Feedback

Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos

Publicat Joi, 20.09.2018
de Mircea Meşter
Comenteaza 11
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 1
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 2
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 3
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 4
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 5
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 6
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 7
Cum evităm acvaplanarea? Specialiștii de la Nokian ne oferă 5 sfaturi vitale pentru evitarea acestui fenomen periculos - Poza 8
Odată cu venirea anotimpului ploios, suprafețele de rulare pot să devină foarte periculoase dacă starea anvelopelor nu este conformă cu standardele minime de siguranță. O anvelopă cu un grad ridicat de uzură poate reprezenta un risc major de accident în aceste cazuri.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Acvaplanarea este unul dintre cele mai periculoase fenomene care pot apărea în timpul rulării pe suprafețe ude. Iar odată cu venirea toamnei, riscurile apariției acestui efect nedorit cresc.

"Acvaplanarea transformă șoferul în pasager", spun inginerii de la Nokian, care analizează constant eficiența anvelopelor în cazuri de aderență precară pentru a concepe soluții pentru eliminarea acestui fenomen. Când banda de rulare a anvelopei nu poate îndepărta toată apa dintre anvelopă și șosea, se creează o pernă de apă pe care mașina plutește, își pierde aderența, iar șoferul nu mai poate controla vehiculul.

"Ridică piciorul din accelerație și nu frâna"

"Dacă vehiculul acvaplanează, ridică piciorul de pe pedala de accelerație și apasă ambreiajul până la capăt. Nu frâna și nu trage de volan în mod forțat. Pe măsură ce vehiculul încetinește, aderența poate reveni brusc. Când acest lucru se întâmplă, vei dori ca anvelopele să fie îndreptate în direcția de deplasare, și nu într-o altă direcție”, spune Martin Dražík, Product Manager Nokian.

Specialiștii spun că primul pas spre eliminarea riscului de acvaplanare este verficiarea regulată a stării anvelopelor. Adâncimea benzii de rulare este cel mai important factor de analizat. Asta pentru că anvelopele uzate au capabilități reduse de îndepărtare a apei, deoarece canalele din banda de rulare nu mai au capacitate suficientă pentru a strânge apa acumulată între anvelopă și carosabil. 

Conform aceluiași Martin Dražík, legislația europeană are lacune serioase în ceea ce privește siguranța pe care o oferă anvelopele atunci când vine vorba de acvaplanare: "Legea permite rularea cu anvelope a căror adâncime a benzii de rulare măsoară minim 1,6 milimetri, însă, în realitate, anvelopele încep să-și piardă din proprietățile împotriva acvaplanării încă de la 4 milimetri", spune acesta.

Circulă cu viteză redusă

Prevenirea acvaplanării se poate face și în timp ce conduci. Cel mai important mod prin care poți face acest lucru este să menții o viteză corectă pe toată durata deplasării. Pe șosea nu ar trebui să te bazezi orbește pe tehnologie sau să consideri limitele de viteză ca fiind limite minime de rulare. Nici măcar anvelopele noi nu pot să prevină acvaplanarea dacă se conduce cu viteză ridicată pe timp de ploaie. 

O serie de teste recente realizate de publicația finlandeză Tekniikan Maailma au arătat faptul că anvelopele uzate au început să acvaplaneze de la o viteză relativ mică de rulare, de 75 km/h. În schimb, o anvelopă nouă de înaltă calitate a început să acvaplaneze abia la 88 km/h în aceleași condiții de rulare. 

„Cea mai importantă măsură de precauție pe care un șofer o poate lua este să-și adapteze viteza în funcție de situație și de condițiile meteo. Atunci când plouă torențial, viteza ar trebui redusă cu până la 15-20 km/h pentru a permite benzii de rulare să elimine toată apa de sub ea”, spune Dražík.

Cele 5 reguli vitale ale condusului pe timp de ploaie

1. Verifică adâncimea benzii de rulare a anvelopelor. Adâncimea minimă recomandată este de 4 mm.

2. Verifică presiunea din pneuri. Anvelopele umflate insuficient oferă mai puțin control și duc la un consum mai mare de combustibil.

3. Adaptează viteza la condițiile meteo. În caz de ploaie torențială, viteza trebuie redusă cu 15-20 km/h.

4. Condu relaxat. Păstrează o distanță sigură față de ceilalți participanți la trafic și condu cu o viteză adecvată.

5. Ai grijă la condiția în care se află suprafața drumului. Nu trebui să conduci pe denivelările formate în carosabil, acestea acumulează apă.


Comentarii (11)

  • mircea badea
    cred ca e o mare greseala sa calci ambreiajul!

    cu presiunea chiar e o problema, multi n-o monitorizeaza, sau chiar daca tot o tin prea mica. macar un 2.3/2.4 pt o masina usoara.

    mazga e cea mai periculoasa.
    4 7
  • 2.3/2.4?

    numai bine citesti indicatiile constructorului?

    nu spun ca nu e una dintre valorile folosibile dar nu e singura...folclorul asta "din batrani" sau de la "meseriashi" ne omoara pe noi.

    E fix aceeasi chestie ca atunci cand in loc sa se deschida instructiunile, romanu' nostru face el cum stie ca isi da seama "cum vine treaba".
    13 3
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • mircea badea
    am zis macar! adica de la...

    dar tu ai citit? si daca da, ai vazut ca sunt date niste intervale defapt si pana la urma trebuie sa vezi singur cum iti raspunde.

    eu am constatat singur ca sub 2.3 o masina usoara devine imprecisa si frane mai lungi, indiferent de conditii/anvelope..si se incadreaza in orice interval dat de constructori constatarea mea.

    iar alea mai grele/sport clar le trebuie mai mult.
    2 12
  • octav71
    Daca ai calcat ambreiajul, masina se va misca libera si isi va gasi aderenta! Daca nu il calci si nu franezi sau accelerezi, va interveni frana de motor, un alt factor ce poate influenta aderenta.
    Presiunea! La naiba, daca producatorul(care se presupune ca a facut teste cu diferite anvelope si presiuni) spune 2,1 si 2,3, o fi stiind el de ce, nu?
    In general, o masina usoara cu presiune mare in anvelope va "topai" pe franare si va frana mai slab. Nivelul presiunii si incarcarea autovehiculului influenteaza pata de contact a anvelopei cu suprafata de rulare. Presiune mare=pata de contact mica=aderenta scazuta.
    Monoposturile de F1 au presiunea mica in anvelope. Pentru ca sunt usoare. Minim 1,6. interesul lor este sa fi cat mai mica, sa rezulte o pata de contact cat mai mare, deci aderenta!
    3 0
  • @mircea badea

    Presiunile recomandate de constructorul difera functie de marimea anvelopei, motorizare (!), masa masinii si incarcatura transportata.

    La masina mea valorile regasite pe eticheta pornesc de la 2.1 ajung la 2.8
    5 0
  • someone
    la fosta mea masina 195/50 r15 valoarea era 2.0-2.1
    la actuala masina, incarcata, cu gume 225/45 r17 se recomanda 2.3/2.4.
    daca se umfla prea tare anvelopele, se va uza prea mult centrul iar flancurile nu prea vor mai avea contact cu calea de rulare, ceea ce in curbe nu e de bine
    7 0
  • da' cu ce masina ne plimbam "noi", domnu'?
    0 0
  • someone
    iti dai seama ca daca iti raspund la intrebarea asta, e ultimul lucru pe care il voi face . se fac 2 tabere si incepe razboiul. asa ca prefer sa tac si sa imi caut roti de iarna ca imediat vine frigul.
    3 0
  • Io deja mi-am dat comanda, sic!

    Ok, lasam asa.cu masina. Pana.la proxima ocazie.
    0 0
  • someone
    deal
    0 0
  • @someone.Sunt sigur ca ai Honda.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru