Feedback

Volkswagen Touareg primește o motorizare pe benzină: V6 de 3.0 litri cu 340 CP

Publicat Marti, 19.02.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 4
Volkswagen Touareg primește o motorizare pe benzină: V6 de 3.0 litri cu 340 CP - Poza 1
Volkswagen introduce în gama Touareg o nouă motorizare. Clienții vor putea opta pentru un propulsor pe benzină de 3.0 litri capabil să ofere 340 CP și 450 Nm.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Volkswagen Touareg a fost lansată în luna martie a anului trecut. În momentul prezentării, nemții au anunțat că SUV-ul poate fi comandat doar cu motorizări diesel.

Acum, constructorul din Wolfsburg introduce în gama Touareg și un propulsor pe benzină. Clienții vor putea alege unitatea V6 de 3.0 litri capabilă să dezvolte 340 CP și 450 Nm între 1.340 și 5.300 rpm

Resursele motorului pe benzină sunt gestionate de o cutie automată cu opt rapoarte și de un sistem de tracțiune integrală. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5.9 secunde, în timp ce viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 250 km/h.

Pentru a putea trece de noile teste WLTP, nemții au optat și pentru introducerea unui filtru de particule. Consumul mediu mixt anunțat de constructorul german este de 8.9 litri/100 de kilometri, în timp ce emisiile de CO2 ajung la 203 grame per kilometru.

În Germania, Volkswagen Touareg V6 TFSI pleacă de la 61.300 de euro, în timp ce pentru piața din România, nemții nu au publicat listele de prețuri.


Comentarii (4)

  • olteanu
    Fie ca e V6 TDI sau TFSI, fata tot oribila ramane.
    10 4
  • Parca se zicea ca acum noile consumuri sunt mai aproape de realitate,sa ii cred pe cuvant ca o caramida de 2.5 tone,3l pe benzina,4x4 si 340cp consuma mediu 8,9l /100?
    17 0
  • olteanu
    @Tatraurs
    Normal ca nu consuma atat, dar ca de obicei VAG minte cu nerusinare iar fanii romani cred, pentru ca mitul nemtesc inca merge la noi...din pacate
    13 2
  • Deci abia astept sa vedem review-uri cu consumurile acestei buburuze. :D

    PS: ei ei... ce inseamna sa iei decizii de marketing pe baza politica si pe gargauni verzi... :)
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru