Drivetest Toyota RAV4 Hybrid

2.5 Hibrid 197CP 4x4 Aut1 Luxury
Toyota RAV4 Hybrid zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 25.01.2016
Expansiune

Atunci când faci cel mai bun sushi din oraș, iar clienții vin la tine din toate colțurile țării așa cum merg musulmanii în pelerinaj la Mecca, te gândești că extinderea restaurantului nu este o idee rea. Ba mai mult, ea va fi și profitabilă.

Treptat, micul restaurant care servea sushi într-un oraș european îndrăgostit mai degrabă de mâncăruri grase și bere, crește de la an la an, adună experiență și diversifică meniul. Nu cu mult, preferând să nu riște fidelitatea clienților cu preparate extravagante, greu de digerat.

În prezent, numărul restaurantelor Toyota care servesc eficiență hibridă la nivel mondial a ajuns la opt. Cel mai nou membru al lanțului eco este crossover-ul RAV4, lansat recent și pe piața din România.

Cu o experiență în segment care datează de la primul Prius de serie, adică din anul 1997, Toyota și-a dorit ca fiecare model din gamă să beneficieze de o versiune hibridă. Ca și în cazul restaurantului despre care aminteam mai devreme, de-a lungul celor 19 ani rețeta hibrizilor Toyota nu s-a schimbat foarte mult. Însă, în cazul lui RAV4, apare ceva nou.

Toyota RAV4 Hybrid
2.5 Hibrid 197CP 4x4 Aut1 Luxury

  • Pret de pornire 32.936 €
  • Pret model testat 38.742 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Am făcut cunoștință cu cel mai puternic sistem hibrid oferit de Toyota în Europa cu ocazia testului internațional desfășurat în Alicante, Spania. Japonezii au fugit de gradele cu minus din țările vest europene și au ales cele 18 grade cu plus pentru a nu pune la încercare bateria hibridului RAV4.

Introdus odată cu faceliftul pentru jumătatea carierei, Toyota RAV4 hibrid își propune să educe gusturile europenilor, așa cum a făcut-o și Auris. Versiunea HSD a compactei este mai bine vândută decât propunerile diesel și benzină. Fix aceasta este și ținta crossover-ului: 66% din clienții noului RAV4 facelift vor alege versiunea hibridă. Dieselul ar trebui să spună adio popularității.

Acum să vedem și de cine este bătut dieselul. Sunt trei la număr: unul convențional și două electrice. Unitatea clasică este un propulsor pe benzină în ciclu Atkinson, cu o capacitate de 2.5 litri. El este ajutat de un propulsor electric poziționat pe axa față. Surpriza este însă un al doilea motor cu zero emisii amplasat pe cea spate, a cărui funcționare este determinată fie de pierderea aderenței, fie de nevoia de a pleca de pe loc eficient. Cu alte cuvinte, ca să fie simplu pentru toată lumea, motorul electric de pe axa spate este, de fapt, tracțiunea integrală atât de necesară unui crossover. Dar despre asta vorbim mai multe la ținuta de drum.

Revenind la ceea ce simte șoferul, trebuie să spunem că unitatea pe benzină oferă 152 de cai putere și 206 Nm. Agregatul elecric față contribuie și el cu 140 de cai și 270 de Nm. Cel posterior are și el 67 de cai și 139 Nm. Nu vă chinuiți să faceți adunarea. RAV4 Hybrid are 197 de cai putere, iar asta se simte atunci când călcați mai tare pedala de accelerație.

Mașina pornește în modul electric, adică pe nesimțite, într-o tăcere deplină. Trece însă în extrema cealaltă dacă apăsați pedala la fund și treziți brusc unitatea pe benzină, care se aude pătrunzător în habitaclu. Fiind vorba de o transmisie de tip CVT, nu o să simțiți vreo retrogradare bruscă sau vreo smucitură care să vă dezgroape resurse ascunse. Dincolo de zgomotul motorului desoperiți resurse oferite liniar.

RAV4 hibrid oferă trei moduri de rulare: unul electric, ale cărui performanțe sunt atât de timide încât abia dacă le-aș menționa (aproape un kilometru autonomie dacă viteza maximă nu sare de 50 km/h), unul Eco, gata să calibreze motorul și să anestezieze totul pentru un consum redus și un mod Sport, în care propulsoarele lucrează împreună, iar puntea spate trimite și ea putere pentru a ajuta la plecarea rapidă de pe loc.

Consum

Fiindcă Toyota vrea ca vânzările dieselului să fie înlocuite de cele ale unității hibride, eficiența acestuia din urmă trebuie să fie cel puțin asemănătoare. Ei bine, în cadrul testului nostru, ne-am apropiat destul de mult de cifrele oficiale. În plus, dacă ne uităm la valorile publicate de Toyota, un RAV4 Hybrid 4x2 este aproape la fel de zgârcit ca un RAV4 diesel 4x2. Scorul este de 4.7 la 4.9 în favoarea dieselului.

În cazul mașinii testate de noi, tracțiunea integrală crește valoarea medie la 5.1 litri/100 de kilometri. În cazul rulării din Alicante, locul în care a fost organizat testul nostru, cei 50 de kilometri de autostradă ne-au adus la un consum de 7.7 litri/100 de kilometri. E drept că am mers constant cu 130 de km/h, fără menajamente și fără a selecta funcția Eco.

Când vine vorba de competiție, nu ne putem raporta la nici un alt model din segment, pentru că RAV4 hibrid este pionierul. Va sosi în curând Tiguan hibrid, anticipat deja de conceptul GTE Active, însă până atunci RAV4 face legea.

Performanţe

În ceea ce privește performanțele, ansamblul de 197 de cai putere nu oferă cifre de neglijat. Ba dimpotrivă. Sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în doar 8.3 scunde, ceea ce înseamnă destul de repede.

Spre exemplu, unul dintre cele mai puternice SUV-uri cu propulsie convențională din segment, Mazda CX-5, în versiunea pe benzină, cu 192 de cai putere, accelerează în 8 secunde până la 100 de km/h. Asta înseamnă că RAV4 Hybrid ține apoape de rivalul său conațional.

Interior

Odată cu faceliftul, interiorul lui RAV4 a evoluat în bine. Iar rețeta s-a aplicat și pentru versiunea ecologică. Crossover-ul contează pe materiale noi și de o calitate mai bună, implicit de o planșă de bord îmbrăcată în piele în partea inferioară.

Ergonomia bună se păstrează, atât la nivelul comenzilor de climatizare, cât și al celor de pe volan. Apare și un computer de bord color, afișat pe un ecran de 4.2 inch, poziționat între cele două ceasuri analog. E nevoie de puțină acomodare cu funcțiile acestuia.

Cât privește spațiile de depozitare, Toyota a lucrat puțin și la acest capitol. Avem suporturi de pahare pe consola centrală care pot primi acum și căni cu mâner. Buzunarele ușilor sunt cam înguste pentru sticlele noastre, dar trebuie să apreciem scobitura din planșa de bord, cu fund cauciucat, unde soția sau prietena își va arunca toate nimicurile. Spațiul pentru telefon este generos, are suprafață aderentă, dar e poziționat puțin cam jos pe consola centrală.

În portbagaj avem mai puțin spațiu decât în cazul versiunilor convenționale, dar, chiar și așa, cei 501 litri, ajutați și de lipsa unei roți de rezervă, sunt suficienți. Un mare ”bravo” pentru soluțiile de ancorare și de stocare din portbagaj.

Spațiul pentru pasagerii de pe locurile din spate este decent, însă nu excelează în mod deosebit. Din fericire, podeaua este plată, iar asta contribuie la senzația de aerisire pe bancheta din spate.

Preţ de achiziţie

Dacă vă făceați socotelile pentru un RAV4 diesel, poate ar fi bine să vă răzgândiți. Hibridul pleacă de la 33.000 de euro, adică prețul pe care l-ați plăti pentru versiunea de 2.2 litri D-4D cu nivelul de echipare Luxury. Nu plătiți taxa de înmatriculare și mai puneți osul la salvarea planetei.

Dacă vă doriți însă un RAV4 hibrid în versiune de top, adică cu 4x4 și nivel de echipare Luxury, atunci gluma se îngroașă, iar prețul cerut de japonezi ajunge la aproape 39.000 de euro.

Siguranţă

Testat de EuroNCAP în anul 2013, RAV4 a obținut un punctaj maxim de cinci stele. Odată cu facliftul, crossover-ul a primit o mulțime de sisteme de siguranță, adică premize pentru un rezultat la fel de bun.

Modelul primește pachetul Toyota Safety Sense care include alertă petru coliziune iminente și funcție de frânare automată, recunoașterea semnelor de circulație, fază lungă acționată automat, avertizare la părăsirea benzii, detectarea pitonilor și posibilitaea de a se opri complet la viteze sub 30 de km/h.

Nu vor lipsi nici sistemul care monitorizează unghiul mort și cel care te ajută să ieși cu spatele din parcare.

Ţinută de drum

Când vine vorba despre ținută de drum, RAV4 hibrid mizează pe confort. Crossover-ul japonez vrea să le ofere celor din interior o senzație plăcută, ferită de neregularitățile șoselei.

Noi am încercat mașina și pe un drum forestier îngust, iar suspensia a absorbit bine neregularitățile. Cât privește un verdict despre ce poate RAV4 să facă în off-road, cred că intuiți și voi faptul că mașina se adresează prea puțin celor care sunt pasionați de acest fenomen. Pentru ei există Land Cruiser. Chiar și așa, RAV4 poate aborda pante cu înclinare medie, șleauri nu foarte adânci și poate urca încet pe un drum bolovănos. Garda la sol are o înălțime de aproape 18 centimetri, ceea ce nu înseamnă foarte mult.

Cât privește dinamica modelului japonez, nu sunt foarte multe de spus. Mașina cântărește aproape 1.7 tone, iar asta se simte. Există senzația de mașină ușor greoaie pe viraje, iar ruliul este prezent. Nici direcția nu ajută foarte mult.

Din fericire, motorașul electric de pe puntea spate intervine atunci când mașina detectează o pierdere a aderenței. Iar asta face ca axa posterioară să livreze cuplu și să echilibreze puțin balanța în virajele abordate cu aplomb.

Vizibilitate

La capitolul vizibilitate, RAV4 nu stă rău. Luneta este destul de generoasă, iar ultimul rând de montanți nu este foarte gros și nu incomodează foarte tare manevrele efectuate în marșarier. Oglinzile laterale sunt generoase și încadrează bine mașina.

Tehnologie

Toyota nu putea să nu pluseze și la capitolul tehnologie. Pe lângă ecranul color pe care l-a câștigat computerul de bord, RAV4 beneficiază și de un sistem multimedia oglindit pe o interfață tactilă de 7 inch. Este destul de prietenoasă, chiar dacă necesită o oarecare perioadă de acomodare.

Navigația era și ea un afișaj color decent, poate chiar prietenos, dar viteza cu care se mișcă lasă de dorit. Probabil un procesor ceva mai mare ar ajuta navigația să calculeze mai repede și să te poziționeze în timp real pe traseu. Indicațiile sunt însă bine gândite, iar vocea românească aleasă pentru a te ghida nu livrează ”perle”.

Tot pe lista echipamentelor trebuie să trecem și sistemul Panoramic View Monitor, botezat izbitor de asemănător ca cel de la Nissan (Around View Monitor). Ca și în cazul rivalului, sistemul proiectează o imagine la 360 de grade a mașinii pentru a te ajuta să parchezi în locurile strâmte.

Confortul este asigurat de scaunele încălzite și acționate electric, de accesul și pornirea fără cheie și de sistemul de sunet semnat de JBL, care include și un subwoofer în portbagaj.

Design

La capitolul design, Toyota a muncit mult pentru a schimba fața conservatoare a actualei generații RAV4. S-a inspirat de la frații mai mici, Avensis și Auris, supuși și ei unui facelift în decursul lui 2015.

Așa se face că grila frontală a fost înlocuită de un plastic negru lucios, blocurile optice au devenit ceva mai ascuțite și acum au lumini LED, iar partea inferioară a spoilerului a fost optimizată aerodinamic. În spate, atenția este atrasă de stopurile echipate și ele cu lumini LED, cu o formă nouă și mult mai plăcută.

Per total, designul lui RAV4 a fost îmbunătățit, iar crossover-ul rămâne una dintre mașinile cu design digerabil și armonios în acest segment.

Nu ne-a placut

  • Sunetul motorului
  • Spațiile de depozitare din uși
Date tehnice - Toyota RAV4 Hybrid 2.5 Hibrid 197CP 4x4 Aut1 Luxury
Motor electric
Putere CP
140
Cuplu Nm
270
Motor termic
Putere CP (rpm)
155 (5700)
Cuplu maxim Nm (rpm)
233 (4100)
Tip motor
Linie
Cilindree cmc
2494
General
Combustibil
Benzina + electric
Lungime mm
4605
Viteza maxima km/h
180
Latime mm
1845
Acceleratie 0-100 km/h s
8.3
Inaltime mm
1705
Tractiune
integrala
Greutate kg
1690
Cutie viteze tip / trepte
A
Ampatament mm
2660
Nr. usi
5
Volum rezervor litri
56
Nr. locuri
5
Volum portbagaj litri
501
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Toyota RAV4 Hybrid

Ultimele teste

Comentarii (25)

  • ...in loc de korando mai bine ati fi bagat tiguan (stiu ca se asteapta noua generatie)dar ati mai facut-o si la alte modele deci...Sau ...l-ar fi prea eclipsat si...nu dadea bine.
    14 16
  • rotila
    traznet capitolul despre motor/transmisie. de ce n-ai ramas la sushi?
    11 5
  • Singura masina interesanta de la Toyota. Retin ca am facut un drive test cu varianta anterioara si am ramas placut impresionat. Nu stiu daca noua fata este neaparat pe gustul in meu, insa in linii mari masina nu s-a schimbat si pot sa spun ca este un produs ok, chiar raportat la concurenta. In nici un caz nu as opta pt un Tiguan in locul acestui RAV.

    P.S.: "Salut" @vianu... eram dator!
    22 6
  • Din pacate, dupa parerea mea, linia de design Toyota nu este la nivelul de rafinament pe care il ofera, de exemplu, Mazda ...in cazul de fata discutam de Mazda CX 5, iar asta se simte in cifrele de vanzari in Europa. Pe alte continente designul conteaza mai putin si fiabilitatea Toyota se vinde bine.
    25 8
  • @@AM, Tiguan nu are nici cea mai vaga ''experienta'' in off-road......Asa ca mucles !

    On Topic : O masina care nu poate fi descrisa in cuvinte. Pe langa faptul ca RAV4 si Sportage sunt intemeietorii acestui segment, acum Rav4 vine sa denote ca este si primul crossover hybrid al acestui segment.
    18 18
  • Mor de ras, Rav4 mai are mult pana la Tiguan. Vorbim aici de SUV si nu de veleitati off-road de care sunt interesati 5% din cei care cumpara din acest segment.
    8 22
  • Dacă vorbim de crossover hibrid, pe piață există de ceva timp un frate al lui Mitsu ASX: Peugeot 4008 4x4 Diesel Hybrid. Parcă are cutie secvențială.
    5 8
  • Citez dintr-un comentariu care denota mult ''profesionalism'' : ''Mor de ras, Rav4 mai are mult pana la Tiguan. Vorbim aici de SUV si nu de veleitati off-road de care sunt interesati 5% din cei care cumpara din acest segment'' . Pai sa nu tragi o burta de ras cand citesti astfel de ineptii ?
    24 17
  • @madalescu
    ...pe respectivul...il intereseaza doar si doar sigla ,scaunele ,covorassele si probabil ceva gat-geturi ....aaa sa aibe si volan restul e pt.5% care oricum nu conteaza...
    10 3
  • pardon...
    ....gatget-uri...
    4 4
  • @@madalescu,

    Eu cred ca ''respectivul'' nu prea are nici o legatura cu domeniul auto. E ca si cum ar zice ca si-a luat M5 in caroserie E39 rupt in 14 inmatriculat la Bulgari care mai mult de 100 de cai nu mai scoate , dar l-a luat doar ca sa arate cat de ''cool'' este. Acelasi lucru si cu Tiguan 2.0 DieselGate.....UPS pardon TDI am vrut sa zic.Deh ca iar confund motoarele :)))))))
    11 8
  • Un raport calitate/pret imbatabil. Respect Toyota !
    14 7
  • andi77
    Deci e singura masina care detecteaza pitoni.Da..... anaconde nu detecteaza? Aloooooooooooooooo tehnoredactareaaaaa trezireaaaaa.
    10 8
  • razvanis
    Astia nu sunt in stare sa produca o cutie de viteze automata contemporana? Tot rahatul ala de cvt ? Marea Toyota anii 80
    10 12
  • Poftim cutie aici automata ''contemporana'' mai ''expertule''

    http://www.realitatea.net/dupa-4-ani-de-munca-japonezii-au-lansat-o-nebunie-de-lexus-prima-ma-ina-cu-10-trepte-de-viteza_1865301.html
    8 10
  • Mitica Blajinul
    Chiar are rost o cutie automata cu 10 trepte? Dupa 4 ani de munca? Parca anul trecut, alti constructori spuneau ca o asemnea cutie (10 rapoarte) nu-si are rostul.Sau , poate numai japosii sunt in stare de asa ceva.
    6 10
  • Razvan
    Maine as lua-o si as tine-o 10 -12 ani.
    8 5
  • AndreiRN
    Masina pt femei si metrosexuals.
    5 14
  • andreirn tesla ptr ce e?
    3 3
  • Mitica Blajinul
    Bordul ala este mortal. Prefer sa conduc o masina si nu o "pussy".
    6 8
  • rotila
    @ andi 77 la doua zile dupa semnalare eroarea nu a fost remediata. nu-l intereseaza de loc comentariile.

    un rival adevarat este outlander nu asx si mx5.
    7 1
  • andi77
    Domnu' Mester vedeti ca lu domnu' Mirica ii e foame si a inceput sa manance litere domle sau are ceva iluzii optice vede "pitoni " sau inventeaza cuvinte noi :"posibilitaea ".
    8 2
  • Clar , bordu e mortal mai ales daca are airbag Takata :)) sau cum i o mai zice:))
    7 9
  • AndreiRN
    Tesla este pt ecologisti sau zgarciti.
    Majoritatea s-au vandut ca masina de firma nu ca masina personala.
    Asta daca sti diferenta.
    0 7
  • Intrebare:cum adica pe modul electric masina merge maxim 1 km???adica folosesti partea electrica doar pt pornire iar in rest mergi pe benzina? intreb pentru ca nu stiu, nu sunt deloc ironic. Pentru ca daca e asa atunci nu mai pricep ideea de hybrid. multumesc anticipat pt raspuns!
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru