Mercedes îi va oferi un nou contract lui Hamilton după finalul sezonului

de Daniel Popescu
Luni, 13.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes pregăteşte un nou contract pentru Lewis Hamilton pentru sezonul 2016, însă acesta îi va fi prezentat britanicului doar după ultima cursă a sezonului.

Esential 2015 este sezonul in care expira contractul lui Lewis Hamilton cu Mercedes
Contractul lui Lewis Hamilton cu Mercedes urmează să expire la sfârşitul sezonului 2015, iar cele două părţi au negociat deja prelungirea acordului, înainte de a întrerupe discuţiile pentru a-i permite lui Hamilton să se concentreze pe lupta pentru titlul mondial cu coechipierul său Nico Rosberg.

Presa britanică a relatat săptămâna trecută că Fernando Alonso va fi varianta de rezervă a celor de la Mercedes în cazul unui eşec în negocieri, însă directorul de motorsport Toto Wolff insistă că singurul plan este să continue cu aceeaşi linie de piloţi.

"Avem contracte cu ambii piloţi pentru 2015 şi vrem să continuăm în actuala componenţă. Asta pentru că aceşti piloţi fac parte din succesul echipei, se cunosc foarte bine şi se respectă. În momentul în care altcineva intervine în această luptă, poate fi în detrimentul performanţei echipei.

Aşa că prioritatea noastră este să continuăm cu Hamilton şi Rosberg şi după 2015", a declarat austriacul pentru publicaţia The Guardian.

Preşedintele Niki Lauda a afirmat recent că negocierile dintre Mercedes şi Hamilton au fost reluate, însă Wolff susţine că echipa îi va propune un nou contract lui Hamilton abia la sfârşitul sezonului.

"Am convenit cu Hamilton să-l lăsăm în pace pentru a se concentra pe campionat. Vrem să-i oferim aceleaşi posibilităţi ca şi lui Rosberg şi să nu fie implicat în discuţii comerciale, financiare sau legale decât după Abu Dhabi. De asemenea, promisiunea mea pentru el este că până atunci nu vom vorbi cu nimeni despre termeni sau contracte", a adăugat el.

Via The Guardian

Comentarii (20)

  • mercedes ii va oferi lui hamilton un binemeritat un sut in fund
    19 35
  • daca pierde titlul pleaca instant, fara interventia MB
    daca va castiga, MB o sa dea in el cu bani fara numar si fara serie

    Dc Alonso va fi confirmat al McLaren, al doilea pilot va fi anuntat doar dupa Abu Dhabi
    dc Ham castiga, ramane la MB si mege Grosjean la McLaren
    dc Ham pierde titlul se intoarce la McLaren si Mircea se poate uda ... :)))))))))))))))))))
    25 14
  • Nu mai pleaca Ham la Mclaren nici taiat ferfelite de Rosberg. Daca Honda va avea motor slab anul viitor asa cum se zvoneste, ce sa faca acolo? Sa plece de la mai bine la mai prost?
    6 3
  • daca hamilton nu castiga titlul poate sa se ascunda definitiv undeva unde sa nu-l vada nimeni, cu asa masina n-are nicio scuza,
    totusi ma indoiesc ca va castiga, talentul lui consta in lamentari si gasirea vinovatului care ca de obicei nu este el,
    21 35
  • Mai nasol este ca pe tine te dor grav propriile lamentari, cred ca dupa fiecare cursa castigata de hamilton te lovesti cu capul de pereti pana la cursa urmatoare, spre binele tau sper sa nu castige campionatul, asta ca sa nu te dai cu capul de pereti pana la inceperea sezonului viitor. Ce sa zic, insanatosire grabnica si lovituri cu capul de pereti cat mai putine pana pe 31 octombrie!
    32 10
  • de ce nu e Alonso la Mercedes? Pentru ca atunci cand a venit Hamilton la Mercedes, Alonso vroia Ferrari. Acum ar vrea Mercedes (dar fara ham acolo!) dar nu a pus osu sa ridice echipa aia
    8 22
  • Un mic amendament la declaratiile lui Toto Wolf cu privire la pilotii echipei care se respecta : Hamilton NU prezinta respect pentru Rosberg. Il jigneste si desfiinteaza in presa si in public, practic pe la spatele lui, ii intoarce sistematic spatele inainte premierilor, etc.
    Tehnic Ham este un pilor rapid, dar comportamentul general este o componenta foarte importanta pentru a fi cineva recunoscut ca si campion si asta ii lipseste cu desavarsire.
    22 28
  • Si.au dat seama mertzu cadaca la anul au concurenta la motor au nevoie de pilot bun...si...Ham le.a zis....daca pot lupta corect raman...daca nu.....mai vedem dupa ultima cursa....
    7 5
  • Pai Ham "i-a dat" ignore si lui Putin, pe pacalicii astia nici nu-i baga in seama.
    25 4
  • putin nu merita niciun respect. E un cretin capabil sa arunce o natie in razboi numa asa ca are el conturi de reglat ca i-a murit KGB-ul la intrare

    ...si paiata aia de Ecclestone facea matanii in fata lui
    16 16
  • sa vezi cand o sa-i de Nicole ignore maimutei :))))))))))))))))))
    9 20
  • @jumbo
    Cred ca te inseli, Rosberg este cel care a dat tonul ironiilor dar asta nu e o problema, daca nu esti barbat sa contracarezi iti fura altul femeia ...ca asa este in tenis, daca rosberg nu i-a putut fura femeia, i-a spart pneul si o sa i-l mai sparga, ca atat poate el. Nu uita ca Senna si Prost au fost la un pas de bataie si inainte de anul fatal 94 deja erau dusmani la propriu de vreo 2-3 ani, practic se urau, nu isi mai vorbeau, nici macar nu se mai uitau unul la altul, asa ca ce se intampla acum e frectie la picior de lemn si faptul ca tot mai multi pe aici sunteti impotriva lui hamilton ne lasa indiferenti pe cei ce privim f1 ca pe un sport unde cei mai buni castiga. Fie el hamilton sau rosberg, cel care castiga e apreciat, in rest sa isi sparga si capul, sa se jigneasca cat or vrea, cei ce iubim f1 ne uitam la curse, asta ne place noua, cursele. Dar dupa mintea ta si aici Hamilton nu prezinta respect deoarece la spa a fost nesimtit si cu roata stanga spate ia stricat aripa fata lui rosberg. Ca numai iese alonso asta campion sa fie toata lumea fericita.
    28 10
  • Putin nu merita respect dar in momentul de fata are casa alba la picioare, ce-i mai trebuie respect copile? ...si inca e cuminte, stai sa vezi cand s-o vorbi ruseste la sulina.
    23 3
  • tocmai ca nu are o perceptie clara a realitatii (nu are cea mai mare putere, doar o putere) putina ta; e ca tot fraeru' care s-a vazut cu ceva putere in mana si doar la asta se gandeste in loc sa vada oamenii care nu de accese de ambitie kgbista au nevoie
    4 18
  • ha ha ha
    are precontract deja cu MClaren :))
    4 2
  • shark ptr @jumbo
    ai nota 10! ...fain scris!!!
    4 4
  • Hamulica
    Daca semneaza acum, titlul merge la rosberg, hamulica nu e prost, numai ca la anul, vrea nu vrea titlul merge la rosberg :)) hamulica fara frica, cum o dai, tot o furi.
    6 5
  • hamulica si-o fura singur, ii lipseste inteligenta pentru a deveni din nou campion mondial
    4 7
  • acum î-l cred pe @dany la acest reportaj nu am postat nimic, nu am nici o legătură cu aceste deviaţii
    3 1
  • aceşti piloţi fac parte din succesul echipei, se cunosc foarte bine şi se respectă. În momentul în care altcineva intervine în această luptă, poate fi în detrimentul performanţei echipei. Aşa că prioritatea noastră este să continuăm cu Hamilton şi Rosberg şi după 2015

    adica Alonso nu are ce cauta la ei, ca ar trage echipa in jos cu actiunile lui de copil frustrat cand e mai lent decat coechipierul. Bomba la bord le trebuie lor? Si cu ce pret, ca vrea salar mare si nici macar decat Rosberg nu e mai bun
    5 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru