Drivetest SEAT Leon ST Cupra (2014-2016)

2.0 TSI 290CP Aut
SEAT Leon ST Cupra (2014-2016) zoom
de Mircea Meșter, Foto. Seat (Barcelona, Spania)
Luni, 23.02.2015
Distrugătorul de mituri

Lumea se mișcă datorită ideilor geniale care în prima fază au fost considerate proaste. Probabil că primul om care s-a prins că roata poate schimba lumea a fost mult timp subiect de glume în grupul său de prieteni. Cunoaștem faptul că Marconi, inventatorul radioului, a primit multe priviri strâmbe din partea nobilei sale familii atunci când, în loc să-și desăvârșească studiile înalte, prefera să-și folosească majordomul pentru a experimenta undele radio în conacul părinților săi. Știm sigur că Nikola Tesla era văzut ca un ciudat care își vedea de spectaculoasele experimentele cu electricitate 20 de ore din 24 și care nu dormea mai mult de două ore în fiecare zi, deși descoperirile sale în domeniul curentului alternativ au revoluționat lumea.

În zona compactelor de performanță, până și versiunile cu cinci uși erau considerate până nu demult niște mașini excentrice. Dacă știai că folosești toate cele patru uși ale mașinii, era cumva de la sine înțeles că nu ai nevoie de sute de cai putere pentru a le explica în direct pasagerilor de pe banchetă de ce au nevoie de centuri de siguranță în viraje și nu numai.

Timpul a trecut însă peste zona hot hatch-urilor, iar faptul că Audi a reușit să inventeze break-uri RS pe care să le direcționeze spre familiile cu sânge-n instalație a dat startul unui trend multilateral dezvoltat. Hot hatch-urile au acum în mare parte peste 250 de cai, le poți comanda în versiuni cu trei sau cinci uși, iar de ceva vreme avem în ofertă chiar și break-uri compacte de performanță dedicate taților care vor să aibă în aceeași mașină un "autobuz" care să ducă copiii la școală și o compactă sportivă pe bune. Nu sunt multe: Focus ST Wagon, Golf Variant R și Octavia Combi RS reprezintau până acum singurele astfel de "ciudățenii", însă din această primăvară plusăm cu un nou membru al segmentului: Leon ST Cupra. Pe care l-am testat în premieră în Barcelona și despre care vă povestesc în rândurile care urmează. 

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Seat face parte din Grupul Volkswagen și nu ascunde deloc acest lucru. De fapt, ar fi și păcat să facă asta, având în vedere vânzările și imaginea pe care le au nemții în general la nivel mondial. În aceste condiții, nu a fost deloc o surpriză când Seat a anunțat că vesiunile Cupra ale lui Leon vor avea sub capotă motorul TSI de 2.0 litri care devine astfel cel mai utilizat motor de performanță din segmentul compact. Dacă pe Octavia Combi RS vine în versiune de 220 de cai putere iar pe recent anunțatul Golf R ajunge la 300 de cai (cu integrală permanentă), varianta de pe Leon ST Cupra atinge 280 de cai putere la 5600 rpm și 350 Nm atinși la 1750 rpm. Vorbim, deci de un soi de versiune medie de putere a TSI-ului de 2.0 litri, chiar dacă popularea ecuației cu Focus ST Wagon (250 CP) ne arată că cei 280 de cai sunt, totuși, o reușită tehnică.

Leon Cupra era deja una dintre cele mai puternice compacte cu tracțiune de pe piață, iar adăugarea unui apendice posterior sub forma unui portbagaj de break (+45 de kilograme față de versiunea cu cinci uși) a adus noi provocări tehnologice pentru inginerii mărcii spaniole. Diferențialul blocabil cu alunecare limitată de pe axa față, care poate trimite până la 100% din cuplu unei singure roți la nevoie, este soluția perfectă pentru rezolvarea parțială a problemelor de tracțiune atunci când sub capotă stau spre 300 de cai. Cert este că, chiar dacă roțile tind să se învârtă în gol câteva fracțiuni de secundă atunci când te arunci pe pedală cu sete, fenomenul torque steer a dispărut complet din peisaj, astfel că volanul nu trebuie ținut cu menghina la pornirea de pe loc.

Cu 280 de cai, Leon ST Cupra este o mașină compactă de familie căreia nu prea ai ce să-i ceri în plus în afară de un consum ceva mai bun. Este de la sine înțeles că nu ai în niciun moment impresia că rezervele de putere sunt terminate, iar cutia DSG cu șase trepte reușește să te lase concentrat pe direcție și pe artificiile dinamice care-l fac pe ST Cupra o sportivă excelentă. Am condus și varianta manuală, care vine cu o cutie cu timonerie foarte exactă, însă DSG-ul e de preferat mai ales în condițiile în care clapetele de pe volan te lasă să simți mașina și manual la nevoie. Leon ST Cupra mușcă cu sete din asfalt la kickdown, iar plăcerea de a auzi sunetul potențat audio al motorului te face ca din când în când să uiți de tine și să dai de limitarea electronică a puterii, care intervine la 6500 de turații. 

Consum

Break-ul este mașina familistului prin excelență, singura caroserie mai potrivită familiilor numeroase fiind cea de monovolum. În aceste condiții, este cumva ciudat să vezi cum computerul de bord al mașinii pe care am testat-o trece peste 11 litri/100 km atunci când înnozi cu aplomb virajele de pe dealurile din jurul Barcelonei. Partea bună este că nu te simți însă în niciun moment într-un break din punct de vedere dinamic, iar consumul e unul absolut normal pentru un hot hatch forțat la maximum.

În cartea tehnică, versiunea cu DSG a lui Leon ST Cupra consumă în regim mediu mixt doar 6.6 litri/100 km, însă probabil că această cifră este rezervată momentelor în care te plimbi pe șosele express noaptea la 3, iar mașinile din trafic sunt mai rare decât măsurile guvernamentale pozitive în România. Noi n-am reușit să coborâm sub 7 nici cu transmisie manuală.

Partea bună este însă că Leon ST Cupra reușește cifre mai bune de consum decât Focst ST Wagon (250 CP) și evident și decât vărul Golf R Variant (300 CP), în timp ce Skoda Octavia Combi RS afișează în cartea tehnică ceva mai puțin, 6.4 litri/100 km, dar e de notat faptul că are cu 60 de cai în minus. 

Performanţe

Atunci când un test internațional se termină pe un circuit, am un prim indiciu al faptului că marca are încredere deplină în capacitățile dnamice ale noului său model. Pentru că există momente în care îți dorești să vezi limitele mașinii într-un context care-ți oferă siguranță perfectă. Iar cu Leon ST Cupra am ajuns pe circuitul Castelloli, undeva la 30 de kilometri de Barcelona, o pistă de încercare extrem de tehnică pe care vezi exact dacă mașina convinge sau nu.

Iar Seat ST Cupra m-a lăsat pe alocuri cu gura căscată. În cartea tehnică avem 6.0 secunde pentru 0-100 km/h și o viteză maximă de 250 de kilometri pe oră, însă este absolut fermecător să simți o repriză 80-120 km/h la volanul acestei mașini. Modul în care motorul urcă în turații pe modul de rulare Cupra (celelalte sunt Comfort, Sport și Individual), indiferent de viteza cu care rulezi, îți arată că mașina asta poate fi folosită la fel de ușor în oraș sau pe circuit în aceeași zi. În aceeași configurație. Mai mult, după câteva ture în condiții extreme pe circuit, frânele și anvelopele Michelin de performanță nu au dat semne de oboseală, deci probabil că pe șosea nu veți avea niciodată probleme din acest punct de vedere.

Într-o comparație directă cu break-urile de performanță din segment, Leon ST Cupra este depășit doar de Golf R, însă reușește să treacă clar, fără probleme, de ceilalți doi concurenți apropiați care au puteri mai mici.

Interior

Altădată un model plin de viață, Leon s-a transformat la interior odată cu apariția noii generații și a devenit ceva mai serios. Dacă la exterior își păstrează cumva spiritul latin și rămâne cea mai frumoasă și atletică compactă a Grupului Volkswagen (sorry, Golf!), interiorul a preluat puțin cam mult de la vărul german și e destul de sobru. Și chiar dacă mă așteptam ca versiunea Cupra să înveselească puțin atmosfera, aparițiile suplimentare precum scaunele și volanul sport sau luminile LED ambientale - toate disponibile standard pe versiunea de performanță - nu reușesc să inspire și să aducă factorul Wow în peisaj. E ceva mai bine, dar se poate mai mult. 

Cu toate astea, dacă mă gândesc bine, s-ar putea însă ca Leon ST Cupra să fie pe gustul celor taților care nu vor ca familia să-și amintească în fiecare secundă că se află într-o mașină care bate la poarta simbolică a celor 300 de cai. 

Partea interesantă este dată însă de caracterul practic al mașinii. Este foarte reconfortant atunci când, după ce tocmai ai tras de mașina asta pe viraje și ai simțit plăcerea pe care ți-o induc cei 280 de cai de sub capotă, să deschizi portbagajul și să vezi că poți pleca oricând într-un concediu cu familia, fără să duci lipsă de spațiu pentru bagaje. Spațiul posterior este și el foarte bun, demn de un break care nu trebuie să taie din spațiul vertical al pasagerilor doar de dragul designului.

Preţ de achiziţie

Așa cum ne-am obișnuit deja, Seat își poziționează modelele din punctul de vedere al prețului între vârful Volkswagen și ceva mai accesibila Skoda. Leon ST Cupra nu face excepție, iar între prețul lui Octavia Combi RS 2.0 TDI cu DSG (27.350 de euro) și cel al previzionat pentru Golf R Variant (undeva în jur de 38.000 de euro) exista o plajă destul de largă în care spaniolii puteau să-și așeze breakul sportiv.

În aceste condiții, adevărata luptă pe care o dă Leon ST Cupra este de fapt cea cu Focus ST Wagon (28.750 de euro în versiunea manuală), un model echipat apropiat, dar cu performanțe mai slabe oferite de cei 30 de cai în minus. Ei bine, Leon ST Cupra are un preţ de listă ceva mai bun, iar cu 28.600 de euro puteţi intra în posesia unui exemplar. Dacă doriţi DSG cu şase trepte, mai scoateţi din buzunar 1900 de euro şi veţi călători la fel de rapid, dar mult mai confortabil. 

Siguranţă

Leon ST Cupra preia dotările de siguranță ale versiunii superioare de echipare FR din portofoliul compactei, ceea ce include o armată de airbag-uri și de sisteme tehnologice active care te ajută în viața de zi cu zi prin oraș sau pe șosea. Și chiar dacă varianta break nu a fost testată de EuroNCAP, ea moștenește punctajul de cinci stele la general pe care l-a adunat Leon în 2012, anul testării actualei generații.

Dacă așezăm în acest peisaj faptul că versiunile Cupra ale lui Leon aduc din oficiu un sistem de frânare net superior, direcție progresivă și șasiu mult îmbunătățit dinamic, lucrurile sunt și mai clare din acest punct de vedere.

Ţinută de drum

Dacă ești unul dintre cei care au evitat cu obstinență break-urile, considerându-le cutii pe roți, o să te rog să intri într-un showroom Seat și să ceri o întâlnire cu Leon ST Cupra. Bine, s-ar putea să nu găsești mașina acolo, pentru că tocmai devine unul dintre cele mai scumpe produse ale mărcii, dar în cazul ăsta va trebui să ai încredere în ce-ți povestesc aici.

Mașina asta stă mai bine pe șosea decât mulți dintre concurenții săi cu caroserie cu cinci uși. Nu am simțit că mă aflu într-un break decât atunci când am apăsat pe frână cu toată greutatea înainte de virajele de pe circuit, moment în care spatele "joacă" ușor din cauza forțelor care apasă asupra mașinii. În rest, virajele de șosea sunt abordate absolut perfect, fără probleme. Am dat la un moment dat de un sens giratoriu pe o porțiune părăsită a unei șosele, iar primul break Cupra din istoria celor de la Seat a lăsat spatele în urmă doar când ESP-ul a fost dezactivat de la butonul de pe bord. În orice alt caz, trebuie să fii curat inconștient pentru a trece de limitele de aderență pe care ți-l oferă suspensiile, jantele de 19 inch, controlul dinamic al șasiului (îl găsiți sub numele DCC în lista de opțiuni de pe Cupra) și mai ales diferențialul față care nu lasă roțile să fie depășite de situație.

Un mare plus pentru direcție, exactă ca un bisturiu cu laser, și pentru suspensiile care păstrează mașina pe trasă în viraje și reușesc în acealași timp să nu-ți opereze rinichii la trecerea peste imperfecțiunile șoselelor. 

Vizibilitate

Obișnuit aproape pavlovian cu lunetele mici căzute pradă designului atunci când mă aflu într-o mașină al cărei motor mârâie supărat de fiecare dată când treci de 3500 rpm, am fost constant șocat să mă uit în oglinda centrală retrovizoare și să văd că de această dată am un unghi vizual larg. Leon ST Cupra este, totuși, un break, astfel că moștenește toate aceste avantaje de la frații săi cu motoare mai cuminți.

Oglinzile laterale sunt însă ciudate. Chiar dacă arată demențial în formă angulară, fiind parcă preluate de pe un concept, nu-ți oferă o arie vizuală la fel de mare precum unele clasice.  

Tehnologie

Modulul central al întregului sistem multimedia semnat Seat este display-ul opțional de 6.5 inch (standard veți găsi unul de 5.8 inch) care afișează informațiile venite de la toate sistemele din dotarea lui Leon ST Cupra. De la conexiunea telefonului până la navigația GPS. Dacă nu sunteți familiarizați cu noile trenduri din cadrul Grupului Volkswagen, veți fi fermecați de modul în care butoanele meniului apar și dispar atunci când degetul se apropie de ecran.

Sistemele active de siguranță precum cel de frânare automată sau cel de atenționare la părăsire benzii se regăsesc și ele printre pachetele oferite de Seat pe noul Leon break în versiune Cupra.

Există însă și câteva puncte slabe ale modelului. Mufa USB, pe care șoferii conectați o folosesc din ce în ce mai des pe propriile mașini, se află poziționată în marginea interioară a torpedoului. Iar asta înseamnă în primul rând că nu poți să înfigi un stick USB cu muzică pentru că nu mai poți închide compartimentul, în al doilea rând că dacă ești singur în mașină nu poți ajunge acolo. Sistemul audio opțional de top oferit de Seat este unul de semnătură proprie și, chiar dacă oferă 10 incinte acustice și o putere totală de 135W, nu poate rivaliza cu pachetele semnate de marii producători din domeniu.

Design

Dacă Leon este unul dintre cele mai frumoase modele produse de mărcile de volum ale concernului Volkswagen, Leon ST reușește să te atragă în plus involuntar prin similaritățile evidente cu versiunea hatchback. Cele două seamănă atât de mult, încât din spate le vei confunda de fiecare dată. Și ăsta nu e deloc un lucru rău. În plus, profilul versiunii break a lui Leon este unul care amintește de un soi de hatchback alungit, fiind departe de ceea ce înțelegi de obicei când în discuție se vorbește despre acest tip de caroserie.

Ajutat de blocurile optice cu faruri full-LED care îl fac imediat recognoscibil, Leon ST Cupra arată mult mai bine decât frații săi break de concern.

Dacă vreți să ieșiți în evidență, cei de la Seat au pus la dispoziția doritorilor un pachet estetic colorat care combină o nuanță cenușie de caroserie cu jante, oglinzi și elemente de caroserie portocalii. Nu e chiar cel mai subtil mod de a-ți anunţa prietenii că ți-ai cumpărat o mașină sport, dar s-ar putea să fie unul dintre motivele pentru care românii ar putea să privească cu jind după un break pentru prima dată în viața lor.

Nu ne-a placut

  • Interior șters
  • Consum ridicat în mod real
Date tehnice - SEAT Leon ST Cupra (2014-2016) 2.0 TSI 290CP Aut
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1984
Lungime mm
4543
Putere maxima CP (rpm)
290 (5900)
Latime mm
1816
Cuplu maxim Nm (rpm)
350 (1750)
Inaltime mm
1431
Viteza maxima km/h
250
Greutate kg
1466
Acceleratie 0-100 km/h s
5.9
Ampatament mm
2631
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
587
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre SEAT Leon ST Cupra (2014-2016)

Ultimele teste

Comentarii (11)

  • hazard
    Un monstru caraus pentru tatici grabiti!!!
    16 29
  • @Automarket
    "Leon Cupra era deja una dintre cele mai puternice compacte cu tracțiune de pe piață, "
    17 9
  • "a-ți anunșa"
    4 11
  • Alinescu
    Bun si acuma spuneti-mi si mie de ce dracu isi cumpara lumea Golf cand exista masina asta care arata mai bine, are aceeasi platforma si are motoare identice.

    Ca eu nu ma prind.
    47 5
  • mishazaitev
    Te-ai gandit vreodata ca unii chiar s-ar putea sa prefere design-ul mai neutru al Golfului? Stiai ca Scirocco (produs in Spania) este unuil dintre putinele modele VW care a avut probleme cu rugina?
    12 13
  • o reusita deosebita cuvantul "obstinenta", o corcitura de obstinatie si abstinenta. :))
    "Dacă ești unul dintre cei care au evitat cu obstinență break-urile, considerându-le cutii pe roți, o să te rog să intri într-un showroom Seat și să ceri o întâlnire cu Leon ST Cupra"
    4 7
  • Suleyman Cunoscatoru
    Imi place, tractiune fata + cutie manuala la puterea asta fac senzatie :). Sunt cam greu de controlat si cam pierzi aderenta daca nu esti atent cred.
    Daca il tunam putin la vreo 400cp deja... e din alt film.

    O intrebare pentru Automarket. Ati zis ca nu ati reusit nici cum sa coborati sub 7% consumul. Spuneti ce consum real ati avut. 20% ?
    Eu as fi interesat de un G5 GTI ed30 si as vrea sa imi fac o idee, chiar daca respectivul va consuma cu vreo2% mai mult.
    5 3
  • mircea
    @Suleyman
    Undeva pe la 11.5 a fost consumul cu de toate: tras pirn munţi, trecut pe autostradă, traversat oraşe. Dar dacă mergi liniştit, scade serios.
    12 3
  • Suleyman Cunoscatoru
    Il consider un consum foarte bun 11.5, eu consumam cu fosta dacie pe carburatie acu multi ani (,,reglata" de mecanici) cel putin 8%, chiar si 12% :))) si aveam 45cp.
    12 1
  • Masina asta e cam naspa, ca e facuta de VW. De ce? De ce nu ar fi?!
    15 8
  • Azi am vazut la Pex auto in Ploiesti un Cupra 280 negru, cu frane Brembo, jante OZ Superlegera si proprietarul mi-a spus ca a dat 38000 pe ea(tocmai schimba placutele cu nr. provizorii cu cele definitive). 10.000 in plus fata de pretul de lista....mi se pare cam mult pt. niste optionale, mai ales ca nu vine ,,cheala,, din fabrica...
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru