Feedback

Un suedez în China: versiunile XC40 pentru piața asiatică vor fi produse la fabrica din Luqiao

Publicat Sambata, 13.04.2019
de Mircea Meşter
Comenteaza 2
Un suedez în China: versiunile XC40 pentru piața asiatică vor fi produse la fabrica din Luqiao - Poza 1
Un suedez în China: versiunile XC40 pentru piața asiatică vor fi produse la fabrica din Luqiao - Poza 2
Un suedez în China: versiunile XC40 pentru piața asiatică vor fi produse la fabrica din Luqiao - Poza 3
Volvo a anunțat că a demarat producția lui XC40 și în China. SUV-ul suedez era asamblat până astăzi doar la fabrica din Gent, Belgia.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Împinși de la spate de cererea mare pentru XC40, Volvo a anunțat că a inaugurat o nouă linie de producție pentru cel mai mic SUV din actuală gamă. Astfel, dacă versiunile europene XC40 se produc la uzina din Gent, Belgia, versiunile pentru piața asiatică vor fi asamblate de Volvo la Luqiao, China, o localitate aflată la sud de Shanghai.

XC40 a depășit 100.000 de unități vândute la nivel mondial de la lansarea sa, care a avut loc la finalul anului 2017, iar ritmul de producție a reprezentat o problemă pentru Volvo, care asambla SUV-ul compact exclusiv la uzina din Gent. 

"Cererea pentru XC40 ne-a depășit chiar și cele mai optimiste așteptări. Faptul că vom construi XC40 și la Luqiao înseamnă că putem adăuga extra-capacitate de producție și flexibilitate în rețeaua noastră globală de  producție. Pe de altă parte, e o dovadă clară a filosofiei noastre «construiește unde vinzi»", spune Hakan Samuelsson, președinte și CEO Volvo Cars.

Fabrica de la Luqiao este deținută de Geely, compania care are în portofoliu Volvo, la aceasta uzină fiind produs și SUV-ul Lynk&Co 01. Din 2020, tot aici va fi asamblat Polestar 2, fastback-ul electric pe care compania l-a prezentat oficial în această primăvară. Toate cele trei modele sunt construite pe platformă globală CMA, dezvoltată în comun de Volvo și Geely. 

via Volvo


Comentarii (2)

  • Corocsenie Adrian
    Ce a putut sa ajunga bietul Volvo....parca mai acum ceva timp se producea eternul 850. O rusine a ajuns acum ! Pacat ! Mare pacat !
    8 7
  • Florin
    Volvo se simte mai bine ca oricând si vin atâția care mai ca se tăvălesc pe jos jelindu-i.
    7 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru