 Nm. Prin urmare, modelul sud coreean atinge 100 km/h în 8.5 secunde, asta dacă optezi pentru versiunea cu tracțiune integrală.

Dacă optezi pentru varianta cu roți motrice pe puntea față, sprintul se face în 8.2 secunde. Viteza maximă rămâne aceeași, 196 km/h.

Kia Sportage are la bază același motor de 1.6 litri benzină, dar sistemul dezvoltă o putere mai mare și un cuplu mai mare. Vorbim aici de 239 cai putere și 280 Nm de cuplu. Așadar, sprintul de la 0 la 100 se face în 8.1 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge este de 196 km/h.

Ford Kuga ascunde sub capotă cel mai mare motor din această comparație, un propulsor de 2.5 litri cu 4 cilindri. Sistemul modelului american dezvoltă 183 cai putere, cu care atinge o viteză maximă de 196 km/h. Sprintul de la 0 la 100 km/h se face în 8.3 secunde.

Toyota Corolla Cross are la bază un motor de 2 litri benzină, cu 4 cilindri. Modelul nipon dezvoltă 180 de cai putere și un cuplu motor maxim de 190 Nm. Așadar, Corella Cross atinge 100 km/h în 7.5 secunde, în timp ce viteza maximă este de 180 km/h.

Interior

Noi am testat echiparea de top Luxury, iar asta înseamnă că habitaclul a venit îmbrăcat în materiale de calitate. În standard, primești scaune din material textil, dar pe Luxury ai scaune din piele. Poți opta pentru piele neagră, dar noi am avut o piele superbă în culoarea Gri Moss.

Mai mult decât atât, această piele Gri Moss o regăsim și în zonele mediane ale ușilor și bordului. În general, Hyundai Tucson oferă un interior care inspiră calitate, pentru această zonă de preț. Cel puțin pe echipările de vârf. În toate zonele superioare ai materiale moi și plăcute la atingere. Chiar și așa, Tucson n-a scăpat de plastice tari, pe care le găsești în zonele inferioare.

Apropo, pe volan vei vedea 4 puncte orizontale în locul unei embleme Hyundai. Asta deoarece în limbajul codului Morse, cele 4 puncte așezate orizontal reprezintă litera H, ceea ce alcătuiește emblema Hyundai. Destul de inteligent, nu?

Buzunarele portierelor sunt destul de înguste. Pe centru ai o consolă flotantă, care încorporează o zonă pentru încărcat telefonul wireless și două suporturi de pahare. Sub această consolă ai, practic, zona principală de depozitare, care este foarte încăpătoare. Acest lucru a fost posibil pentru că selectorul transmisiei a fost mutat pe coloana de direcție. Am avut parte și de un plafon panoramic, disponibil opțional.

În mare parte din timp, izolarea fonică a fost bună la modelul sud-coreean. Am întâmpinat câteva probleme doar pe autostradă, la viteză de 130 km/h. În jurul oglinzilor laterale și în jurul montantului A, zgomotul de vânt își face simțită prezența. În rest, Tucson face o treabă bună în a ține departe zgomotele neplăcute, chiar dacă motorul mai are câteva intervenții gălăgioase.

Cu scaunul șoferului setat pe înălțimea mea de 1.85 metri, n-am avut probleme cu spațiul pe banchetă, nici la cap, nici la picioare. Tunelul central nu este foarte înalt, dar scaunul din mijloc de pe banchetă este mult prea îngust pentru a acomoda 3 adulți într-un mod confortabil.

Apropo, dacă pasagerul din dreapta spate nu are destul spațiu la picioare, poate muta oricând scaunul pasagerului față, deoarece există două butoane pe lateralul scaunului. În spate există și a treia zonă de climatizare, porturi de încărcare și o cotieră cu două suporturi de pahare.

Pe echiparea noastră, am avut parte de un hayon acționat electric. Portbagajul este foarte încăpător, având un volum de 616 litri. Dacă rabatezi bancheta spate, obții un volum de 1.795 litri.

Comparativ, Kia Sportage oferă un portbagaj ceva mai mic, de 587 litri. Toyota Corolla Cross nu se descurcă mai bine, având un portbagaj cu un volum de 473, în timp ce Ford Kuga are de departe cel mai mic portbagaj, de doar 412 litri.

Preţ de achiziţie

Pentru un Hyundai Tucson full-hybrid trebuie să scoți din buzunar cel puțin 32.428 de euro cu TVA. Ai la dispoziție 7 niveluri de echipare, dar trebuie să menționăm că pe echipările de top Premium și Luxury poți opta și pentru varianta N Line. Practic, acest N Line aduce la interior și la exterior anumite accente sportive, precum cusături roșii sau jante cu design diferit.

Noi am testat echiparea de top Luxury, pentru care plătești 40.414 euro cu TVA. În rest, nu ai pe ce să mai dai bani în plus, deoarece nu mai poți selecta extra-opțiuni. Nici culoarea exterioară nu te costă în plus. Merită menționat faptul că Tucson vine destul de bine echipat încă din nivelul de bază Style.

Kia Sportage în versiune hibridă, are un preț de plecare de 37.790 de euro, în timp ce pentru o versiune cu tracțiune integrală și în echipare de top scoți din buzunar cel puțin 41.307 euro cu TVA. Ford Kuga full-hybrid AWD pornește de la 39.600 de euro, în timp ce Toyota Corolla Cross, cu motorizarea de 2 litri HEV și tracțiune integrală, scoți din buzunar cel puțin 40.195 de euro.

Siguranţă

Hyundai Tucson a fost testat ultima dată de inginerii de la Euro NCAP în 2021. Pentru că vorbim doar de un facelift, putem spune că rezultatele din 2021 încă sunt concludente. Astfel, modelul sud-coreean a obținut la vremea aceea 5 stele.

Procentajele au fost următoarele: 86% protecție la adulți, 87% protecție la copii, 66% protecție la pietoni și 70 % pentru sistemele de siguranță.

Totuși, Tucson are o listă lungă de sisteme de asistență și siguranță, precum: pilot automat adaptiv, asistență pentru evitarea coliziunii în intersecții sau asistent la schimbarea benzii.

Ţinută de drum

Deși noi am avut parte de cele mai mari jante pe care le poți pune pe Tucson, unele de 19 inch, suspensia reușește foarte bine să treacă peste mare parte din imperfecțiunile din drum. Se vede că este o suspensie gândită pentru confort, dar totodată se descurcă binișor și pe drumuri virajate.

Mișcările de ruliu și tangaj nu sunt atât de pronunțate pe cât mă așteptam. În cele mai multe cazuri, Tucson reușește să își ascundă bine masa de peste 1.7 tone atunci când iei un viraj ceva mai agresiv.

Fiind un SUV compact, direcția este foarte ușoară, iar precizia inexistentă. Sunt destule momente când trebuie să ghicești cât de multă presiune trebuie să îi aplici volanului. Dacă treci mașina în modul Sport, direcția opune ceva mai multă rezistență, însă prea puțin și într-un mod prea artificial pentru gusturile mele.

Vizibilitate

În mare parte, viziblitatea este bună la Hyundai Tucson, mai ales că are un truc în mânecă foarte practic. Deși prin parbriz vezi bine și oglinzile laterale sunt de dimensiuni potrivite pentru un SUV de segment C, stâlpul A este destul de gros și te încurcă, în special în intersecții. Nici prin lunetă nu vezi neapărat perfect.

Din fericire, la montanții C, cei de la Hyundai au montat niște suprafețe vitrate care te ajută. Primești și un sistem de camere cu vedere la 360 de grade cu o claritate bună, chiar și pe timp de noapte.

Asul din mâneca celor de la Hyundai stă în camerele laterale, instrumentarul de bord și conexiunea dintre aceste elemente. Când semnalizezi, vederea laterală dată de camere, apare pe instrumentarul de bord. Poți spune că nici nu ai nevoie de oglinzile laterale.

Tehnologie

Instrumentarul de bord este complet digital și are o diagonală de 12.3 inch. Grafica este bună și acesta este destul de configurabil. Totodată, pe echiparea Luxury primești și un Head-up Display, care afișează informațiile clar.

Sistemul multimedia se află în același ansamblu curbat cu instrumentarul de bord și are și el 12.3 inch. Sistemul se mișcă foarte bine, are o grafică bună și meniul este foarte ușor de înțeles. Lucrurile sunt destul de clare cu acest sistem și te obișnuiești cu el foarte repede.

Scaunele față vin cu funcție de încălzire și ventilație, în timp ce pasagerii spate au banchetă încălzită. Volanul are și el funcție de încălzire. Scaunele față au reglaj electric, iar șoferul primește și funcție de memorie.

În sistemul multimedia ai și un meniu interesant, denumit Sport. Practic, aici poți verifica cele mai recente rezultate din sportul tău preferat, indiferent că este fotbal sau golf. Ai și un mod special pentru spălătorie, când mașina se asigură că geamurile și trapa sunt închise.

De departe, cea mai interesantă funcție este una pe care o faci din exteriorul mașinii. De pe cheia lui Tucson poți porni mașina și o poți muta față-spate prin intermediul chei. Și dacă te întrebi la ce e folositor, uite un scenariu. Ce faci dacă ești parcat și lângă tine sunt alte mașini parcate atât de aproape încât nu te poți urca în mașină? O muți din cheie.

Da, al tău Tucson se poate muta doar în linie dreaptă și este interesant că dacă ai lăsat mașina parcată cu roțile virate, ea știe asta și le îndreaptă. Totodată, Tucson se oprește atunci când simte că se apropie de un obstacol în față sau în spate.

Design

Acest facelift a adus schimbări aproape insesizabile pentru ochiul neantrenat. Sunt niște detalii de nuanță, care îi dau lui Tucson un aer de SUV premium. Grila frontală a fost restilizată. Semnătura luminoasă rămâne neschimbată, iar farurile sunt full LED cu tehnologie Matrix.

În standard, primești niște jante de 17 inch, dar pe echiparea noastră am avut parte de unele de 19 inch, bicolore, cu un design aerodinamic. Totodată, partea laterală este dominată de foarte multe linii unghiulare, care ies foarte frumos în evidență pe această culoare numită Verde Cypress.

Cea mai accentuată este cea în formă de crosă de hochei, cea care pornește de pe aripa spate și ajunge până la oglinda laterală. Garda la sol este de 17 centimetri, deci nu ai grija bordurilor din orașe.

În partea din spate, schimbările sunt greu de sesizat. În primul rând emblema Hyundai este acum 2D, și ascunsă pe interiorul lunetei. Înainte, la varianta pre-facelift, emblema era pe exterior, iar asta înseamnă că ștergătorul nu putea șterge toată suprafața lunetei, din cauza faptului că lovea sigla. Din fericire, cei de la Hyundai au luat seamă de această problemă

Nu ne-a placut

  • Lipsa modului de rulare Normal
  • Transmisie lentă

Ultimele teste


  • Exemplu

  • Cherry, cherry, lady

  • Scrisoare de adio

  • Viitor best-seller?

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru