Turcia, PS 9-13/23: Ogier ramane lider, lupta stransa pentru locul 2
- Printeaza
- Comenteaza
- 
			Trimite pe: 
			  
Desi a plecat primul pe traseu in probele speciale din aceasta dimineata, Sebastien Ogier a fost capabil sa ramana in frunte in clasamentul general din Raliul Turciei si, mai mult decat atat, si-a dublat avansul fata de urmatorii sai la peste 10 secunde.
Pilotul echipei Citroen Junior a reusit aceasta performanta in ciuda faptului ca a castigat o singura proba speciala de sambata (PS 12).
Lupta pentru locul 2 a devenit insa foarte pasionala, cu schimbari dese de clasament ca urmare a diferentelor minore de timpi. La finalul PS 13, Petter Solberg a urcat pe locul 2, in urma victoriilor repurtate in PS 10 si PS 13, norvegianul fiind urmat in clasament de Mikko Hirvonen la numai 3.7 secunde.
Sebastien Loeb a urcat o pozitie fata de clasamentul de vineri, insa locul 4 nu este ceea ce si-a propus pilotul Citroen Total pentru acest weekend. De altfel, atat Loeb, cat si Hirvonen au criticat in termeni duri decizia organizatorilor de a modifica configuratia anumitor viraje din PS 13. Aflat la 15 secunde de lider, francezul nu si-a trecut in cont decat o victorie in superspeciala cu numarul 9 din seara zilei de vineri.
La mare distanta de plutonul celor 5, Kimi Raikkonen si-a consolidat locul 6 in clasamentul general, dupa ce a reusit sa teaca de Federico Villagra si Matthew Wilson. In plus, finlandezul a profitat la maxim de un accident suferit de Jari Matti Latvala in prima proba speciala de sambata, cand pilotul BP Ford a pierdut 9 minute dupa ce s-a rostogolit cu masina. Acesta ocupa in prezent doar locul 17 la general.
Iata clasamentul complet al pilotilor din WRC dupa primele 13 probe speciale din Raliul Turciei:
| Loc | Pilot | Echipa | Timp / Dif. | 
| 1 | Sebastien Ogier | Citroen Junior | 1:37:50.0 | 
| 2 | Petter Solberg | - | 10.9 | 
| 3 | Mikko Hirvonen | BP Ford | 14.6 | 
| 4 | Sebastien Loeb | Citroen Total | 15.0 | 
| 5 | Dani Sordo | Citroen Total | 15.2 | 
| 6 | Kimi Raikkonen | Citroen Junior | 3:19.6 | 
| 7 | Federico Villagra | Munchi's | 3:32.8 | 
| 8 | Matthew Wilson | Stobart Ford | 3:52.6 | 
| 17 | Jari Matti Latvala | BP Ford | 18:52.9 | 
Raliul Turciei continua in aceasta dupa-amiaza cu alte 4 probe speciale, care vor avea loc in intervalul 15:00 - 18:00.
 
												








 
        
Comentarii (7)