Feedback

Cum vor nemții să combată poluarea din orașe: fonduri de un miliard de euro pentru autobuze electrice, stații de încărcare și sisteme de management al traficului

Publicat Miercuri, 29.11.2017
de Petre Barac
Comenteaza 0
Cum vor nemții să combată poluarea din orașe: fonduri de un miliard de euro pentru autobuze electrice, stații de încărcare și sisteme de management al traficului - Poza 1
Guvernul Germaniei va acorda anul viitor un miliard de euro orașelor țării pentru a reduce poluarea generată de mașinile echipate cu motoare diesel. Printre altele, banii vor fi folosiți pentru achiziția autobuzelor electrice, crearea stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice și implementarea unor sisteme de management al traficului.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Germania va trebui la un moment dat să urmeze exemplul altor țări europene și să interzică circulația autovehiculelor diesel. Afirmația făcută recent de cancelarul Angela Merkel este acum susținută și de investiții serioase pe care nemții le pregătesc începând de anul viitor.

Un miliard de euro a fost aprobat pentru găsirea de soluții care să reducă poluarea generate de emisiile mașinilor cu motoare diesel. Banii vor fi investiți în autobuze electrice, stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și sisteme de management al traficului.

În luna august, Volkswagen, Daimler și BMW au acceptat să actualizeze în Germania sistemele software la peste cinci milioane de vehicule diesel, pentru a reduce nivelul poluării, într-o încercare de a salva tehnologia diesel și de a trece peste scandalul Dieselgate.

Fondurile de un miliard de euro au fost aprobate după ce mai mulți miniștri și directori ai unor companii auto germane s-au întâlnit pentru a găsi metode prin care să se reducă poluarea în orașe, să fie eliminate interdicțiile care vizează autovehiculele diesel și să reabiliteze reputația industriei auto germane.

Via Autonews

 


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru