Feedback

Salonul Auto București & Accesorii (SAB) se deschide în 1 octombrie. Lista modelelor pe care le vei putea vedea la Romaero Băneasa

Publicat Luni, 28.09.2015
de Sebastian Toma
Comenteaza 4
Salonul Auto București & Accesorii (SAB) se deschide în 1 octombrie. Lista modelelor pe care le vei putea vedea la Romaero Băneasa - Poza 1
Organizatorii SAB 2015 au publicat lista premierelor naționale pe care le va aduce acest eveniment în fața publicului. Vedeta salonului este noua generație a lui Opel Astra.

Esential 25 de lei costă biletul de acces la Salonul Auto București & Accesorii.
Salonul Auto București și Accesorii, eveniment ajuns la ediția numărul 13, își va deschide porțile la Romaero Băneasa în perioada 1 – 11 octombrie. În premieră pentru acest eveniment, ediția 2015 a Salonul Auto București & Accesorii va include și SAB Air Show, un spectacol aviatic oferit în parteneriat cu Aeroclubul României și cu Iacării Acrobați.

Noul Opel Astra e vedeta Salonului

Dintre toate mașinile prezentate la acest eveniment, câteva se află la SAB în premieră națională. Vedeta evenimentului este noua generație a lui Opel Astra, prezentă pentru prima oară în fața publicului larg din România. În urmă cu nici două săptămâni, Opel a prezentat noua generație a lui Astra la Salonul Auto de la Frankfurt, iar un exponat a trecut și prin România, unde a fost văzut în avanpremieră de un grup select de jurnaliști.

În cadrul evenimentului, vor fi prezente peste 50 de vehicule istorice, de la automobilul cu care Eugen Ionescu Cristea a devenit Campion Balcanic Absolut (pilotul a avut două asemenea titluri), până la modele uzuale precum Dacia Sport, Dacia 1300 și diverse modele ARO și Oltcit aflate în stare foarte bună. Lista expozanților include și elevii ieșeni care au pregătit un concept numit IAro Camarad, o variantă modernă a off-roaderului din Câmpulung, alături de Marc Areny, un francez care a dezvoltat independent o variantă 100% electrică a lui Dacia Logan.

Din rândul dealerilor și importatorilor de automobile prezenți la eveniment, remarcăm prezența în standuri a unor exponate precum noua generație Mazda MX-5, noile generații ale modelelor Ford S-Max și Mustang, facelift-urile unor modele precum Mercedes-Benz A-Klasse, BMW Seria 3, Peugeot 208, Toyota Avensis, Toyota Auris și Fiat 500. Fiecare dintre mărcile prezente va aduce în standul său mai multe produse din oferta curentă.

Biletul costă 25 de lei

Urmareste Automarket
Spectacolul aviatic programat la Romaero Băneasa se va desfășura în datele 3-4 octombrie și 9-11 octombrie, iar accesul publicului la show-urile aeriene va fi gratuit. Accesul la Salonul Auto București & Accesorii costă 25 de lei, iar parcarea costă încă 10 lei. Evenimentul se derulează pe Bd Ficusului nr 44, în București, în incinta Romaero Băneasa, între orele 10:00 și 20:00. Vizitatorii au ocazia să câștige numeroase premii prin tragere la sorți, iar cei mai norocoși vor putea câștiga o excursie de șase zile pentru două persoane în Tirol, cu demipensiune și ski pass inclus.


Comentarii (4)

  • hazard
    Iar tziriac vs restul lumii? Sau a mai vandut din ele...?
    14 3
  • Noul Megane nu va aparea in premiera in Romania la salon?
    11 1
  • Ce salon auto este asta daca nu vin producatorii ci unii importatori sau dealeri auto? Tipic romanesc! Nici macar cei de la Dacia nu vor fi prezenti. Odinoara SAB insemna ceva, dar acum nu mai este mare lucru. Show-ul aviatic nu are nicio legatura cu fenomenul auto, ci este doar umplutura la SAB.
    11 1
  • Scrooge
    @Andy....Renault nu va participa deloc la acest Salon.
    @automarket....unde este lista modelelor prezente la salon anuntata in titlu ?????.....sau e pe sistemul da click sa o vezi pe Bianca goala si Bianca e defapt in costum de baie.

    In alta ordine de idei vad ca tot maresc pretul biletelor de la an la an, anul trecut fiind 20 de ron, in conditiile in care e un salon prapadit facut de cativa dealeri. Pana acum mai mergeam asa la cascat gura si tras de butoane, dar anul asta cred ca-l sar.
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru