Toro Rosso a prezentat noul monopost pentru 2015: "Este cel mai bun din istorie"

de Daniel Popescu
Sambata, 31.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toro Rosso susţine că noul său monopost pentru sezonul 2015, prezentat pe circuitul de la Jerez, este cel mai bun din istoria echipei.

Sunt convins că acesta va fi cel mai bun monopost construit vreodată de Toro Rosso.

Franz Tost
Sef Toro Rosso
Toro Rosso a dezvăluit sâmbătă după-amiază noul monopost STR10 cu care va aborda sezonul 2015 al Formulei 1. Evenimentul a avut loc pe circuitul de la Jerez, care găzduieşte începând de duminică prima sesiune de teste premergătoare noului sezon.

▶ Avancronica testelor de la Jerez

Noul monopost păstrează culorile tradiţionale albastru închis şi roşu, însă include şi câteva dungi galbene în partea frontală. Din punct de vedere al designului, principala noutate este nasul alungit şi coborât, conform cu cerinţele noului regulament tehnic.

Obiectivul nostru este să terminăm pe locul cinci în clasamentul constructorilor.

Franz Tost
Sef Toro Rosso
După ce anul trecut a ocupat locul şapte, Toro Rosso susţine că îşi propune să atace poziţia a cincea în clasamentul constructorilor, întrucât acesta este cel mai bun monopost dezvoltat în istoria echipei.

"Sunt convins că acesta va fi cel mai bun monopost construit vreodată de Toro Rosso.

Obiectivul nostru este să terminăm pe locul cinci în clasamentul constructorilor şi suntem pregătiţi să dăm totul pentru a-l obţine. Partnerii pentru motoare de la Renault au muncit din greu pentru a veni cu modificări şi sunt sigur că eforturile noastre comune vor rezulta într-un pachet foarte competitiv", a declarat Franz Tost, şeful Scuderiei Toro Rosso.

La evenimentul de lansare au participat şi noii piloţi ai Scuderiei Toro Rosso, Carlos Sainz Jr şi Max Verstappen. Red Bull Racing a rămas singura echipă care nu şi-a prezentat încă noul monopost pentru sezonul 2015. Echipa va dezveli noul RB10 cu puţin timp înainte de startul primei zile de teste de la Jerez.

Monoposturi de Formula 1 pentru 2015:

▶ Williams FW37: primele imagini

▶ Lotus E23 Hybrid: primele imagini

▶ McLaren MP4-30: primele imagini

▶ Mercedes W06 Hybrid: primele imagini

▶ Sauber C34: primele imagini

Ferrari SF15-T: primele imagini

▶ Force India: culorile monopostului

Ghidul lansărilor noilor monoposturi:

▶ Red Bull Racing - 1 februarie

▶ Force India - 19 februarie

Ghidul sesiunilor de teste:

▶ Jerez - 4 februarie

▶ Barcelona - 19-22 februarie

▶ Barcelona - 26 februarie - 1 martie

Sesiunea de teste de la Jerez pe Automarket

▶ ştiri zilnice cu cele mai importante evenimente de pe circuit;

▶ cronicile fiecărei zile de teste, publicate în jurul orei 18:00;

▶ galerii foto şi rezumate video de la fiecare zi de teste, publicate în dimineaţa următoare;

▶ analiză legată de perspectivele fiecărei echipe, publicată la finalul sesiunii de teste.

Comentarii (1)

  • Asta ii cel mai frumos de pana acum!
    6 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru