Hirvonen, în pericol să fie nevoit să se retragă din WRC la sfârşitul sezonului

de Daniel Popescu
Luni, 08.09.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mikko Hirvonen are şanse minime să rămână în Campionatul Mondial de Raliuri în sezonul 2015 după ce managerul M-Sport l-a criticat dur pentru prestaţiile modeste din acest sezon.

Esential 2 este cel mai bun rezultat obtinut de Mikko Hirvonen in sezonul 2014 (Raliul Portugaliei)
6 este locul ocupat de Mikko Hirvonen in clasamentul general
2012 este anul in care Mikko Hirvonen a obtinut ultima victorie in WRC
Mikko Hirvonen a avut parte de un sezon modest la M-Sport în care a obţinut doar 73 de puncte în primele nouă etape ale anului, cu care ocupă locul şase în clasamentul general.

Finlandezul care şi-a trecut în cont un singur podium în acest an în Raliul Portugaliei şi-a exprimat recent speranţa că este capabil să câştige din nou raliuri, însă oficialii M-Sport nu mai au încredere în abilităţile sale.

După ce în Raliul Finlandei a terminat doar pe locul cinci, şeful Malcolm Wilson nu a ezitat să critice prestaţiile lui Hirvonen şi crede că acesta şi-a pierdut plăcerea de a concura în raliuri.

"Sincer să fiu, nu cred că lui Hirvonen îi mai place să piloteze.

Dacă nu eşti fericit, nu poţi face o treabă bună. Pot să spun cu adevărat că sunt foarte dezamăgit de performanţele sale din acest an", a declarat el.

M-Sport nu şi-a anunţat încă linia de piloţi pentru sezonul 2015, însă echipa pare determinată să meargă pe mâinile lui Elfyn Evans şi Ott Tanak. În schimb, opţiunile lui Hirvonen sunt extrem de limitate, întrucât se anticipează că Volkswagen, Citroen şi Hyundai îşi vor păstra liniile de piloţi şi anul viitor. De altfel, Timo Jouhki, managerul finlandezului, a sugerat deja că acesta va fi ultimul sezon al lui Hirvonen în elită mondială a raliurilor.

Via AutonewsInfo

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru